Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul definitiv. o trilogie de Cornel George Popa, publicat de curând în colecția Ego. Proză.
definitiv. o trilogie este o reverență adusă marelui scriitor american Paul Auster, în general, și cărții sale Trilogia New Yorkului, în special. Dacă în Trilogia New Yorkului avem trei false povestiri cu detectivi desfășurate pe fundalul uriașei metropole, adevăratele mize fiind căutarea unui sens, descoperirea de sine și rolul decisiv al hazardului, în definitiv. o trilogie avem trei povești, scrise în trei stiluri diferite, despre întâlnirea cu destinul, despre alegerile pe care le facem, neglijență și prețul pe care îl plătim după aceea, când e deja prea târziu ca să mai putem schimba ceva, teme existente și în opera lui Auster. Virgil, Marcel, Dorina, Harry și Dingo, câțiva dintre protagoniștii acestei cărți, ar putea fi oricare dintre noi. Toți mergem pe o cărare îngustă, printr-o pădure, crezând că o cunoaștem, pentru ca, într-o bună zi, ceva să schimbe dramatic totul. Adesea e o întâmplare simplă, un fapt banal, o nimica toată, la urma urmei, însă nu mai suntem aceiași și nici măcar nu conștientizăm asta. Unii îi spun destin. Alții hazard, neprevăzut ori soartă. Indiferent ce nume i-am da, viața noastră, din acel punct, e alta. definitiv. o trilogie e o carte despre nimicul care schimbă viața în moarte, lumina în întuneric și o ploaie obișnuită într-o catastrofă naturală.
Cornel George Popa (n. 1957, Popricani, Iași) este prozator, dramaturg și regizor. A absolvit Facultatea de Construcții din Iași (1986) și secția Regie film de la UNATC București (1997). Între 1986 și 1997 a lucrat în presa scrisă (Opinia studențească, Timpul, Zig-zag ș.a.), apoi a făcut televiziune, teatru, film și publicitate. A obținut Premiul „Liviu Rebreanu” pentru debut (Cincizeci și șase de blitzuri și alte chestii, Editura Institutul European, 1992) și Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului (Viața mea sexuală, Editura Unitext, 2005). Autor a treisprezece volume (proză scurtă, roman, eseu, teatru), din care amintim: Dobitocul de țânțar (Editura Cartea Românească, 1996), Nesimțitul (Editura Mașina de Scris, 1997), Salonul de masaj (Editura ALL, 2014), Ura (Editura Cartea Românească, 2014), Ultima cină cu Leonardo. Anula (Editura Corint, 2015), Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar (Editura Polirom, 2016), Celălalt (Editura Trei, 2019).
Fragment
Tata era și el chinuit. Nu știa ce să facă și cum să se comporte. Nu știa, altfel spus, cum să-și trăiască viața mai departe, sfâșiat de dragostea pentru Dorina și grija față de mama. Stătea adesea gândindu-se și nu găsea nici o soluție. Nu putea renunța la niciuna. Era răstignit între aceste două femei.
Iar într-o zi a făcut așa:
Dorina vine către serviciu.
E singură.
Virgil o așteaptă în fața florăriei.
Dorina nu-l observă imediat.
— Bună dimineața, o salută Virgil.
— Bună… dimineața…
— Am trecut… să te văd…
— Și nu te-ai mai ascuns…
— Nu m-am mai ascuns…. Nu mă mai ascund…
— Asta-i bine. Şi? Ce vrei?
— Nimic. Doream doar să te văd. Şi să nu mă mai ascund…
— Bine. M-ai văzut. Altceva?
Virgil ridică din umeri.
— Nimic…
Dorina se uită la el atentă.
— Nu ți-a trecut…
— Nu… Dacă era o boală… se vindeca… Dar asta… nu se vindecă.
— Sunt și boli care nu se vindecă…
— Da, știu… Soția mea are cancer…
Femeia face ochii mari și se dă un pas înapoi.
— Soția ta are cancer și tu-mi faci curte mie?! Nu ți-e rușine?!… Cum poți suporta așa ceva?
— Greu… Mi-e greu că soția mea are cancer… Mi-e greu și că te iubesc…
— Dar eu nu vreau să mă iubești! N-am ce face cu dragostea ta! Ai o soție bolnavă de cancer! Copii mari! Nepoți! Şi tu te ții după mine?! Ești mai odios decât credeam!
— Nu… nu sunt…
— Du-te, du-te la soția ta și iubește-o pe ea, nu pe mine! Ea are mai multă nevoie de dragostea ta decât am eu. Iar eu n-am nevoie de dragostea ta! Nu vreau! Nu mă interesează. Așa că du-te! Du-te și să nu mai vii niciodată!
Virgil o ascultă, ridică iarăși din umeri, dorind să se apere parcă, dar nu pleacă.
— Asta nu pot s-o fac… Sigur că-mi iubesc soția și mi-e milă de ea. Sunt nefericit și mă doare boala ei. Dar pe tine te iubesc mai mult decât o iubesc pe ea. Mai mult decât iubesc viața, sau moartea, sau viitorul, sau pe propriii mei copii… Dacă mi-ai cere, mi-aș tăia o mână… sau mi-aș da foc, fără să mă doară…
— Am zis eu că ești periculos. Foarte periculos… Dar se pare că-i mai mult de atât… Tu ești bolnav…
— Nu-s periculos, Dorina… Şi nici bolnav. Însă ai dreptate… E mai mult de atât. Mult mai mult… prea mult, chiar și pentru mine… Iar faptul că nu m-am ascuns și ți-am zis de boala soției mele arată cât de grav este…
— Mă sperii… Pe cuvântul meu că mă sperii… Şi trebuie să deschid și magazinul…
— Vrei să stau cu tine?
— Nu. Nu, Doamne sfinte! Cum ar mai fi… Îmi tremură mâinile, uite… Şi m-ai încărcat cu poveștile tale, cu dragostea asta a ta cretină… Mi-ai pus-o în spate…
— Atunci, dacă vrei, plec…
— Da, pleacă. Pleacă și lasă-mă să-mi revin. Să nu mai treci pe-aici măcar o lună. Nu o lună, două… Două luni. Promite-mi că n-ai să treci. Promite-mi!
— Promit. N-am să mai trec două luni…
— Bine. Şi acum, du-te. Du-te!
Virgil mai stă un pic, privind-o intens, la fel ca Marcel, apoi se apleacă ușor, salutând-o din mișcarea corpului. Pleacă.
Dorina rămâne în ușa magazinului uitându-se după el. Clatină din cap, apoi își duce amândouă mâinile la față.
Foto scriitor: Andrii Popa
scrie un comentariu