Hippie, cel mai autobiografic roman al lui Paulo Coelho, spune povestea unor experienţe de la începutul anilor 1970, care au influenţat puternic viaţa celebrului scritor.
Coelho avea pe atunci 20 şi ceva de ani, era încă un brazilian necunoscut, un aspirant la cariera de scriitor, neînţeles de familie, mai ales că decisese să renunţe la şcoală pentru a descoperi viaţa şi semnificaţiile ei.
„Îşi alesese nebunia lui şi acum voia s-o trăiască intens, să se lase în voia ei până ce avea să audă chemarea pentru a face ceva care să ajute lumea să se schimbe. Visul lui era să fie scriitor, dar era încă devreme, iar el avea îndoieli că o carte ar avea asemenea putere. Totuşi, voia să facă tot posibilul pentru a le arăta şi altora ceea ce încă nu vedeau.”
În acei ani, zice Paulo Coelho, erau două locuri despre care se vorbea ca despre centrul lumii: Piccadilly Circus din Londra şi Piaţa Dam din Amsterdam. Ele figurau ca simboluri ale libertăţii, ca locuri în care tineri din întreaga lume se adunau pentru a sărbători şi a exprima eliberarea de orice îngrădire: consumau droguri, făceau sex, purtau plete şi haine în culori vii…
În Piaţa Dam ajunge şi Paulo, în ceea ce, pentru el, avea să însemne începutul unei călătorii iniţiatice. În Amsterdam o cunoaşte pe Karla, o olandeză care vrea să ajungă în Nepal, iar Karla, după ceva ezitări îl invită şi pe Paulo.
Naraţiunea este simplă, picurată cu vreo două-trei episoade mai palpitante, însă liniară şi în stilul clasic Coelho, cu numeroase îndemnuri la autodescoperire. Drumul, motiv pe care cred că Paulo Coelho l-a folosit în mai toate cărţile lui (am citit vreo 6-7 până acum vreo 10 ani şi toate aveau drumul în centru), îi oferă din nou naratorului posibilitatea de a spune poveşti adiacente şi de a ţese o relativ intensă poveste de dragoste între Paulo şi Karla.
Cuplul pleacă în călătoria spre Nepal cu un autobuz şcolar denumit Magic Bus, pentru care plătesc doar 70 de dolari. În timpul aceste călătorii, ei se vor cunoaşte mai bine şi îi vor descoperi treptat pe colegii de drum, inclusiv pe şofer, care la rândul lui are o poveste deosebită. Toţi cei implicaţi în călătorie visează să devină propovăduitori ai păcii şi ai iubirii, visează o lume „eliberată de asuprire, de ură, de bărbaţi care îşi bat nevestele, de torţionari care atârnă oamenii cu capul în jos şi îi omoară încet”.
Fiecare este transformat pe parcursul călătoriei şi se schimbă într-un fel, inclusiv Paulo şi Karla, inclusiv posibilul lor cuplu. Ca în toate cărţile lui Paulo Coelho, personajul principal este drumul, iar atuul scriiturii sale rămâne atmosfera de linişte şi pace pe care o degajă. Nu este o scriitură intensă, însă ea păstrează notele care l-au făcut cunoscut publicului din întreaga lume pe acest scriitor brazilian, care pentru mulţi s-a consumat după două-trei cărţi.
Unui fan Coelho, cartea s-ar putea să-i explice de unde vin principiile şi temele pe care Paulo le-a abordat în romanele sale. Celor care nu-l simpatizează pe brazilian, Hippie ar putea să le placă măcar ca un soi de ghid turistic al anilor 70 (include şi harta rutei complete a autobuzului Magic Bus, hartă realizată de soţia lui Coelho, artista plastică Christina Oiticica).
Eu, unul, l-am regăsit pe acelaşi Coelho, pe care l-am abandonat cândva din cauză că părea să-şi scrie cărţile la indigo. Nu s-a schimbat fundamental, dar e bine ca despre un scriitor să vorbeşti în cunoştinţă de cauză, indiferent cât de puţin ai impresia că îl simpatizezi.
Paulo Coelho, „Hippie”, Editura Humanitas, 2018, 256 de pagini, traducere: Simina Popa
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă de Dino Reichmuth pe Unsplash
scrie un comentariu