Cum a apărut legătura dintre inimă și iubire? Cum a devenit inima simbolul suprem al iubirii și cum a evoluat acesta în decursul timpului, din vremea Scripturilor până în era emoticoanelor din social media? De ce este inima cel mai cunoscut simbol din lume? Răspunde istoricul Marilyn Yalom, soția psihiatrului și scriitorului Irvin D. Yalom, în cartea Inima îndrăgostită: O istorie neconvențională a iubirii, care apare la editura Nemira în februarie.

Pictura, literatura, teatrul sau teologia ultimelor două milenii oferă, separat și împreună, un răspuns fascinant și deschid noi posibilități de a privi emoția umană supremă. Marilyn Yalom pășește cu atenție într-un muzeu nesfârșit, unde redescoperă îndrăgostiți și povești celebre sau uitate, mergând din Egiptul antic până în era Facebook-ului, într-o revizitare inedită a nesfârșitei istorii a iubirii.
„Atracția însăși exercitată de imaginea inimii îndeamnă la interpretări estetice, filosofice și psihologice. Simetria sa perfectă și culoarea îndrăzneață se adresează simțului frumosului din noi. Cele două jumătăți egale ale sale care se contopesc duc la ideea filosofică, dragă lui Platon, că orice ființă caută unirea cu sufletul său pereche. Iar la un nivel inconștient, lobii rotunjiți evocă imaginile sexuale ale sânilor și feselor. Din toate aceste motive, și nu numai, simbolul medieval al inimii a întruchipat diferite idei despre dragoste, pline de înțelesuri, pentru diferite grupuri de oameni în diferite epoci și locuri.“
Marilyn Yalom (n. 1932)
Credit foto: Reid S. Yalom
scrie un comentariu