În ciuda sonorității numelui său, Ohara Donovetsky este o autoare româncă, aflată cu „Puzzle cu pețitoare” la cel de-al doilea roman al său. Continuând linia tematică a primului său volum, „Casting cu ursitoare”, apărut în 2018 (Editura Polirom), și aici ea explorează ideea prieteniei dintre femei. Totuși, în „Puzzle cu pețitoare” aceasta este văzută dintr-o perspectivă mult mai complexă decât ar putea părea la prima vedere, îmbogățită cu nenumărate alte valențe: „surăția” femeilor, în sensul de înfrățire a acestora, atât a Mirei, Lencăi și Avei, cât și a surorilor Sis, dihotomia spiritului (femeia diurnă versus femeia nocturnă) și a existenței (să fii aici, dar să fii și dincolo), apartenența la ritualuri străvechi și puterea modelatoare a acestora asupra destinului uman, călătoria în poveste spre aflarea propriului sine, alienarea propriului „eu” prin dizolvarea în substanța celuilalt, existența văzută ca un puzzle în care dincolo de multitudinea și diversitatea pieselor componente există o matrice, o reeditare a unui tipar vechi de mii de ani.
Teme atât de profund metafizice, cu accente oculte pe alocuri, nu sunt la îndemâna oricărui scriitor, dar Oharei Donovetsky i-a reușit excepțional abordarea acestora, într-un melanj narativ, deopotrivă marcat de suspans și de bogate referințe culturale, năucitor și ademenitor.
Există în roman o alternanță de planuri: planului realității i se suprapune, insinuant, planul poveștii, al călătoriei sufletului și spiritului. Mai mult, se poate spune că realitatea nu este, uneori, decât un pretext pentru poveste. Chiar așa-zisa intrigă a romanului, proiectul căsătoriei Avei într-un an bisect, cu un bărbat anume ales, „pețit” de o altă femeie, de Haia, prietena-receptacol a Avei, pare să fie covorul fermecat pe care Ava i-l aruncă Haiei la picioare, spre a o îmbia în călătoria fantastică autorevelatorie.
La fel ca încercările la care este supus Făt Frumos în povești, această călătorie se relevă a fi o piatră de încercare pentru Haia, care se descoperă, la final, atât de confiscată de povestirile dulci dar toxice ale Avei, cu descântece și solomonari, cu Mamaguda și mirajul arab, încât riscă să se dizolve în ele până la alienare.
„Jocul la care consfințisem să particip, de când mai în glumă, mai în serios, mă numise pețitoare, ajunsese să mi se pară epuizant. Părea un puzzle foarte mare și complicat – îi ziceam în secret Căsătoria dintr-un an bisect –, dar era compus din altele, destul de mari și ele, cu mai multe sectoare foarte elaborate, Copiii și toaca, Ena și Tantoror, Ciclul Sis și Dona, Mirajul arab, în fine, mă așteptam și la altele, care nu-mi fuseseră încă dezvăluite. Ca să pot acoperi întreg desenul dat cu piesele potrivite, trebuia să văd foarte bine modelul pentru fiecare sector. De cele mai multe ori, nu-l vedeam, modelul nu se lăsa citit cu ușurință, de parcă se camufla și se încețoșa la voie, chiar și sub cea mai bună lupă.”
Alternanței planurilor i se contrapune, simetric, alternanța tipurilor caracteriale: există caractere puternice în roman (Ava – femeia-oracol, Lenca – femeia-cerebrală), după cum există caractere slabe, voit autoplasate în umbra celorlalte (Haia – femeia-receptacol, Mira – femeia-copil). Rolul acestora din urmă este acela de a reliefa parcursul și traiectoria celorlalte, de a le complementa într-o manieră discretă, dar edificatoare.
Cu puternice accente eliadești, filigrane delicate cu nenumărate inserții ce trădează erudiţia scriitoarei, cu dorința de a descoperi psihologia feminină dar și de a jongla cu ocultul, fantasticul, oniricul, Ohara Donovetsky ne vrăjește cu o poveste puternică și seducătoare, narcotică și lucidă, ce penduleză între hotarele știutului și ale necunoscutului și pe care o rostește cu aceeași grație cu care Șeherezada își țese cele o mie și una de povești.
Ohara Donovetsky, „Puzzle cu pețitoare”, Editura Trei, anul publicării: 2020, nr. pagini: 336
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Kayla Maurais pe Unsplash
scrie un comentariu