Ni se goleşte ţara, mamă!
Ştii tu cum e să petreci Crăciunul văzându-ţi familia doar pe Skype? Pentru că nu poţi să pleci acasă, la ai tăi, fiindcă n-ai destule zile de concediu şi cele pe care le ai nu te înduri să le părăduieşti. Te uiţi cu jind la biata oală de sarmale pe care a încropit-o fie maică-ta, acum gospodină în casa ta, fie fiică-ta cea mare, devenită peste noapte mama frăţiorilor ei, sau mai ştiu eu ce alt binefăcător de ocazie… (…) Eşti numai o durere ce mugeşte surd şi care, dacă s-ar slobozi, ar sparge geamuri. Copiii tăi, familia toată, sunt acolo şi-ar vrea să te îmbrăţişeze. Întind mâinile spre tine, tu întinzi mâinile spre ei. Vă pupaţi. Sticla calculatorului e rece. Şi simţi sărat şi vâscos. Sunt lacrimile şi mucii care-ţi curg, în timp ce pupi ecranul. Şi te opreşti. Pentru că nu mai poţi vorbi şi-abia mai vezi nişte dungi printre lacrimi.
Aţi avut vreodată senzaţia că purtaţi în voi, pe dinăuntru, o poveste ce trebuie spusă? Ce trebuie neapărat să iasă la lumină ca să vă puteţi răcori? Din acest sentiment de preaplin, de sufocare şi din dorinţa de eliberare s-a născut romanul Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite. Cartea s-a scris practic singură, sedimentând în paginile sale an după an toate experienţele mele de emigrant, toate simţirile mele, toate poveştile cursanţilor mei de la cursul de integrare, toate situaţiile în care am fost implicată – unele dramatice, altele de-a dreptul tragice. S-a scris singură; eu doar am apăsat pe tastele calculatorului, lăsând cuvintele să nască poveşti, idei, emoţii. Am ales să spun nu o poveste de un tragism ieşit din comun, nu o istorie senzaţională, de excepţie, ci una care reprezintă o bună parte din românii plecaţi la muncă în străinătătate, care nu au avut altă soluţie decât să-şi lase, cu inima frântă, copiii acasă. Cu speranţă şi dragoste au făcut-o pentru a le putea oferi lor, Luluţelor şi Petrişorilor, o viaţă mai bună decât a lor.
Luluţa şi Petrişor este un roman al însingurării şi înstrăinării. Faptele şi personajele prezentate sunt fictive. Urmărind destinele a doi copii rămaşi cu bunica lor, acesta tratează deopotrivă viaţa satului românesc ce trăieşte în ritmuri atavice, convulsiile sociale, şocul şi diferenţele culturale la mutarea într-o altă ţară, dorul şi dragostea.
Personajele trăiesc aproape fiecare în propria lume. Se intersectează doar pentru a se putea salva într-o societate polarizată între tradiţie şi inovaţie, cinste şi corupţie, între moralitate şi imoralitate. Petrişor şi Luluţa sunt doi copii orfani de tată, a căror mamă e plecată în străinătate, la muncă, pentru a le putea oferi acestora o viaţă mai bună. Singurul membru de familie care le poartă de grijă în viaţa de zi cu zi, fără însă a se pricepe să le ofere afecţiunea de care copiii au nevoie, este bunica lor. Florica, mama copiilor, o voce aflată de partea cealaltă a ecranului de calculator sau a firului de telefon, emite observaţii şi cugetări menite a provoca cititorul să gândească critic: e întemeiat ce zice, e adevărat, e bine? Tatăl copiilor, Ghiţă, al cărui deces este anunţat încă de la început, figurează în economia romanului doar pentru a ilustra modul de viaţă, convingerile şi obiceiurile satului românesc transmise din generaţie în generaţie. Acelaşi rol îl are şi Marghioala, bâtrâna moartă, exponentă, în acelaşi timp, a românului ajuns la capătul vieţii, neajutorat şi părăsit în sărăcie. În secolul al XXI-lea, satul românesc îşi trăieşte viaţa în cadenţa anotimpurilor şi a principalelor evenimente: nunta, înmormântarea, sărbătorile religioase. Dintr-o altă lume vin doctorii Chirilov, părinţii lui Ştefan cel iremediabil îndrăgostit de Luluţa.
În această societate blazată, în care decadenţa socială, economică şi morală se face simţită la toate nivelele societăţii, încearcă să-şi facă loc o dragoste gingaşă – cea dintre Ştefan, băiatul cu situaţie bună al unei familii de doctori, student la stomatologie, un alternative rocker şi misterioasa, complexa şi complexata Luluţa, care încearcă să iasă din cercul vicios al Buzeştilor şi-al sărăciei, muncind greu la construirea unei cariere de stomatolog. Dotată cu o conştiinţă şi o tărie de caracter ce depăşesc mult nivelul mediu al lumii în care trăieşte, ştie că doar folosindu-şi inteligenţa poate să realizeze ceea ce ai săi nu au putut şi nu au avut vreodată ambiţia să realizeze. Dar va răzbi ea singură, pe propriile forţe, să-şi vadă visul realizat, să traiască aşa cum osatura sa morală îi dictează? La această întrebare, ca şi la altele, tu, dragă cititorule, poţi găsi posibile răspunsuri urmărind traiectoriile personajelor. Vor rămâne întrebări fără răspuns? Cu siguranţă. Căci romanul nu-şi propune atât de mult să vină cu soluţii pe care cititorul să le integreze musai în schema sa existenţială, pe cât doreşte să incite la reflecţie, punând o problematică: ce consecinţe aduc cu sine însingurarea şi înstrăinarea? În jurul acesteia se creionează cadrul socio-cultural şi politic în care se desfăşoară acţiunea romanului: o România presărată de cuiburi goale. Vor reveni înstrăinaţii?
Nicoleta Beraru (n. 1972), prozator şi publicist, este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iaşi. Trăieşte in Belgia, unde lucrează ca profesoară de limba română în Centrul de Limbi Moderne al Universităţii Catolice din Leuven (KU Leuven), ca profesoară de orientare socială la Agenţia de Integrare a Imigranţilor a Guvernului Flamand şi ca trăducătoare.
Prima sa carte este un volum de povestiri pentru adulţi – Ardei iuţi. Povestiri la imprefect, publicată la Libris Editorial, în 2018, care a obţinut locul III la concursul Cartea Anului al Revistei Itaca, revistă de cultură pentru scriitorii de limba română din afara graniţelor ţării.
Nicoleta Beraru, „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite”, Editura Libris Editorial, anul publicării: 2019, nr. pagini: 208
Cartea este disponibilă pe libris.ro.
scrie un comentariu