Andreea Catrina este poetă și editor de carte. A absolvit Facultatea de Litere și un master în studii vizuale la CESI. În anul 2025 a debutat cu volumul de poeme Scrisoare de restituire, apărut la editura Cartex, în colecția Amaterasu, coordonată de Ramona Boldizsar.
Așa cum însăși poeta mărturisește în prefața sau argumentul cărții sale, prin poemele din volumul Scrisoare de restituire, ea dorește să „restituie” unor persoane sau chiar sie însăși „responsabilitatea, vina, durerea, așteptările sau alte emoții asociate unei experiențe”. Altfel spus, sunt versuri prin care poeta își propune să își facă ordine în gânduri, în sentimente, în viață, să se împace cu sine însăși și cu oamenii care i-au marcat într-un fel sau altul viața, să se așeze mai bine în sine, pentru a înțelege exact ceea ce a trăit până în acest moment al vieții sale și pentru a merge mai departe cu toate pânzele sus.
Volumul este împărțit în cinci secțiuni, fiecare dintre acestea constituindu-se în câte o scrisoare de restituire. Iar prima scrisoare de restituire este adresată chiar sie însăși, aceasta fiind maniera prin care poeta caută să definească cine este ea cu adevărat și ce își dorește de la viață. Desigur că un dialog cu sine însăși nu se putea constitui decât sub forma unor autoportrete:
„Andreea, ești femeie:/ femeile nu trăiesc pentru dorință/ femeile nu trăiesc din dorință/ femeile nu trăiesc dintr-o dorință/ femeile nu trăiesc în dorința/ care nu este a lor/ femeile nu trăiesc pentru ele/ femeile nu trăiesc în mințile altor femei/ decît dacă mințile sînt pline de ură/ femeile nu trăiesc și e mai bine așa// Andreea, ești fata lor,/ fii cuminte”.
Desigur, acesta este autoportretul poetei Andreea Catrina din momentul în care începe să scrie aceste scrisori de restituire, din momentul zero, sau alfa, în care ajunge la concluzia că trebuie să se așeze la dialog în primul rând cu ea însăși pentru a înțelege cine este cu adevărat. Vedem însă că, în acel moment, ea nu se poate privi decât prin ochii părinților ei, care i-au trasat în copilărie o serie de granițe care au ajuns în pragul maturității să o stânjenească, să o frustreze și totodată să o îndemne să se caute pe sine cea adevărată, cea de dincolo de aceste reguli impuse de acasă, reguli ce ar fi riscat să o țină captivă, să o țină în loc.
În a doua secțiune a cărții descoperim o serie de poeme în care poeta își descrie experiențele și emoțiile aferente acestora, din perioada în care începe să trăiască pe cont propriu, în care caută să se rupă de influența familiei, în care își trăiește primele relații amoroase, care vin desigur la pachet cu multă dramă, dar fără de care, de bună seamă, nu se poate pentru a ajunge să-ți construiești o identitate, pentru că, conform clișeului românesc, omul din greșeli învață:
„Au trecut cîteva zile de cînd stau tranchilizată în fața căsuței tale de chat care uneori devine activă. Bulina verde care-mi arată că ești acolo și eu nu sînt. Eu sînt aici și aștept ca lucrurile să nu se mai întâmple greșit, ca durerea care se lasă ca un bolovan să se ducă. Ce clișeu! Aștept să dispară toate formele de frică, toate nesiguranțele. Cîtă dramă!// Voi rămîne aici.// Iar durerea, din nou durerea, acest clișeu de care nu ne putem dezlipi, va deveni cîndva cea mai pură formă de plăcere. Doar atunci voi ști”.
Secțiunea mediană a volumului este poate cea mai înduioșătoare, și aceasta deoarece aici poeta le scrie părinților săi scrisoarea de restituire. Și, în mod surprinzător, nu o face cu ură sau cu vreo formă de reproș, așa cum ne-am și așteptat ținând seama de poemul din deschiderea volumului, ci cu drag, duioșie și respect, arătând astfel că a înțeles faptul că intenția părinților nu a fost nicio clipă aceea de a-i limita viața, ci doar aceea de a o proteja. Cel mai relevant și emoționant poem din această secțiune este toate mîinile din familia noastră.
Ultimele două secțiuni, în care persistă atmosfera de liniște și pace, sunt dedicate celor mai importante două persoane din viața actuală a poetei: iubitul și fiica lor nou-născută. Sunt poeme de o limpezime aparte, de o duioșie ieșită din comun, care emană pur și simplu liniște. De altfel, unul dintre poemele dedicate iubitului este intitulat chiar liniște:
„liniște// e atunci cînd mă trezesc/ în fiecare dimineață/ lîngă același bărbat/ și dacă îi spun/ că îl iubesc/ chiar așa e”.
Cât despre poemele dedicate fiicei, acestea au și o mare doză de inedit, unele dintre ele fiind scrise înainte de nașterea fetiței, din acestea filtrându-se în primul rând o oarecare neliniște izvorâtă din firescul necunoscut ce preîntâmpină o primă naștere:
„dragă E., // la ora la care scriu asta, te așteptam încă.// îți scriu acum gîndindu-mă ce-i poate spune o mamă unei fiice, fără să pară că bolborosește aceleași clișee cu care lumea ne îndoapă fără s-o cerem. și nu am idee dacă, peste ani, vei citi asta și vei crede despre mine că habar n-am cum se învîrte lumea, deși am o vagă impresie că, pe măsură ce crești și-ți deschizi ochii tăi hipnotizanți spre tot ce te-nconjoară, eu mă fac din ce în ce mai mică. poate la un moment dat îți voi încăpea în palme, așa cum tu îmi încăpeai acum un an în palme; și poate mă vei privi așa cum eu te priveam acum un an și nu înțelegeam”.
Așadar, volumul de debut în poezie al poetei Andreea Catrina, Scrisoare de restituire, este în primul rând o manifestare de ordin interior, aceasta scriindu-l în primul rând pentru sine, pentru a se regăsi, pentru a se redescoperi, pentru a înțelege cine este cu adevărat. Din acest punct de vedere, demersul său a fost și este unul câștigător, mărturie stând chiar cele trei cuvinte din finalul cărții sale, pe care le-am împrumutat și ca titlu al acestei cronici: „nu regret nimic”, cuvinte ce arată o deplină împăcare cu sine însăși. Însă el are și o dimensiune exterioară, un destin al său în lume, fiind, pentru cititori, un model de curaj în demersul regăsirii de sine, un model de demnitate și de asumare. Este modul poetei de a le spune tuturor: dacă eu am reușit, veți reuși și voi.
Andreea Catrina, „scrisoare de restituire”, Editura Cartex, anul publicării: 2025, nr. pagini: 86
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu