În colecția Raftul Denisei a apărut, la Editura Humanitas Fiction, cartea Prietena mea Natalia de Laura Lindstedt. Autoarea născută în Finlanda în 1976, cu studii în literatură, istoria artei și semiotică la Universitatea din Helsinki, a fost numită „steaua rock” a literaturii finlandeze.
Cartea de față este cel de-al treilea roman al său și completează titlurile traduse anul trecut la noi printr-o ficțiune îndrăzneață și modernă.
Lipsit de inhibiții, acest volum provoacă cititorul să lase orice timiditate sau prejudecată deoparte și să descopere parcursul în terapie al Nataliei, cea care va descoperi, pas cu pas, măsura în care viața de adult îi este influențată de o copilărie pe care nu a înțeles-o până acum. Cu o sexualitate debordantă, Natalia acceptă propunerea terapiei în straturi, folosindu-se de unele cuvinte sau texte pentru a-și scrie propriile povești care să scoată la lumină, în cele din urmă, adevărul propriei existențe:
„Ai putea găsi ceva interesant numai dacă răsfoiești puțin, o figură de stil care izbește brusc în toate straturile durerii și o scoate din teren cu toată forța. Această durere împietrită se va nărui și cuvintele vor țâșni din tine. Va fi propria-ți limbă, Natalia, sub îndrumarea mea, uitându-te în spatele imaginilor care îți provoacă durere, vei găsi cuvintele pe care să le înfășori în jurul obsesiilor tale. Într-un an, te vei întreba cu mirare cine erai oare, dorințele cui le simțeai de fapt”.
Aceasta este propunerea terapeutului său, iar firul narativ va pluti întotdeauna deasupra unei posibilități de manipulare pe care nu o putem ghici cu adevărat, fiind un joc al puterii și al schimbului de ficțiuni personale. Limbajul joacă aici un rol esențial, forța cuvintelor dezbracă realitatea de formele sale obișnuite, conforme, și trimite cititorul dintr-un ricoșeu în altul.
Incapabilă de a fi prezentă în timpul partidelor de sex, Natalia cere ajutorul psihoterapeutului pentru a înțelege această detașare completă față de propria viață și pentru a descoperi adevărul despre propria persoană. De la sexualitatea descoperită din copilărie se ajunge, treptat, până la relația cu părinții și deslușirea unor fapte concrete pe care le poate gestiona și înțelege abia adultul.
Terapia în straturi dă roade, ajungem, cot la cot cu naratorul psihoterapeut să descoperim o Natalia care bulversează, frapează și uimește prin sexualitatea accentuată, prin propunerile îndrăznețe de a face noi și noi mărturisiri-joc, folosindu-se de instrucțiunile date de psihoterapeut la ședințele săptămânale. Eficacitatea acestui tip de terapie este una accelerată, iar povestea Nataliei îi servește terapeutului drept material care să îi continue teza de doctorat și în practica din cabinet.
Uneori, granițele dintre cum ar trebui gestionată o situație și curajul Nataliei aproape că se dizolvă, dar frâiele continuă să se afle în mâinile terapeutului experimentat:
„Da, într-adevăr, acum galopam către originea tuturor traumelor, conflictul nesoluționat al lui Oedip, scena al cărei star era meter ametor: mama care nu este mamă. Aceasta era destinația Nataliei, iar călătoria într-acolo o înspăimânta în mod clar, de aceea decora totul cu cea mai neobrăzată ficțiune”.
Lectura poate să fie extrem de interesantă inclusiv pentru profesioniștii din domeniul psihoterapiei, iar pentru cititori se dovedește o călătorie cu note dezinhibate și povestiri pe măsură.
Aflăm, povestire după povestire, sub ce învelișuri își ascunde Natalia propriul trecut și, totodată, cât de mare este distanța dintre o copilărie dificilă pe care adultul nu a iertat-o încă și persoana ajunsă la maturitate care nu își poate gestiona viața și care nu are nici cea mai mică idee despre ceea ce se află la baza acțiunilor sale.
Psihoterapeutul observă, oferă precizări, dă explicații:
„Nevoia cronică de bărbați a Nataliei a răsărit tocmai din punctul pe care-l bănuisem. Era o repetiție a durerii pe care o trăise în copilărie, o încercare de a scoate la iveală puterile magice înfricoșătoare pe care Natalia bănuia că bărbații le dețin. De aceea, era gata să-și ofere corpul oricui îl cerea”.
Nu ascunde nimic, nu duce cititorul în zone pe care să nu le poată înțelege. Ceea ce uimește aici e Natalia, cea care va afla în cele din urmă că prăpastia dintre două vârste diferite se poate micșora, indiferent de hăul infinit în care adultul crede că se poate adânci din ce în ce mai tare, inclusiv printr-un comportament prin care dorește să obțină uluire, reacții similare sau, dimpotrivă, de respingere.
Fiecare capitol reprezintă astfel o nouă etapă cucerită de protagoniști, fiecare text înseamnă un nou strat dezvelit, o pagină întoarsă care ne apropie de miezul și, totodată, deznodământul acestui parcurs deloc timid. Întocmai ca subiectul propus, cititorii care vor savura această lectură sunt cei pentru care cuvintele încărcate de sexualitate nu se traduc prin vulgar.
Laura Lindstedt, „Prietena mea Natalia”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, nr. pagini: 268, traducere de Sigrid Crăsnean
Puteţi să cumpăraţi cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Timothy Dykes pe Unsplash
scrie un comentariu