Ne mai permitem să fim triști și cu depresia la vedere în 2021? Vrem și putem să facem asta într-un volum de poezie, păstrând totuși o ținută elegantă și discretă? Asta chiar dacă ne vor lua mereu ochii acele produse (poate de pe portativ) în care melancolia aplică TUȘE (rimă neintenționată) psihedelice și registre muzicale STONER.
Pentru că, nu-i așa, „totul curge/atroce de la bun început/de la facerea lumii încoace” (Ieșirea din carapace, p.19). Are POEZIA vreo șansă să se bată cu acele forme de artă ajutate de fișiere VIDEO și AUDIO, fără a se întrebuința la rândul ei de ele? Doar foaia A4/pagina de Word în care textul încearcă să cucerească tentaculele mai multor dimensiuni, doar prin puterea formidabilă a textului scris. Rămâne de văzut ce rol joacă COVID-ul în acest sistem de ecuații teribil de complicat, în care nu poți ajunge în TRENDING numai printr-un vers de la un cenaclu pe ZOOM.
Regăsirea unei simplități complexe a textului poetic. ENTROPIE
Alexandru Ovidiu Vintilă ne aduce în Transparența unui popor de foci forța FEBERSVAN-ului, o febră nordică, o febră eliptică, sobră și ambiguă a poeziei, atribute pe care le remarca și poetul Șerban Foarță în prefața cărții apărute la Charmides. Dar nu e o febră de care să ne temem, una din registrul patologiei, ci mai degrabă un curent temperat continental, la care poetul a avut acces în momentele în care își finisa volumul.
E o simplitate complexă, pe care dacă ar fi încercat să o declanșeze cu armele din dotare, suceveanul ar fi eșuat lamentabil. Dar nu e cazul aici, pentru că suntem înconjurați de ENTROPIE, pe care Alexandru Ovidiu Vintilă o dirijează pe teritorii lirice îmblânzite, dar deloc familiare.
„altfel cu toții suntem bine/ne desfășurăm în voie memoria/urmăm disciplinați cursul istoriei” (Privirea, p.28)
FEBERSVAN-ul nu se oprește la graniță, pașaportul său (medical) adăugând foarte multe toponime poporului de foci, agregat-organism cât se poate de inclusiv și atent la diversitate. Călătorim cu poetul bucovinean prin Leningrad (totuși, Transparența nu e teritoriul corectitudinii politice în care să nu-și bage coada dilema și argumentul), Beirut, Insula Fericiților, Strada Oltețului 15 (mai ales pentru fanii lui Ioan Es Pop), Mediterana, Nigeria, Kuala Lumpur, Sydney, parcul industrial al orașului, Țara Făgărașului.
Alexandru Ovidiu Vintilă întinde la maximum GEOGRAFIA poeziei, construind cu migala unui FĂURAR posibilitatea unui limbaj al literelor albe.
„mediterana bate la porțile bătrânei cetăți/zidurile de lumină șerpuiesc mărunt/ard focuri de culoarea sângelui/în largul orașului/adierea aromată a mirodeniilor/posibilitatea unui limbaj al literelor albe” (Beirut – Mare nostrum, p.14-15).
ENTALPIE însoțind ENTROPIE
OARE vom fi capabili să descoperim & să descompunem frumusețea austerității de mijloace în poezia lui AO Vintilă? E multă ENTALPIE ce locuiește în volumul apărut la editura bistrițeană Charmides în 2019. Foarte rar găsești o relație matematică poetică atât de curată între ENTROPIE și ENTALPIE. Grad de organizare și potențial sub cupola poporului de foci transparent. Cele două mărimi termodinamice sunt mediate de cântecul lui Berryman (unul dintre).
„singurătatea minților/transparența unui popor de foci berryman și/cântecul LUI vis” (Transparența unui popor de foci, p.62)
e și asta o artă
să trăiești în mai multe trupuri
în același timp?
În general nostalgia e ca un
foșnet, sunete biruitoare,
plauzibile
la fel ca în seara aceea în care îți țineai
coatele pe masă,
era o masă de lemn
de jur împrejur mult pământ roșu
roșu și negru
câteodată ne uitam peste reverul hainei
altuia
pe atunci era o ascundere de nu te vedeai
ca om
nici cuvintele nu ne mai ajungeau
era un anotimp
așa
mai aparte
Alexandru Ovidiu Vintilă, „Transparența unui popor de foci”, Editura Charmides, anul publicării: 2019, nr. pagini: 86
scrie un comentariu