Una dintre cele mai dificile chestiuni de care te loveşti în calitate de părinte este să-ţi înveţi copilul să lupte pentru ce-şi doreşte în viaţă. Toţi ne iubim copiii şi le vrem binele, însă uneori uităm că, punându-le pe tavă orice îşi doresc, le afectăm capacitatea de a urmări un scop şi de a preţui realizarea acelui scop.
În „Cartea miracolelor”, Finn, un băieţel de 11 ani, are foarte multe: este ucenic-vrăjitor, poate să zboare pe aripi de vânt şi are şi un partener tare simpatic, pe Orlando, un dragon mereu flămând şi jucăuş. Destinul lui Finn pare unul lin şi fericit, până când un accident îi răpeşte puterea magică: un fulger îi colorează părul în albastru şi îl împiedică să mai zboare. Logic, Finn este foarte afectat şi doreşte cu orice preţ să-şi recapete forţa, mai ales că are câţiva prieteni cu calităţi asemănătoare, faţă de care se simte acum stânjenit.
Cumva, Finn ajunge să creadă că există această Carte a miracolelor, cu ajutorul căreia oricine îşi poate îndeplini o dorinţă şi numai una. Pare simplu, nu? Găseşti cartea, scrii ce vrei şi… gata. S-a făcut! Doar că această carte nu este chiar uşor de găsit. Pe ea s-au luptat de generaţii arhimagicienii de pe Terria, planeta magică pe care trăieşte Finn. Bunicul lui, Stormwind, îi dă câteva informaţii despre carte şi îi trasează câteva reguli lui Finn, între care şi cea de a nu intra în Turnul Vânturilor. Nici prietenii lui Finn nu au voie să meargă acolo, dar spune-le unor copii ce să nu facă…
Aşa începe aventura palpitantă a căutării Cărţii miracolelor, un fel de joc în care intră nu doar Finn şi prietenii lui, Silva, Talissa şi Maurus, ci şi maleficul arhimagician din Ţinutul de Răsărit, care crede că această carte îl va ajuta să controleze Terria. Totul este mereu la limită, iar încercările la care sunt supuşi copiii îi vor apropia şi îi vor ajuta să înţeleagă un fapt esenţial: lucrurile mari se fac numai în echipă şi numai atunci când te gândeşti şi la binele celuilalt. Aceasta, desigur, este o altă lecţie strecurată printre rânduri de K.J. Mecklenfeld, pe lângă cea despre care am scris la început.
Finn şi prietenii lui vor înţelege că prietenia şi încrederea pot face mai multe decât egoismul şi dorinţa oarbă de putere, iar „Cartea miracolelor” mi s-a părut nu doar un roman pentru copiii de peste 8 ani, ci şi pentru cei care au copii de această vârstă. E o carte de la care se pot discuta nişte principii de viaţă sănătoasă, iar cei mici sigur vor fi atraşi de ea, pentru că are un design foarte plăcut şi multe ilustraţii atrăgătoare, realizate de Joanna Bucur. Nu mai zic că are şi pitici în ea şi tot felul de alte fiinţe fantastice atât de frumos descrise de K.J. Mecklenfeld… O splendoare de carte. Să tot citeşti astfel de romane pentru copii. ?
K.J. Mecklenfeld, „Cartea miracolelor” (ilustraţii de Joanna Bucur), Editura Humanitas Junior, anul publicării: 2020, nr. pagini: 280
Oooo, ce frumos ai scris despre carte, Costi, mulțumesc frumos! Știi ce-i iarăși superfain? Atât din fotografie cât și din articol mi s-a format în minte imaginea ta și a băiețelului tău citind (și discutând pe alocuri) „Cartea Miracolelor” – bucurie!
Mulţumesc, K.J.! Doar că aici e fetiţa 🙂 Ha, te-am păcălit. Dar cred că şi băiatului o să-i placă mult „Cartea Miracolelor”.