Scriitoarea Ioana Pârvulescu consideră „un mare roman al nedreptăţii istoriei” cea mai nouă carte scrisă de Narine Abgarian, Viața e mai dreaptă decât moartea (Humanitas Fiction, 2024), în traducerea Luanei Schidu.
Cele treizeci și una de povestiri sunt legate unele de alte prin dureri și personaje comune, închise între granițele orașului armean Berd, la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, imediat după încheierea războiului dintre cele două țări din anii 1990. Conflictul Nagorno-Karabah își face simțite ecourile și în prezent în jurul unui teritoriu disputat de cele două țări.
Nu doar supraviețuirea în mijlocul războiului e tema acestei cărți care păstrează intactă fragilitatea unui scris care se aseamănă, de multe ori, cu tehnica celui care cioplește cu precizie și îndemânare, dezvăluind, la fiecare lovitură a dălții, fraze memorabile. Narine Abgarian alege, de data aceasta, să surprindă felul în care durerea pierderii celor dragi poate exista în același timp cu frumusețea măruntă a vieții, cea care dă voie speranței să-și facă din nou loc, atunci când, chiar și într-un oraș nimicit de război, un cocoș anunță zorii zilei cu la fel de multă îndrăzneală, iar soarele se ivește nestingherit pe cer, copleșitor și fierbinte.
Nu există casă sau familie care să nu fie mutilată, într-un fel sau altul, de război. Nu există perete rămas pe de-a-ntregul în picioare sau o crăpătură. Și, într-un chip sau altul, chiar și când durerea nu poate fi alinată, viața găsește o cale să continue. Tema rezilienței umane e pusă însă, mai mult ca niciodată, sub semnul întrebării, slăbită de proximitatea războiului și, mai ales, de forța prin care, odată pornit, spulberă totul în calea sa, distruge legături, șterge istorii, îngroapă ceea ce nu trebuia să piară. Echilibrul pe care Narine Abgarian îl creează între pierdere și regăsire e fin și delicat.
Poporul armean, „un popor-melc” care își cară mai departe cu el, într-o boccea, tot ce are, își recuperează istoria, învață, ca personajele acestui roman, să reia firul vieții de acolo de unde părea că nimic nu mai poate fi: „Împreună au învățat totul din nou: să meargă, să zâmbească, să respire”. Dealurile și munții din jurul Berdului sunt martorii tăcuți ai acestor povești care se scriu, din nou și din nou, pentru ca uitarea să nu acopere totul. Textele înlănțuite din Viața e mai dreaptă decât moartea se încheie adesea cu fraze asemănătoare celor de la început. Este istoria condamnată să se repete, să se rotească în cercuri la fel de cumplite, lăsând doar o moștenire mutilată în urmă? Multe personaje aruncate în orbire sau în uitare par să poată continua doar astfel, în vreme ce, pentru altele, „rostul vieții omenești” ar putea fi grija „față de apropiați, față de rude, față de cei rămași”. Dar întrebarea pe care o ghicim în aceste pagini rămâne. Locuitorii Berdului își poartă durerile ascunse sub mai multe straturi, ies la iveală în miezul zilei, preț de câteva clipe, doar pentru a se cufunda iarăși într-o tăcere infinită.
Nu există o durere mai mare decât alta, una mai profundă sau mai apăsătoare. Vocea suferinței vorbește, pentru armeni, o singură limbă: „Strigătul acesta – prelung, dezlănțuit, care-i zgâria gâtul până la sânge – a ieșit din el cu o disperare insuportabilă și a plutit îndelung peste apa neagră, vălurindu-i suprafața. Nu auzea vocea mamei, o simțea. Țâșnind de nicăieri, vocea asta nu răsuna, ci pătrundea – întreagă, fără să lase nimic în urmă, în toate cotloanele inimii lui sfâșiate de durere. «Te aud», a șoptit el și s-a oprit istovit, lăsându-și în inimă sentimentul acela de pierdere irecuperabilă și dor adânc.” Faptul că viața continuă e în legea firii, dar nu continuă în firescul său, ci cu umbrele adânci pe chip, ascunse în riduri apărute peste noapte, pierdute printre fire de păr cărunt ivite în doar câteva zile.
În Berd e frumusețe și durere, în Berd moartea și viața sunt într-un dans care încă mai lansează cioburi dincolo de păturile vechi care nu mai protejează pe nimeni. Din traumă se naște uitarea care devine aici o formă de supraviețuire în fața a tot ce e mai cumplit pe lume:
„Azinanț Agapi se întoarce de la plimbare seara târziu. Trecând de la un felinar stradal la altul, încremenește câte o clipă în cercul de lumină. În nopțile cu lună acolo roiesc fire de praf imponderabile, în cele cețoase plutesc umbre triste.
Nu-și amintește nimic și nu recunoaște pe nimeni. Sensul existenței sale sunt plimbările zilnice în sus pe strada în pantă, pe lângă micile ateliere și prăvălii, spre vechiul pod. Să stea sprijinită de balustradă și să asculte râul. Pe drumul de întoarcere neapărat să bea din apa izvorului. Și să aștepte primăvara, când o să fie iar mere necoapte, acre. Acum Agapi știe de ce sunt mai gustoase decât cele coapte, dar nu se pricepe să explice.”
Și, totodată, trauma colectivă e surprinsă aici într-o perspectivă care definește toate războaiele recente sau prezente. Forța absolută care răvășește totul în cale, gloanțele care țintesc civili, obuzele care nu țin cont de reguli par, în această carte extraordinară, mai aproape de realitate ca niciodată.
Elementele de folclor armean nu lipsesc, detaliile care țin de tradiții își găsesc loc în firide atent plasate, de-a lungul acestei cărți care continuă, indiferent de temă, frumusețea scrisului lui Narine Abgarian.
Viața e mai dreaptă decât moartea prin tot ceea ce are mai bun de oferit, prin ceea ce compune fiecare zi, prin ceaiul fierbinte de cimbru cu dulceață de coarne, prin „bucățelele aurii de bagardj binecuvântat”, o pâine dulce care alină ceea ce nu mai poate fi dat uitării, prin tot ceea ce îi leagă pe oameni unii de ceilalți în fața binelui, dar și în fața răului. Iar dacă viața găsește întotdeauna o cale, suntem cu atât mai datori să o apărăm.
Narine Abgarian, „Viața e mai dreaptă decât moartea”, Editura Humanitas Fiction, traducere: Luana Schidu, anul publicării: 2024, nr. pagini: 264
Cartea poate fi cumpărată şi de la: libhumanitas.ro, libris.ro, carturesti.ro. Cumpărând cărţi prin aceste linkuri, citestema.ro primeşte un mic comision care ajută la gestionarea site-ului, fără ca preţul plătit de dumneavoastră să se modifice. Vă mulţumim!
Dacă doriţi să susţineţi şi altfel site-ul, click pe codul QR sau scan:
Fotografie reprezentativă: Danil Зakhvatkin / Unsplash
[…] „Viața e mai dreaptă decât moartea” – Narine Abgarian […]