Mărturisesc, încă de la început, că sunt atras aproape hipnotic de literatura tragică și terifiantă a Holocaustului. Am să vă spun și de ce. Acesta a fost, între altele, motivul pentru care am ales să citesc cartea irlandezului John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi. Am găsit în literatura despre Holocaust partea tenebros-respingătoare a condiției umane, însă, de fiecare dată, în același orizont rece și umilitor, ca într-un imens întuneric, am descoperit un palpit de lumină, tot o latură a umanității, ca un însemn ineluctabil al faptului că în geografia cea mai puţin onorantă a istoriei își face loc – în chip salutar – omenescul. Lista lui Schindler este din acest punct de vedere cel mai la îndemână exemplu care îmi vine în minte. Noaptea lui Elie Wiesel şi cartea confesivă, Mai este oare acesta un om, a lui Levi Primo sunt alte exemple în acest sens.
Cartea lui John Boyne – se cuvine spus – nu este totuși sau nu întru totul subsumată, în sensul propriu, noțiunii de Holocaust. Este un roman de ficțiune, în pofida unui eșafodaj cu elemente de vagă realitate, a cărui miză nu este dată de relatarea fidelă a unor evenimente, dimpotrivă. Există suficiente inadvertențe factuale și istorice ușor detectabile în economia cărții. Deși este limpede, bunăoară, că locul în care se desfășoară întâmplările relatate este Auschwitz, niciunde nu găsim numele propriu-zis al acestei localități devenite între timp sinonimă cu umilința și moartea. În carte locul este numit, aproape ludic aș spune, Out-with. Mai mult chiar, nimic din ce este specific recuzitei literaturii de tip Holocaust nu apare, cu subiect și predicat, menționat în carte. Nu întâlnim cuvintele: tortură, lagăr, exterminare, gazare. Doar gardul – atenție neelectrificat – și pijamalele cu dungi apar expresis verbis menționate.
Care este, deci, miza unei astfel de cărti, nici confesive, nici istorice? Miza, aș spune, este schimbarea radicală de perspectivă și revelarea inocenței într-un spațiu al degradării. Felul în care John Boyne reușește acest lucru mi se pare formidabil. Ce înseamnă schimbare de perspectivă? Ei bine, este singura carte non-confesivă care vorbește despre unul dintre cele mai cumplite capitole ale istoriei sec. al XX – lea, din perspectiva unui băiețel de 9 ani pe nume Bruno, personajul principal și naratorul romanului. Întreaga lume, greu de înțeles, în ochii lui Bruno, fiu de comandant german, este percepută inocent, înduioșător și simplu. Tragismul ei, al lumii de dincolo de gard, de unde își face apariția băiețelul în pijamale cu dungi, micuțul evreu Shmuel, cu care se împrietenește Bruno, rămâne de neînțeles și mereu interogat cu inocență.
„De luni bune, Bruno tot privea pe fereastra dormitorului său (…) gardul înalt, stâlpii de telegraf din lemn și toate celelalte despre care îi scrisese bunicii în recenta lui scrisoare. Și cu toate că se uitase adesea la oamenii aceia foarte diferiți în pijamalele lor cu dungi, nu reușise să afle cine erau și ce făceau ei în acel loc. Ca și cum acolo se afla alt oraș, cu oameni care locuiau și munceau împreună. Dar oare erau chiar atât de diferiți?”
Ce au în comun două personaje pe care destinul le așază sub auspicii diferite, un fiu de comandant german în haine curate și confortabile, de o parte a gardului, și un evreu în picioarele goale și cu haine vărgate, de cealaltă parte? Autorul evidențiază că sunt de aceeași vârstă și că sunt născuți în aceeași zi, dar privind de deasupra lor, din perspectiva înaltă a cerului, acolo unde gardul, oricât de înalt ar fi, nu mai ajunge, elementul comun este umanitatea lor, singurul fapt în virtutea căruia nu ar trebui să mai repetăm vreodată experiența terifiantă a degradării și a umilinței. Niciodată.
Nu am ales să povestesc în rezumat conținutul cărții. Nu despre asta e vorba. Povestea a spus-o cel mai frumos autorul însuși și fiecare cititor, în funcție de propria lui înzestrare emoțională și culturală, o va percepe diferit. Nu acțiunea în sine este cea care mă face să mă opresc asupra unei astfel de cărți, ci relevanțele simbolice și universul emoțional pe care o astfel de carte le poate crea.
De ce aș recomanda Băiatul cu pijamale în dungi? Nu pentru că este un best-seller, notorietatea nu se suprapune în mod obligatoriu peste câmpul semantic al noțiunii de valoare. O recomand pentru că respectă, în mod subiacent, convenția cărților bune, aceea de a revela fragilitatea, frumosul, tenebrele și tragismul condiției umane. A reuşit autorul irlandez să facă acest lucru? Din punctul meu de vedere, da. Cartea lui vorbește, prin intermediul unor personaje realist conturate, folosind un limbaj simplu, despre lumina și penumbra din om. Așa fac toate cărțile bune, cele care rezistă probei și acizilor timpului.
John Boyne, „Băiatul în pijamale cu dungi”, Editura RAO, anul publicării: 2016, nr. de pagini: 218, traducere din limba engleză: Lucia Ostafi-Iliescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Darshan Gajara pe Unsplash
scrie un comentariu