Defne Suman, scriitoarea născută la Istanbul, revine în atenția cititorilor săi cu o Șeherezadă reinterpretată, cu o poveste care nu s-a mai spus niciodată până acum, cu încă o noapte pe care o adaugă lungului șir de o mie și una de nopți.
La Humanitas Fiction a apărut astfel, în traducerea Irinei Bojin, romanul Tăcerea Șeherezadei, o carte în care, așa cum s-a mai spus, cel mai important personaj este Smirna însăși, orașul Izmir din prezent. În contextul împărțirii teritoriilor Imperiului Otoman, Smirna a fost o regiune promisă inițial turcilor ca, mai apoi, să revină grecilor. Izbucnirea războiului greco-turc (1919-1922) a lăsat în urmă un oraș ars aproape în întregime, acolo unde armenii, grecii și turcii reușiseră să-și construiască viețile fără ca tratatele internaționale și jocurile nefaste de zaruri aruncate în vânt să frângă, pentru totdeauna, una dintre cele mai pitorești așezări.
Șeherezada cea „mută, fără trecut, fără seminție, fără glas” nu spune doar povestea unui oraș dispărut, ci scrie istoria unui loc cu miros de cuișoare, prune, mere și cafea proaspăt măcinată, cu iubiri adolescentine sau care au ținut decenii întregi. Avem o Șeherezadă care vede cei din urmă ani ai Imperiului Otoman, o tânără care își abandonează, după Marele Incendiu, visele naive de la începutul vieții de adult.
De la Edith Lamarck, chipul angelic al interbelicului, și Avinash Pillai, tânărul spion a cărui misiune era să adune informații despre cei care aveau legături cu organizația Tinerii Turci în Salonic și Paris pornește povestea Panagiotei și părinților ei, povestea tuturor celor care au cunoscut pacea curmată, pe de o parte, de visul Greciei Mari și independente și, pe de altă parte, de un război cumplit.
Precum un înțelept al tuturor timpurilor, Șeherezada se înalță deasupra tuturor pentru a ne povesti, într-o atmosferă din care nu lipsește senzația de regret și de renunțare, tot ceea ce ochii săi au văzut, recuperând în inimă ceea ce cuvintele nu mai pot transmite:
„O poveste nu se spune doar în cuvinte. Zeci, sute de mici amănunte o întregesc. Numai cineva ca mine, care a renunțat la cuvinte, știe acest lucru.”
Frumusețea unui oraș care trăia în liniște, istoriile personale care treceau dincolo de etnii, secretele care se păstrau pentru că, la suprafață, regulile, convingerile și tradițiile erau respectate fac parte din peisajul peste care, la final, se desprinde durerea unei mame:
„...important nu e să-ți salvezi țara, ci viața copiilor tăi. Spaima era de o mie de ori mai rea decât moartea.”
Ca o Șeherezadă iscusită va țese Defne Suman acest roman care ne pune din nou în față cu unicul și crudul adevăr al conflictelor care spulberă istoria, al felului în care, de cele mai multe ori, civilii ajung să își piardă viețile în vreme ce, la masa rotundă unde se trasează noi hărți, oamenii nici nu sunt luați în calcul sau sunt, cel mult, monedă de schimb:
„Se zvonea că Mustafa Kemal ajunsese la o înțelegere cu bolșevicii, care aveau să-i furnizeze arme. Italienii declaraseră că vor sprijini Turcia ca să se răzbune pentru că Smirna fusese dată Greciei, cu toate că le fusese promisă lor. Puterile Aliate urmau să aibă o reuniune la Paris la sfârșitul lunii, ca să-și reevalueze planurile și poate să se pregătească pentru o conferință la care să participe atât guvernele rivale din Ankara și Istanbul, cât și reprezentanți ai Greciei. Se examina și posibilitatea de a aduce amendamente Tratatului de la Sèvres în favoarea Turciei.”
Defne Suman știe să reconstruiască tot ceea ce ascund încăperile și, mai ales, tot ceea ce se află în inima unor personaje pe care le îndrăgim încă de la primele pagini, iar Avinash e unul dintre acestea, veșnicul îndrăgostit, cel care îi va rămâne fidel lui Edith dincolo de orice barieră, fie ea și invizibilă: „Marele lui rival nu era vreun ofițer german, un intelectual armean sau un tânăr turc arătos, ci dorința ei de singurătate”. Mai târziu, tot el va fi cel care, la fel ca Șeherezada, va fi unul dintre martorii trecutului șters, ascuns, voit dat uitării, îngropat sub dărâmături sau ras pentru ca noile case ale turcilor să poată fi construite:
„Nenorocirile celui de-Al Doilea Război Mondial șterseseră din mintea oamenilor amintirea Primului. (...) Avinash nu mai înțelegea nimic. Parcă întreg orașul suferea de totală amnezie. Îl priveau cu ochii goi, ca și cum vechea Smirnă nici nu existase, nu arsese până în temelii și nici nu-și pierduse jumătate din locuitori. Cele mai multe din biserici fuseseră dărâmate, școlile fuseseră transformate în școli turcești, toate documentele oficiale, registrele și actele fuseseră puse pe foc. Cartierul nostru fusese scos la mezat, dar fiindcă nu-l vrusese nimeni, făcuseră acolo un parc.”
Șeherezada ne spune, cu vocea lui Defne Suman, să nu închidem ochii în fața trecutului, să nu lăsăm istoria să piară pentru a ne condamna astfel, din nou, la pieire, la tragedii similare. Și ne mai arată, cu nespus de multă candoare, fragilitatea vieții umane și dorința infinită de a iubi, indiferent de statutul social, indiferent de rolul pe care îl avem de îndeplinit în societate, indiferent de ceea ce ar impune ceilalți.
Poveștile de iubire pe care le întrețese aici Defne Suman ne aduc mai aproape de realitatea pe care riscăm să o uităm: dincolo de cifre și statistici sunt oameni, dincolo de titluri cu știri de ultimă oră sunt viețile reale. Dincolo de distanța pe care credem că o pune între noi o graniță, Tăcerea Șeherezadei ne reamintește de tot ceea ce, de fapt, ar trebui să ne unească.
Defne Suman, „Tăcerea Șeherezadei”, Editura Humanitas Fiction, traducere: Irina Bojin, anul publicării: 2024, nr. pagini: 512
Cartea poate fi cumpărată şi de la: libris.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro. Cumpărând cărţi prin aceste linkuri, citestema.ro primeşte un mic comision care ajută la gestionarea site-ului, fără ca preţul plătit de dumneavoastră să se modifice. Vă mulţumim!
Dacă doriţi să susţineţi şi altfel site-ul, click pe codul QR sau scan:
Fotografie reprezentativă: Ganapathy Kumar / Unsplash
scrie un comentariu