Nu cred să fi citit până acum o carte care să mă răscolească atât de profund, pe care să o citesc cu un nod în gât de la primele rânduri și până la ultima pagină. Svetlana Aleksievici, autoarea „Rugăciunii pentru Cernobîl”, premiată în 2015 cu Premiul Nobel pentru literatură, s-a specializat în a culege mărturii, documentându-le cu minuție jurnalistică și întemeindu-şi construcţia narativă din substanța confesivă a oamenilor pentru care viața este o foarte grea încercare.
Noaptea de 26 aprilie 1986, ora 1 şi 23 de minute şi 57 de secunde a fost punctul care a fisurat timpul în viețile a zeci de mii de oameni. Despre tragedia de la Cernobîl, cea mai mare catastrofă tehnologică a secolului XX, s-a scris mult, din perspective diferite, însă niciuna din scrierile care fac vorbire despre explozia reactorului 4 şi consecinţele dramatice ale acestei explozii nu sunt atât de adânci, nu atât în ordine tehnică, ci mai ales în ordinea umană, profund umană și răscolitoare.
Ce face Svetlana Aleksievici în această carte? Știți ce? Ceea ce face în fond o rugăciune mărturisitoare. Le dă cuvântul celor care au supravieţuit tragediei, cuvânt care, prin rostire, devine eliberator, iar pentru noi, după ce ne răscolește, capătă limpezimea unei edificări. Cum este construită cartea? Ca un colaj de mărturisiri orale, autentice, necosmetizate de dragul unor exigențe literar-stilistice care creează, prin punerea lor laolaltă, nu doar conturul, ci miezul, rămas multă vreme necunoscut, al unei realităţi terifiante, aceea a strămutării a zeci de mii de oameni departe de locul în care și-au avut casele, rădăcinile, familiile, prietenii, animalele de companie şi tot ceea ce creează sentimentul unei apartenențe. Pentru noi Cernobîlul a devenit istorie, pentru ei, cei care au mărturisit, este un prezent continuu care nu a încetat şi nu va înceta prea curând să-şi developeze consecinţele dureroase.
„Dimineaţă, cînd s-a luminat, m-am uitat în jur și am simţit pe loc că ceva nu era în ordine, că ceva se schimbase. La ora opt dimineaţa pe străzi mergeau deja militari cu măști de gaz. Cînd am văzut pe străzile orașului atîţia soldaţi și tehnică militară, nu ne-am speriat, dimpotrivă, ne-am liniștit. Din moment ce armata ne-a venit în ajutor, totul o să fie în ordine. Nu aveam nici o idee că și atomul pașnic omoară. Că tot orașul putea să nu se mai trezească în noaptea aceea. Afară cineva rîdea, se auzea muzică.”
Cartea aceasta, dacă o numim literatură, comitem o nedreptate, în raport cu toţi cei care prin mărturisirile făcute, devin coautorii Svetlanei Aleksievici. Dacă o numim carte documentară riscăm să pierdem palpitul ei tragic, impactul emoţionant devastator, dacă o subsumăm cărților de istorie camuflăm inevitabil înrâurirea ei asupra vieţii prezente. Şi totuşi, ce este cartea aceasta care a stat, între altele, la baza serialului „Cernobîl”, cartea care în 2015 a contat enorm în alegerea decidenţilor Nobel? Este doar un obiect rigid și plat, este doar un produs menit să facă rating cultural? Este un bestseller care poate creşte cifra de vânzări a editorilor? NU! Este infinit mai mult! Ea cuprinde între coperțile ei tragismul a sute de oameni: a mamelor care şi-au pierdut copiii, a soţiilor care şi-au pierdut soţii, a soldaților, numiţi lichidatori, peste 600.000, care izbucnesc în plâns la rostirea unor cuvinte, a țăranilor a căror gospodarii au fost la propriu îngropate în pământ, a caselor cu usile rămase întredeschise.
În cartea aceasta, iubirea şi moartea, poezia neagră, ironia, melancolia, speranța și deznădejdea stau alături, se succed, dispar, apoi revin, într-o ordine numai de Dumnezeu știută. Ca în viață.
„Rugăciune pentru Cernobîl” reușeste să facă o radiografie nu doar a sufletului rus, ci şi a omului dintotdeauna care, după ce își povestește întregul amar al vieții, își statornicește în privire limpezimea lacrimilor niciodată plânse, urmate, eliberator, de un surâs ca semn al împăcării finale cu un destin potrivnic. Mult prea potrivnic.
Svetlana Aleksievici, „Rugăciune pentru Cernobîl”, Editura Litera, anul publicării: 2019, nr. pagini: 368, traducere: Antoaneta Olteanu
scrie un comentariu