În mod aproape anecdotic, am citit „Insula de sub mare” într-o vacanță la… mare, ceea ce a sporit magia lecturii, dar a și îndulcit notele amare ale acesteia.
Ca în majoritatea romanelor lui Allende, istoria ocupă, și aici, un loc important în economia romanului, fiind fundalul pe care sunt țesute, cu obsesia detaliului de filigran, destinele individuale ale unei galerii impresionante de personaje. Construit în două părți, romanul are ambiția (și reușește din plin acest lucru!) de a fi și o frescă ce înfățișează 40 de ani din istoria a două state pe care, actualmente, le cunoaștem ca fiind Haiti și Louisiana.
Într-o construcție desăvârșită, povestea începe și se termină cu gândurile lui Zarité (Tété), personajul principal al cărții. Zarité este o sclavă mulatră și totodată una din multele posesiuni ale lui Toulouse Valmorain care, în anul 1770, debarcă în plin necunoscut, respectiv pe insula Saint-Domingue (la momentul acela colonie franceză, actualmente Haiti), pentru a lua în stăpânire plantația de trestie de zahăr a tatălui său.
Dintr-un tânăr idealist, ce pășise în portul Le Cap aducând cu el cărți și haine scumpe, Toulouse se vede nevoit să devină un proprietar de plantație, cu tot ceea ce incumbă acest statut: sclavi, vătafi, pământuri. Fără a avea o vocație manifestă pentru cruzime, Toulouse este suficient de lipsit de energie pentru a se opune tratamentelor barbare ale vătafului său, Prosper Cambray, pentru care sclavii reprezentau mână de lucru, dar și masă de masacru.
Nevoit să-i găsească o cameristă soției sale, Eugenia del Solar, Valmorain o cumpără, de la Violette Boisier, pe Tété, care era, la momentul acela, doar o copilă. În scurt timp devine o nubilă, care îi atrage și pe stăpân și pe vătaf, prin magnetismul senzualității sale, și-i incită prin dârzenia cu care își dorește cel mai de preț dar: libertatea.
Niciuna dintre aceste calități nu sunt de natură a-i face viața mai ușoară, dimpotrivă: Cambray o amenință constant, în timp ce, la 11 ani, este deflorată sălbatic de stăpân, cu care, ulterior, rămâne însărcinată, dând naștere unui băiețel și apoi unei fetițe, asupra cărora nu are niciun drept, nici măcar pe acela de a-i avea lângă ea. Copiii ei sunt, ca și ea, o posesiune a stăpânului, o marfă de care acesta poate dispune după cum dorește. Pentru că este sclavă, îi este interzisă condiția umană: nu îi este îngăduit să simtă, să gândească sau să vorbească.
„Nu se gândise niciodată la sentimentele lui Tété, pleca de la principiul că erau foarte limitate. Când n-o vedea, ea se topea, dispărea în neant; reapărea doar când o chema, atunci se întrupa iar, exista doar ca să îl slujească.”
Ulterior, pare că destinul și-a propus să-i servească o lecție trufașului Valmorain, făcându-l pe Maurice, fiul său legitim, să se îndrăgostească de sora sa vitregă, Rosette, rodul nelegitim al partidelor de amor sălbatic ale lui Valmorain cu Tété. Tot ca o finalizare a unui ciclu, Tété, eliberată de sclavie, ajunge să o reîntâlnească pe cea care a vândut-o, Violette Boisier, devenită femeie de afaceri în proaspătul stat Louisiana, întruchipând, în cel mai autentic stil spiritul antreprenorial american, după ce, ani de-a rândul a ilustrat, în calitate de cocotă de lux, decadența tipic franceză.
Volutele destinelor personajelor se întrețes cu detalii istorice temeinic documentate, descrise în maniera luxuriantă, tipică lui Allende. Între acestea, ca un praf magic, coborât parcă din practicile voodoo ale negrilor de pe plantație, se insinuează gândurile lui Zarité, ce dau o altă dimensiune, cu totul particulară, narațiunii romanului. Zarité invocă universul spiritelor și al zeităților – Erzuli, loa dragostei, Ghede, loa tărâmului celor morți, Djun Djun-ii, papa Bondye – care devin și ele personaje ale cărții, însoțitori ai lui Tété în tenebrele abisului condiției de sclav, pentru care lumina supremă e libertatea.
Isabel Allende, „Insula de sub mare”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2017, nr. pagini: 394, traducere: Cornelia Rădulescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu