Vederca Gulie era o persoană onorabilă în oraş. Îşi petrecea după-amiezele pe treptele magazinului mic-gros din Microraion Vest. Împreună cu şapte pensionari de la mină. „Ardem gazul că n-avem ce face”, ziceau pensionarii pe rînd, aducînd sticle pline cu vodcă ieftină. Invariabil, Vederca Gulie răspundea: „Vai, ce bine!”, simţindu-se util în discuţie. Dacă unul dintre pensionari zicea „Ardem gazul că n-avem ce face. Acuma am fi lucrat la mină, la orizontul cincisprezece, împingeam vagoanele, pregăteam frontul de puşcare”, şi Vederca Gulie tăcea, aşteptau cu toţii să-i audă replica. Dacă tăcea în continuare, îl coteau, scoţîndu-l din gîndurile-i plecate departe. Zicea parcă scuzîndu-se „Vai, ce bine!” şi discuţia se aprindea.
Dacă-l auzea pe un pieţar prezentîndu-şi roşiile, gogoşarii, ceapa şi îndemnînd doamnele minerilor din Microraion Vest să cumpere, Vederca Gulie sărea ca ars: „Vai, ce bine!”. Doamnele îi răspundeau supărate: „Cine te-a întrebat ceva?”.
Apăruse prin aprilie, anul acesta, primul caz de Covid-19 în Microraion Vest. Acuma era o frumoasă după-amiază de toamnă. În cinci minute, întregul cartier avea informaţia. O discutau pe la colţuri muierile şi foştii mineri. Fostul şef al finanţelor din oraş, Păşcuţ Emil, spusese, trecînd pe lîngă Vederca Gulie: „Ăştia ne ţin ca oile în ţarc. Ne scot cînd au nevoie de mers la vot dar mai este pînă atunci. Acuma-i cu masca sus, sufletul jos, că n-are nimeni nevoie de suflet şi, poftim, la 68 de ani, primul caz în Microraion Vest”, încheiase fostul finanţist. „Vai, ce bine!”, se auziseră clar vorbele lui Vederca Gulie. Fostul finanţist se oprise cu ochii holbaţi. Îl privise pe Vederca Gulie, dînd cu mîinile în sus şi-n jos: „Vederca, îmi pierd minţile, îmi vine să umblu gol puşcă prin cartier, apoi prin centrul Mittelstadt-ului şi să car un căruţ în care-mi duceam şi aduceam butelia cu gaz pe vremuri!”. „Vai, ce bine!”, încheiase Vederca Gulie, oprindu-se la minerii pensionari de pe treptele magazinului mic-gros.
„Nepotu-meu n-are tabletă, internet, aşa că… PA şcoală, rămîne fără”, se auzi vocea unui pensionar.
Vederca Gulie tocmai îşi umplea primul pahar din plastic, de culoare albă, cu vodcă. Se opri. „Vai, ce bine!”, i se auzi vocea.
„N-au cu cine înlocui cadrele didactice bolnave de la şcoală, măi”, altă voce de pensionar. „Vai, ce bine!”, vocea lui Vederca Gulie.
„Dar să nu ne întristăm la mizilicuri”, zice alt pensionar. „Vai, ce bine!”, vocea lui Vederca Gulie printre înghiţiturile scurte ale vodcii.
„Că tot vor învăţa nepoţii ăştia ai noştri să scrie”, zice alt pensionar. „Vai, ce bine!”, vocea lui Vederca Gulie.
Fostul finanţist rămăsese cu ochii holbaţi şi fixaţi pe Vederca Gulie din aprilie, şi era octombrie. Privindu-l fix, punctă: „Economia are nevoie de ventilaţie mai ceva ca bolnavii de Covid, Vederca”, şopti, aproape pierit şi galben la piele, finanţistul Păşcuţ.
„Fără ventilaţie, măi, crezi că puteai sta pe galeriile de mină? Te sufocai, erai perit, ventilaţia e tot secretul mineritului din Mittelstadt”, se auzi vocea unui miner pensionar şi olog. „Vai, ce bine!” şi „Vai, ce bine!”, se auzise de două ori rostită vorba lui Vederca Gulie.
„Va exploda numărul şomerilor”, zise şi mai pierit fostul finanţist din Mittelstadt, Emil Păşcuţ. „Vai, ce bine!”, zise Vederca Gulie mulţumit. Era la al treilea pahar de vodcă al dimineţii.
„În loc să-i tragem noi pe ei de mînecă de alegeri, e vorba asta, Vederca: „Ne trag ei de urechi. Aici nu-i ca-n America. Nu învăţăm nimic de acolo”, se auzi vocea fostului finanţist… de fapt, şoptitul anemic al aceluia. „Vai, ce bine!”, zise vocea tremurîndă de osteneală a lui Vederca Gulie.
„Noroc că ne aflăm cu vieţile noastre, în mîinile lui Dumnezeu, altfel, pe bază de democraţie, am fi lapidaţi”, continuă fostul finanţist arătîndu-l cu degetul pe Vederca Gulie. „Vai, ce bine!”, îi răspunse ca un tunet vocea lui Vederca Gulie.
„Cei care nu gîndesc ca noi, nu poartă mască, gîndesc altfel, învăţam cu ei toleranţa, nediscriminarea şi alte bla-bla-uri din astea”, continuă fostul finanţist, holbînd ochii gata să şi-i piardă pe caldarîmul din faţa magazinului mic-gros din cartierul Microraion Vest al Mittelstadt-ului.
„Vai, ce bine!”, zise vocea veselă a lui Vederca Gulie. „Înainte să te trezeşti din somnul cel de moarte al raţiunii, Gulie, şi al fricii din păcate, vei striga din toţi rărunchii „Vai, ce bine!”, încheie fostul finanţist prinzînd a-şi arunca hainele de pe el.
„Vai, ce bine!”, încheie şi Vederca Gulie aflat la al şaptelea pahar cu vodcă. Asta era raţia lui de dimineaţă. După al şaptelea pahar băut, pleca pînă la piaţa din Microraion Vest. Avea o vorbă şi acolo cu doamnele minerilor şi cu pieţarii.
Fostul finanţist Păşcuţ Emil, gol-puşcă, era departe. Ajunsese lîngă primărie ducînd după el căruciorul cu o butelie veche şi ruginită. Cînd l-au oprit poliţiştii să-i controleze documentele, a făcut infarct.
„A murit fostul finanţist”, zise un pensionar miner la primul pahar de vodcă al după-amiezii.
„Nu se poate. Acuma am stat de vorbă cu el şi zici că nu mai e?”, se auzi vocea altui pensionar miner.
„L-au găsit mort către centru, umbla în curul gol”, se auzi vocea altui pensionar miner.
„Vai, ce bine!”, se auzi vocea sugrumată de emoţie a lui Vederca Gulie. „A fost cel mai bun prieten al nostru”, încheie Vederca Gulie ca şi cum ar fi pus punct unei trebi grele sfîrşită cu succes. Apoi se lăsă moale pe treptele magazinului mic-gros din Microraion Vest.
„Sforăie Vederca ăsta, da cum sforăie… că prind a lătra cîinii”, încheie un pensionar miner ridicîndu-se de pe treptele magazinului mic-gros.
„Lasă-l că-i obosit. Şi mîine mai are de lucru”, concluzionă alt miner pensionar gata de plecare.
„Mai mult horcăie decît sforăie ca un viitor mort Vederca Gulie ăsta”, mai zise maistrul miner pensionar Keszke Zoltan, plecînd către piaţă.
Soarele lumina gălbui o lumină groasă ce se prelingea calm dinspre Valea Chiuzbăii peste tot cartierul de blocuri din Microraion Vest, dat în folosinţă în anul 1975 pentru minerii care lucrau la Minele din Mittelstadt, Şuior şi pentru muncitorii de la Flotaţia oraşului. Şi pentru doamnele lor de la Filatură. Şi pentru sutele lor de copii, azi ajunşi mineri pensionari în Mittelstadt.
scrie un comentariu