Wallace Stegner a spus cândva, asemenea multor altor scriitori mai mari sau mai mici, că pentru ca o lectură să fie uşoară scriitorul trebuie să depună foarte mult efort. În „Spre ţărmul ocrotit”, îţi este clar că lucrurile sunt atât de bine aşezate încât e greu să te surprindă ceva în fraza care urmează, însă întregul îţi spune foarte mult, aşa cum îţi spune orice carte importantă.
Romanul redă istoria de câteva decenii (între anii 30 şi 70 ai secolului trecut) a două cupluri. Sid şi Larry sunt căsătoriţi, proaspăt mutaţi în acelaşi oraş şi acelaşi context universitar. Soţiile lor, Charity şi Sally, sunt însărcinate, iar viaţa îi prinde pe toţi cam în acelaşi moment de creştere, din moment ce cuplurile au de-a face cu aceleaşi provocări legate de carieră şi de ridicarea unei familii.
Cumva, cartea asta îţi intră pe sub piele, dacă eşti un cititor răbdător, care iubeşte lecturile lente, te câştigă cu ritmul ei aşezat, de multe ori parcă prea descriptiv şi prea molcom. Te câştigă pentru că îţi dai seama din primele pagini că nu ai deschis un thriller sau cine ştie ce roman care nu te lasă să iei vreo pauză, ci mai degrabă o poveste banală în aparenţele ei, în care cele două cupluri par să joace conştiente într-un soi de reality show, în care-şi înfrânează instinctele.
Unul dintre comentariile negative la adresa cărţii a fost tocmai acesta: mai niciunul dintre cei patru „mari” de aici nu iese în relief în bine sau în rău, nu face o nefăcută astfel încât să spargă turaţia acestui roman.
Însă romanul este deosebit fix din acest motiv: nu caută să surprindă prin ruperi de ritm, ci printr-o creştere normală a personajelor şi printr-o plimbare a scriiturii la pas cu anii şi cu provocările prin care trec Sid şi Charity, Larry şi Sally. Ştiu că poate suna a spoiler, însă nu te aştepta să vezi aventuri amoroase încrucişate… Povestea nu are nici aşa ceva.
„Ce s-a putut întâmpla oare cu pasiunea care ne îmboldea pe toţi să ne desăvârşim ca oameni, să ne valorificăm pe deplin resursele interioare, să ne lăsăm amprenta asupra lumii? Cele mai înfierbântate discuţii ale noastre erau despre cum am putea contribui. Nu ne păsa de recompense. Eram tineri şi înflăcăraţi.”
Romanul este mai degrabă despre prietenie şi cum este ea conservată peste ani, este despre iubirea dintr-un cuplu şi cum poate ea să facă faţă în situaţii diverse, şi mai este şi despre îmbătrânire, despre cum, odată cu anii, indiferent de cât de pregătit eşti intelectual, de cât de bine îţi aşterni, tot ajungi să pierzi. Da, cartea nu e ca o electrocardiogramă, aşa cum sunt poate uneori alte cărţi, cele în cazul cărora se notează entuziast pe coperta a patra „nu poţi să o laşi din mână”, însă are marele dar să-ţi arate, negru pe alb, că în viaţă nu prea contează mare lucru în afara familiei şi a prieteniei.
Sid şi Larry şi-au început de jos carierele de profesori, au avut ambiţia să publice şi să se remarce în lumea universitară, şi ambii au reuşit, ca figurile cele mai puternice din cele două familii (femeile sunt mai degrabă planul doi). Totuşi, lupta lor din tinereţe, discuţiile lor aprinse la picnicurile pe care Stegner le redă cu atâta forţă, par, odată cu trecerea anilor, cam inutile, deşi provocatoare de nostalgii în prezentul narativ al romanului, scris cu vocea lui Larry.
Structura este cel puţin interesantă şi oarecum derutantă. Deşi sunt părţi extrem de detaliate şi lente, ba chiar este şi o parte în care Larry presupune cum s-au cunoscut Sid şi Charity, redând momentul în care acesta se duce acasă la Charity pentru a-i cunoaşte familia ca şi cum ar fi vorba de un narator omniscient (e un fel de experiment literar aici, în comparaţie cu restul cărţii), există şi momente în care Stegner sare în timp şi peste generaţii.
Nu ai cum să nu îţi aminteşti de „Stoner”-ul lui John Williams citindu-l pe Stegner. Însă ţinta de aici este total diferită şi scriitura este alta. „Spre ţărmul ocrotit” are nevoie de o lectură răbdătoare, într-un concediu la munte, cu ore întregi libere şi o înclinaţie către melancolie.
Wallace Stegner, „Spre ţărmul ocrotit”, Editura Litera, anul publicării: 2019, traducere: Irina Negrea
Carte disponibilă pe libris.ro şi pe site-ul editurii.
scrie un comentariu