Scriitoarea Paula Hawkins, cunoscută pentru thrillerul Fata din tren, dovedește o abilitate de a nu dezamăgi de-a lungul timpului, de a continua să scrie fără a înșela așteptările cititorilor.
Ora albastră e un thriller în care teme diverse sunt dezvoltate de Hawkins, de data aceasta, cu o subtilitate remarcabilă. Personajele principale, Grace și pictorița Vanessa Chapman, au parte de un spațiu aparte prin intermediul căruia cititorul le cunoaște treptat. Vanessa Chapman ajunge la noi prin intermediul unor scrisori, după moartea ei, prin intermediul mărturiilor celor care au cunoscut-o și, mai ales, prin arta sa.
Ceea ce cucerește, înainte de orice, acest spațiu intim e chiar arta despre care Hawkins scrie cu dibăcie, imaginând tablouri și sculpturi, un atelier și o insulă care, aduse laolaltă, creează un univers în care suntem înghițiți așa cum ar face-o apele mareei care despart insula Eris de uscat. O descoperire uluitoare scoate la iveală un secret ascuns printre scrisori și în spatele unei prietenii greu de definit. Este Grace, medicul de pe insulă, o prietenă adevărată? Ce rol a jucat în viața Vanessei Chapman? Singurătatea de care se înconjoară e voită sau născută din hazard?
Iscusința lui Hawkins se face remarcată cu precădere în ce privește crearea și menținerea unui echilibru între iluzie și iluzionare, între aparențe și ceea ce descoperim treptat. Mai mult, ritmul pe care îl impune sprijină o construcție în care nu există răspunsuri pe care să le intuim, există doar impresia de autenticitate datorată acestei cadențe echilibrate. Dilemele au un strat profund, complexitatea e un obiectiv pe care Paula Hawkins îl atinge. Vanessa Chapman e un mister, Grace, prietena ei, e un alt mister în vreme ce legătura dintre cele două are nenumărate straturi:
„Renunțarea la trecut este în mod necesar un demers selectiv. Unele lucruri le păstrezi și la altele renunți. Când e vorba de portretele și scrisorile pe care a hotărât să le păstreze, Grace ține morțiș la ce însemnau ea și Vanessa una pentru cealaltă. Nu e vorba de explicații, interpretări sau speculații; le aparținea doar lor. Acum îi aparține doar ei.”
Iar treptat descoperim aceste straturi prin intermediul unor scrisori lăsate de Vanessa și datorită vizitelor pe care le face tânărul Becker în încercarea de a aduna indiciile care să destrame dilema principală a narațiunii.
Identitatea este o altă temă decupată din acțiunile personajelor principale. Pe de o parte, Vanessa Chapman este pendulul dintre dorința de a te dedica artei în întregime și, în același timp, de a te abandona vieții prin iubire sau furie. La polul opus, echilibrul de care dă dovadă Grace ascunde, în fapt, o cu totul altă identitate, iar felul în care ne apropiem de punctul culminant este, fără îndoială, modelat și de cariera de jurnalist a autoarei:
„Cineva se îneacă, iar ea nu-l poate salva. E un băiat, de obicei, un bărbat tânăr sau un adolescent, se îneacă, iar Grace n-are destulă forță sau nu se mișcă destul de repede, nu reușește să ajungă la el la timp și, când ajunge, eforturile ei dau greș. Nu e un vis, e un gând care-i tot trece prin cap, un scenariu pe care și-l imaginează, deși nu-și dorește.
A început acum câteva zile, după vizita lui Becker, iar gândul a tot revenit. Prima dată a apărut când s-a trezit: categoric nu e un vis însă, nu poate fi alungat atât de ușor. I s-a întâmplat la trezire, iar acum apare tot mai frecvent: când se plimbă sau când își face cafeaua, când citește sau când ascultă radioul. Fără să vrea, se trezește imaginându-și-l pe bărbatul ăsta, disperarea lui.”
E un detaliu care conduce spre un anumit deznodământ, e un alt văl dat la o parte de pe chipul lui Grace. Niciun pas nu este întâmplător, fiecare detaliu își are rostul într-un roman construit, fără doar și poate, cu multă atenție și în jurul unor teme care rareori se regăsesc între paginile unui thriller.
Teme complexe precum trauma, vinovăția sau manipularea sunt, de asemenea, parte din romanul în care nimic din trecut nu dispare cu adevărat, iar dovezi incontestabile se avântă din ce în ce mai mult spre timpul prezent. Iertarea e misiunea care face din Grace un personaj captivant, un pion-cheie spre care privim când cu indulgență, când cu neîncredere.
Insula scoțiană se dovedește a fi decorul perfect pentru o realitate care se diluează adesea prin ceața iscată de frică. Mai apoi, o căutare neîncetată a propriei identități și, în același timp, o încercare neobosită de ajunge la un echilibru interior sunt trasee esențiale în jurul cărora e construit romanul Ora albastră. Dacă rețeta unui thriller psihologic ar conține în mod tradițional ingredientele de care se folosește cu succes Hawkins, am avea, de fiecare dată, un bestseller.
Paula Hawkins, „Ora albastră”, Editura Trei, anul publicării: 2024, nr. pagini: 352, traducere: Alexandra Fusoi
Cartea poate fi cumpărată de la:
Dacă doriţi să susţineţi site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Mick Haupt / Unsplash
scrie un comentariu