„Filosofie și viață. Marile întrebări despre cum să trăim”, de A.C. Grayling, apare, în traducere din limba engleză de Dan Crăciun, în colecţia FilosoFII ACADEMOS a Editurii Trei.
Cum să-mi trăiesc viața? După ce valori să mă ghidez? Ce fel de persoană ar trebui să fiu? Ce țeluri vreau să ating? Marea majoritate a oamenilor nu-și pun aceste întrebări, ci acționează pur și simplu fără să-și ia un răgaz să gândească, adoptând concepțiile convenționale despre viață și ceea ce este important de-a lungul ei, duși încotro îi poartă valul mulțimilor alcătuite din indivizi care au răspunsuri de-a gata, fără să se îndoiască vreo clipă de ele. - A.C. Grayling
Scrisă clar și cu erudiție, profundă și plină de exemple grăitoare, inclusiv de ordin biografic, noua carte a lui Grayling explorează cele mai utile concepte și ipoteze care ne pot ajuta, specialiști sau nu, să găsim răspunsurile care ni se potrivesc la întrebările fundamentale ale vieții.
Filosofie și viață este un tur de forță cultural, cu trimiteri la filosofie (Confucius, Seneca, Nietzsche etc.), dar și la marea literatură (Shakespeare, Thomas Mann, Ursula LeGuin etc.), cu „grăunțe de înțelepciune” culese nu doar din trecut (de la stoici sau Aristotel), ci și din timpurile noastre – de la „omul în căutarea sensului” (Viktor Frankl) până la reconsiderarea compasiunii (Martha Nussbaum).
ANTHONY CLIFFORD (A.C.) GRAYLING este un faimos filosof britanic. Până în iunie 2011, a fost profesor de filosofie la Birkbeck, University of London, unde a predat din 1991. În 2011 a fondat New College of the Humanities, o instituție independentă dedicată predării științelor socio-umane, integrată mai apoi în cadrul Northeastern University.
A fost director la Prospect Magazine și este vicepreședinte al British Humanist Association. Principalele sale interese academice se axează pe epistemologie, metafizică și logică filosofică. Se descrie drept „un om de stânga” și este asociat cu mișcarea intelectuală New Atheism. E o prezență constantă în presa britanică, dezbătând în diverse articole probleme filosofice.
La Editura Trei, de același autor au apărut Istoria filosofiei și Frontierele cunoașterii. Ce știm despre știință, istorie și creierul uman.
FRAGMENT
Mai puțin de o mie de luni. Gândiți‑vă. Dacă apucați vârsta de 80 de ani, trăiți 960 de luni. Afară de cazul în care sunteți insomniac sau un petrecăreț neobosit, dormiți o treime din acest timp, 320 de luni. Din cele 640 de luni rămase, mult timp consumăm târguind de‑ale gurii, plătind facturile la electricitate, jucându‑ne pe telefon, trezindu‑ne din mahmureală, lucrând la birou, făcându‑ne planuri, stând la cozi. Până să împliniți 20 de ani ați consumat deja 240 de luni din 960.
Iată de ce un poet aztec anonim spunea: „Că venim pe lume să trăim este neadevărat. Venim doar ca să dormim“ și de ce Pindar, marele poet al Greciei Antice, spunea că o ființă umană nu‑i decât „o umbră într‑un vis“. O raită printr‑un cimitir este un amar memento că odată ce scurtul răstimp de luni se sfârșește, nici măcar prezența acelui om în memoria celorlalți nu durează mai mult decât lunile pe care le mai au de trăit cei care încă își amintesc de el.
Sunt gânduri sumbre. Dar să presupunem — cât timp încă gândim în termeni aritmetici — că lunile consumate la cumpărături, stând la cozi, bolnavi de gripă etc. ocupă jumătate din numărul lunilor în care suntem treji, ceea ce ne lasă 320 de luni pe care le putem utiliza efectiv. Acele 320 de luni reprezintă cam 26 de ani, așa că situația nu este în realitate chiar atât de rea: dispunem de 26 de ani ca să trăim, să trăim cu adevărat, să facem lucruri de profundă valoare, să descoperim un sens al vieții, să ne justificăm existența, să ne ridicăm privirea către lume, dăruindu‑i și primind din partea ei ce putem face și ce putem fi la superlativ.
Și sunt și vești bune. Putem uita discuția despre o mie de luni și 26 de ani, pentru că, într‑un anumit sens, nu există ceva precum timpul, nu există decât experiență. Cât de mult trăiți nu se măsoară prin cantitate, ci prin calitate, iar calitatea determină cantitatea. Un exemplu: presupuneți că mergeți undeva într‑un weekend romantic împreună cu o persoană care vă place cu adevărat. Cât timp sunteți împreună, timpul stă pe loc. Odată întorși acasă, weekendul pare să fi trecut cât ai clipi. Timpul este așadar elastic în materie de experiență, dilatându‑se și contractându‑se în așa fel încât, dacă trăiți o viață bogată în experiențe, nu trăiți doar o viață, ci mai multe; o mie de vieți, poate, dacă se măsoară prin bogăția și profunzimea experiențelor avute.
Un alt mod de a vedea acest adevăr este să analizăm următoarea situație: presupuneți că faceți exact același lucru în exact același moment în fiecare zi din viață. Vă treziți la aceeași oră, mâncați aceleași lucruri la micul‑dejun și la celelalte mese, citiți aceleași cuvinte de pe aceeași pagină din aceeași carte — în fiecare zi. Câte zile trăiți? Răspunsul este: una singură. Doar una, aceeași, la nesfârșit. Asta demonstrează că timpul se măsoară în termeni experiențiali, nu prin simplul ticăit al unui ceas.
Unii oameni cred că termenul „experiență“ se referă la chefuri de pomină, băutură, gălăgie, frenezie (expresia chinezească pentru distracție este rinao, literal „încins și zgomotos“). Acestea sunt neîndoielnic bune mijloace de evadare, cât timp au într‑adevăr un efect, mijloace de a uita de orice ocupație care nu este făcută doar de dragul ei, ci în alte scopuri. Schopenhauer observa că, în vreme ce toate celelalte animale trăiesc în clipa prezentă, oamenii trăiesc în trecut și în viitor și de aici izvorăște, în viziunea lui, nefericirea lor. Petrecerile dezlănțuite se agață de clipele prezente, care pot să ofere euforie, hohote de râs, plăceri intense. Ele se referă la dobândirea fericirii în sensul emoțional pe care l‑a căpătat termenul în zilele noastre. Eliberarea de sine și despovărarea de aspectele obositoare sau dificile ale vieții, pe care le dăruiesc aceste momente euforice, sunt binevenite. Sunt oameni care fac din căutarea unor astfel de momente scopul lor în viață; ei trăiesc doar ca să petreacă. Printre ei se găsesc și unii care cred că acest tip de experiență a ieșirii din sine este injectabilă — literalmente.
Aceste considerații îi pot îndemna pe unii să se întrebe de ce, dacă fericirea este scopul vieții și dacă prin „fericire“ înțelegem acum o stare emoțională plăcută, agreabilă, pozitivă — chiar palpitantă —, nu pompăm pur și simplu Prozac sau (la drept vorbind) opiu în rețeaua de furnizare a apei potabile. Un alt mod de a exprima această idee este invocarea vechiului trop: „Ce este mai bine? Să fii un porc fericit sau un Socrate nefericit?“. Și aici iese la iveală ideea din miezul Întrebării Socratice: ce se înțelege prin „mai bine“ în această întrebare?
Ce‑ar putea să înțeleagă unul sau altul prin „viața mai bună sau cea mai bună pe care ar trebui s‑o duc“?
Oricare ar fi răspunsul dat de unul sau de altul, va fi un răspuns la întrebarea lui Socrate.
Este fără îndoială mai ușor să accepți filosofia implicită, adică neconștientizată, a vieții pe care o adoptă cu o largă majoritate societatea din care faci parte decât să gândești pe cont propriu cum să răspunzi întrebării lui Socrate. A reflecta la ceea ce crezi și prețuiești realmente, justificând aceste valori în fața propriei conștiințe și alegând poate valori diferite — și, odată cu ele, poate și noi țeluri de atins — și a te hotărî să trăiești în acord cu ele pare probabil o sarcină dificilă. Am putea medita la aceste probleme și să decidem până la urmă să acceptăm ceea ce prescriu normele sociale existente. Am putea să examinăm tezele și doctrinele unei religii sau ale alteia și să decidem să le acceptăm și să credem în ele, urmând să trăim în conformitate cu ele. Dacă vom face asta serios și autentic, cel puțin ne vom fi întrebuințat puterea de a gândi și de a alege. Sunt șanse mari ca examinarea atentă a normelor sociale — sau a modului în care acestea se deosebesc de învățăturile religioase, după cum se întâmplă în cea mai mare parte — să fie rodnică pentru orice om iscoditor, într‑un fel sau în altul. Dar sunt șanse și mai mari ca un efort serios de a răspunde pentru tine însuți la Întrebarea Socratică să poată fi un factor de natură să îți schimbe radical viața.
Mult prea adesea filosofia operează numai cu generalizări și abstracțiuni. În paginile care urmează, problemele generale și ideile abstracte vor fi exemplificate cu situații particulare. Este important să oferim exemple, pentru că oricare dintre noi are o filosofie, trăiește o filosofie, dar — după cum am menționat deja — majoritatea oamenilor nu știu că au și că trăiesc o filosofie și nu știu că au și trăiesc o filosofie născocită și hotărâtă pentru ei de convențiile și istoria societății lor, precum și de așteptările celorlalți. Odată ce am examinat ceea ce acceptăm, ce credem și ce facem, am putea ajunge la concluzia că suntem încântați să ne conformăm acestor convenții și așteptări. Dar am putea hotărî să gândim și să trăim și altfel, într‑o mai mică sau mai mare măsură, odată ce ne‑am examinat presupozițiile și credințele și am reflectat asupra modului și motivelor pentru care trăim așa cum o facem.
Orice hotărâre am lua, va fi una întemeiată pe faptul că am reflectat asupra lucrurilor: vom fi răspuns Întrebării Socratice.
Cartea poate fi cumpărată de la:
Dacă îţi place site-ul citeste-ma.ro, ne poţi cinsti cu o cafea:
Fotografie reprezentativă: Matt Walsh / Unsplash
scrie un comentariu