Volum oferit gratuit, în limita stocului disponibil, celor care cumpără orice carte Humanitas din orice librărie Humanitas, „Eu cu cine (nu) votez?” de Gabriel Liiceanu (ilustraţii de Mihail Coşuleţu), e ca un program de meci, înainte de fluierul arbitrului.
Intri pe stadion şi te impresionează grandoarea lui şi mulţimea care induce vibraţii tribunelor. Îţi găseşti locul şi, pe scaun, programul de meci. În acest caz, asişti la gălăgia electorală generală, la confruntările şi gafele candidaţilor, şi la toate tensiunile preliminare, iar până să se deschidă votul, arunci un ochi pe acest volumaş de 30 de pagini, în care Gabriel Liiceanu îţi rezumă cam ce rezultate au avut până acum echipele care stau să se înfrunte, cam ce jucători le împestriţează şi, în general, cum s-a ajuns aici, la acest meci (parcă) mai încins ca niciodată.
Trecând prin evoluţia politică şi socială a României din ultimele decenii, cartea arată cum sistem după sistem, generaţie după generaţie, ţara a tot exilat valorile şi a impus la vârf impostura, în ceea ce Gabriel Liiceanu numeşte „managementul ştiinţific al contraselecţiei”. Este amintită o altă carte elocventă pentru perioada pe care o străbate România din punct de vedere politic, „Nu tot ei! România în ghearele imposturii” de Valeriu Nicolae, în care sunt menţionate multe CV-uri scandaloase de politicieni promovaţi de niciunde în vârfuri de instituţii.
Nevoia de schimbare este uriaşă, însă cu cine să votezi, când plaja de selecţie arată cum arată?
Cu cine spune că votează (sau nu votează) Gabriel Liiceanu? Ei bine, în carte găsiţi 12 criterii legate de cei pe care nu-i va vota. Iar unul dintre ele sună aşa:
„Să fie lipsiţi de scrupule. Să nu aibă zvâcniri de conştiinţă, remuşcări sau ruşine. Să aibă capacitatea infinită de a minţi public.”
Spre final, este amintit ca antimodel pentru actuala clasa politică preşedintele interimar, Ilie Bolojan, şi sunt analizaţi pe scurt cei câţiva candidaţi relevanţi pentru alegerile actuale. Totul, pe fondul speranţei că poporul român va face un efort să se trezească din amorţire, înţelegând importanţa prezenţei la vot – este amintit scrutinul de la parlamentarele din 2016, cu 39% prezenţă la urne. Memorabilă formula cu care Gabriel Liiceanu încheie volumul acesta de mici dimensiuni: „Tăcerea mormântală care urlă…” Românii, cufundaţi într-o tăcere care doare prin forţa ei, ar putea da acum un semn că, totuşi, se mobilizează la nevoie. Semnele spun că, dacă nici acum n-o vor face, nu vor mai avea altă şansă prea curând.
Cartea poate fi citită gratuit:
Dacă îţi place site-ul citeste-ma.ro, ne poţi cinsti cu o cafea:
scrie un comentariu