„Bach pentru copii” era, la prima publicare, în 1984, al doilea roman al scriitoarei australiene Helen Garner. Aşadar, nu mai puţin de 40-41 de ani de atunci, însă cărticica aceasta – un roman de mici dimensiuni, aproximativ 160 de pagini cu îngăduinţă – încă mai stârneşte reacţii, unele dintre ele diametral opuse ca entuziasm al receptării.
Pentru mine, este un soi de roman-capcană, mai degrabă o proză scurtă extinsă, mai ales datorită/din cauza stilului adoptat de Helen Garner. Textul ei este parcimonios, ca şi cum ar fi fost scris cu vârful foarte ascuţit al unui creion scurt, iar de teamă să nu-şi consume prea repede mina, scriitoarea a tratat lucrurile tăindu-le alandala. Personajele, cea mai mare parte a lor, sunt abia atinse şi mai degrabă neglijate, multe detalii sunt lăsate la voia întâmplării, iar chestiuni care ar fi putut adânci povestea au fost pur şi simplu uitate în fundal, de parcă nu ar fi avut nicio importanţă.
În principiu, romanul îi urmăreşte pe Dexter şi Athena Fox, care au doi băieţi, Billy şi Arthur, şi trăiesc în suburbiile oraşului Melbourne la începutul anilor 1980. Aparent, viaţa lor plină de rutină se schimbă atunci când universul le este tulburat de una dintre fostele prietene ale lui Dexter, Elizabeth, şi de sora ei mai mică, Vicki. Din cadru mai face parte şi Philip, iubitul cântăreţ al lui Elizabeth, şi fiica lui, Poppy. Şi cam atât. Atât despre personaje, atât despre lumea lor, din păcate. Philip este cântăreţ, însă în afară de indiciile unor aventuri, nu afli mai multe despre personalitatea lui, băieţelul cuplului Fox, Billy, are ceva probleme de sănătate, însă foarte vag tratate, şi în general, cam orice contează este pur şi simplu expediat, atins vag şi aparent intenţionat neglijat, ca şi cum importantă ar fi numai atmosfera şi felul în care, deşi apar complicaţii între membrii acestei „reuniuni”, lucrurile în final rămân cam la fel.
Îmi pare că totul aici se joacă între cele două imagini de la început şi de la final. Pe de o parte, o fotografie a poetului Tennyson, cu soţia şi cei doi fii ai lor, fotografie care are o simbolistică a ei prin conţinut şi mai ales prin felul în care se tot dezlipeşte de locul în care a lipit-o Dexter. Pe de altă parte, este cadrul din final, cu Athena, care face curăţenie în casă, ca şi cum ar vrea să refacă ordinea din familie temporar tulburată.
Şi ar mai fi felul în care se raportează la cele trei femei (Athena, Elizabeth şi Vicky) Dexter, care e prezentat ca un bărbat mai degrabă pe lângă tot ce numim gospodărie – habar nu are cum se pun rufele în maşina de spălat, însă se simte bine în postura de lider între femei.
„Cele trei femei stăteau aliniate pe potecă şi se uitau în sus la el. Atenţia lor! O adora.
- Asta ar trebui să se dea la televizor în fiecare seară, a strigat el. Nu mizeriile alea violente americane. Ar trebui să dea Buletinul Apusului. Oferit dumneavoastră de Departamentul Federal al Aprecierii Naturii.”
Titlul cărţii, „Bach pentru copii”, pare să ţintească un singur lucru: felul în care Athena se întoarce din când în când la pianul din casă pentru a cânta, ca şi cum ar căuta un element de stabilitate în fragilitatea căsniciei. N-ai cum să nu te gândeşti, citind această carte, cum ar fi arătat „filmul” familiei Fox dacă ar fi fost privit prin lentila unui Philip Roth sau Jonathan Franzen. Multe personaje ar fi meritat mai mult, însă Helen Garner şi-a dorit numai o scurtă expunere a unor vieţi complicate, deşi aparent banale privite din exterior. Şi poate că, până la urmă, asta a fost miza ei: să ne arate cum orice familie ascunde un vulcan dincolo de perdelele care oferă exteriorului o imagine caldă şi mulţumitoare.
Helen Garner, „Bach pentru copii”, Editura Trei, Anansi Contemporan, traducere: Veronica D. Niculescu, nr. pagini: 160, anul publicării: 2024
Cartea poate fi cumpărată de la:
Dacă doriţi să susţineţi site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Viktor Talashuk / Unsplash
scrie un comentariu