L-am întâlnit pe scriitorul turc Burhan Sönmez la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti din 2015. Romanul „Istanbul Istanbul” încă nu fusese tradus în limba română, însă modul cum l-au prezentat scriitorul şi Bogdan Alexandru-Stănescu, din partea Editurii Polirom, cea care avea să-l publice, mi-au întreţinut interesul. Am descoperit un roman cu multe faţete, profund, care vorbeşte extrem de bine şi despre Turcia de azi, deşi poate nu asta i-a fost intenţia. Cum am păstrat legătura cu scriitorul, l-am rugat să-mi răspundă câtorva întrebări prin email. Sper să vă convingă să-i căutaţi romanul, al treilea scris de el, însă primul publicat în limba română.
Domnule Sonmez, undeva în cartea dvs. am găsit următorul citat interesant: „Metoda cea mai bună pentru a ascunde o minciună e să spui o altă minciună…” El îi aparţine unui personaj, însă cât din această afirmaţie corespunde convingerilor dumneavoastră? Cât din ea se potriveşte istoriei, dar şi prezentului Turciei?
Nu este vorba doar despre o țară ca Turcia. Minciuna este o modalitate de a ascunde adevărul despre oameni, sau despre un sistem. Dar, uneori, a fi tăcut înseamnă, de asemenea, să ascunzi adevărul. Este un alt mod de a minți. Unii oameni cred că romanul este ca o oglindă pentru viață. Însă adevărul nu este limpede în acea oglindă, contrar celor susținute de Stendhal, reflecția în oglindă trebuie redescoperită sau recreată de către cititori. Uneori, oglinda trebuie chiar spartă pentru a ajunge la adevăr.
Precum Decameronul, romanul acesta are 10 capitole, iar în fiecare vocea narativă se schimbă după câte un personaj. Este, desigur, ceva intenţionat. A fost marketing în structura aleasă de dumneavoastră ori, mai degrabă, aşa vi s-a părut mai potrivit în raport cu sensul poveştii?
Este o mod de a saluta o mare lucrare. Când scrii un roman, ești inspirat de atât de multe evenimente, personaje sau cărți și cauți modalități de a le prinde în simboluri. Cele mai multe dintre ele sunt codificate și pot fi văzute doar de către scriitor.
Aţi fost rănit de poliţie în trecut. Cât din durerea acelei experienţe s-a scurs în Istanbul Istanbul?
Fiecare roman are unele reflecții din viața autorului. De cele mai multe ori, scriitorul nu este conștient de ele.
Romanul dvs. musteşte de poveşti, de tradiţie, de simboluri. Înţeleg că aţi moştenit plăcerea aceasta de a spune poveşti de la mama dumneavoastră. Cum vă convingea s-o ascultaţi?
Să mă convingă? Era hrana vieții mele când eram doar un copil dintr-un sat mic, fără energie electrică, în mijlocul unei zone aride. Puteam merge la culcare fără să mănânc, dar nu reușeam să adorm fără povești.
Trebuie să vă spun că, după ce am citit „Istanbul Istanbul”, abia aştept traducerea romanului Sins and Innocents (Masumlar), al doilea roman publicat de dvs., care a câştigat Sedat Simavi Literature Prize, cel mai prestigios premiu literar din Turcia. Cât de important a fost acel premiu pentru cariera dvs. de scriitor?
Un premiu este doar o recunoaștere a unei scrieri. Nu-mi influențează în niciun fel scrisul.
Sunteţi deja un scriitor foarte bine tradus şi aţi călătorit foarte mult. Aţi văzut oraşe deosebite, fascinante, probabil, în felul lor. De altfel, staţi mult şi la Cambridge… Despre care oraş v-aţi dori să scrieţi la fel de empatic ca despre Istanbul?
Există trei locuri importante în viața mea, și anume Cambridge, unde am trăit în exil, Istanbul, unde am studiat și am trăit în tinerețe, și Câmpia Haymana, unde m-am născut și am crescut. Îmi place să amintesc cele trei locuri în romanele mele. În „Istanbul Istanbul” puteți vedea urme de pași spre Haymana. În romanul meu anterior, „Masumlar”, principalele locuri au fost Cambridge și Câmpia Haymana. Oricum, mă ataşez uşor de locuri noi. Pot să vă dau exemple de orașe pe care le-am văzut o singură dată, însă am simțit că aş putea scrie despre ele: New York, Granada sau București…
scrie un comentariu