Scriitorul chinez Yan Lianke a debutat în 1978, iar printre cele mai îndrăgite romane ale sale se numără Iadul sentimentelor (1991), Scurgerea timpului (1998), Greu ca apa (2001), Bucuraţi‑vă de viaţă (2004), distins cu Premiul Lao She, Ding visează (2006), finalist la Man Asian Literary Prize 2011, Cele Patru Cărţi (2010), finalist la Man Booker International Prize 2016 şi nominalizat la Prix Femina Étranger 2012, Femei (2022). Fiindcă multe dintre povestirile și romanele sale critică, printr-un sarcasm original, regimul comunist, cenzura i-a interzis multe dintre opere. Pe lângă În slujba poporului (2010, 2024) şi Zile, luni, ani (2018), la Editura Polirom a apărut în 2025, în traducerea excelentă din limba chineză semnată de Irina Ivașcu, și distopia Cele Patru Cărți.
Distopia este una remarcabilă prin felul în care trasează o paralelă între grotesc și absurd, cu elemente de o ironie dulce-amară și de un umor care face din acest roman un tulburător exercițiu de imaginație și reflecție în ochii oricărui cititor. Fiindcă distopia care amintește, ca vitalitate, și de Fabrica de absolut a lui Karel Čapek, are în centrul său cinci protagoniști – Copilul, Savantul, Muziciana, Teologul și Scriitorul. O critică la adresa Marelui Salt Înainte, planul de industrializare forțată al lui Mao, sfârșit prin foametea cumplită care a făcut peste 40 de milioane de victime, romanul lui Yan Lianke este unul dintre cele mai bune exemple care aduc la lumină absurdul regimurilor totalitariste și cruzimea lor.
Districtul Noua Educație este lagărul de reeducare în care se regăsesc și cei patru intelectuali – Muziciana, Scriitorul, Savantul și Teologul. Lagărul e condus de Copil, un personaj care întruchipează tocmai absurdul și supunerea totală, ridicolă, față de regulile impuse de regim. Recompensele sub formă de flori de hârtie sau de fier le garantează libertatea și întoarcerea în sânul familiei celor care își fac norma (aproape imposibilă). Dar fiecare pas al lor e însoțit de reguli absurde:
„Dacă nu raportați planul de producție, nu aveți voie să vă spălați pe față, spuse Copilul încet. Dacă nu raportați planul de producție, nu aveți voie să vă întoarceți acasă să mâncați, spuse tare Copilul. Dacă nu raportați planul de producție, am să vă retrag din funcție și n-o să vă mai puteți întoarce acasă timp de cinci ani, iar șase ani de-acum încolo rudele voastre n-o să aibă permisiunea să vină să vă viziteze.”
Scriitorul e cel care face însemnări de-a lungul acestei perioade petrecute în districtul Noua Educație, acolo unde „fiecare aștepta cu nerăbdare să denunțe pe altcineva sau să pună mâna pe un fugar ca să primească o recompensă”. Nu există credință, empatie, iubire, nu există libertate, nu e loc nici pentru gândurile care ar putea duce la răzvrătire căci atenția e concentrată în jurul recompenselor, în jurul fiecărei mărturisiri care ar putea aduce o floare de hârtie drept recompensă. Nu e loc pentru viață, nu e loc pentru om, doar pentru dezumanizare.
În romanul care comemorează victimele regimului comunist din China, acest ridicol al situațiilor accentuează întregul absurd care alimentează, în cele din urmă, implozia sistemului și tragedia:
„În acea noapte, până când luna a dispărut și stelele s-au stins, tuturor a început să li se facă frig și s-au gândit că mai e puțin și se crapă de ziuă, așa că trebuie să se-ntoarcă în dormitoare. Când au revenit cu mâinile goale la cartierul general, au descoperit că în total plecaseră în căutare de cupluri de amanți șaizeci și ceva de bărbați, adică peste jumătate dintre toți bărbații din zona a nouăzeci și noua.”
Yan Lianke a explorat din nenumărate unghiuri acest univers distopic în care firescul e deformat până la absurd, în care interdicțiile frizează ridicolul, ducând multe dintre reguli într-o zonă puerilă, dar nu mai puțin periculoasă. Arderea cărților e un segment important din această viață în care educația e un inamic, iar credința (care în cele din urmă îl va face pe Copil să se sacrifice – dar nu înainte de eșecul sistemului) e un pericol în interiorul lagărului.
Paralela pe care o construiește autorul chinez între firesc și nefiresc, între o viață plină de sens și un regim artificial, golit de speranță, face din „Cele Patru Cărți” o lectură esențială într-un prezent în care regimurile totalitariste sunt departe de a-și fi pierdut suflul.
În același timp, esența firii umane e subiectul explorat în paralel, căci echilibrul e la opusul distrugerii, iar dorința de salvare găsește o cale de a exista alături de inerția inevitabilă:
„Odată ce omul se împacă cu amarul, schimbarea, plictisul, absurdul, moartea pricinuite de pedepse, atingând o stare de armonie cu acestea, pedeapsa își pierde sensul. Încetează să mai fie o forță punitivă asemenea unui bici, iar împăcarea umple deznădejdea și neputința de sens și frumusețe. Sentimentul de neputință și starea de inerție au fost dezvoltate de om în cursul evoluției sale. Pe de altă parte, neputința stării de inerție s-a transformat într-o forță de rezistență plină de sens. Inerția duce la acomodare, iar împăcarea posedă întotdeauna forță.
Pe panta de dincoace a muntelui, Sisif este un Sisif occidental.
Pe panta de dincolo, este un Sisif oriental.”
Nu există o cheie salvatoare în afară de libertatea gândirii, dincolo de cele patru cărți ale confucianismului. Chiar titlul conține, așadar, tocmai ironia sumbră a faptului că nimic nu se mai păstrează din învățăturile lui Confucius, declarate inamicul suprem în timpul lui Mao Zedong, iar răstălmăcirea unor concepte în China de azi nu face decât să hrănească acest control autoritar mascat de o falsă libertate, fiind eliminate toate acele învățături care nu servesc dictaturii.
Demersul lui Yan Lianke e cu atât mai mult de apreciat în contextul în care și romanul de față e interzis în China continentală, iar Yan Lianke e unul dintre cei mai cenzurați autori chinezi contemporani. Întregul său roman cucerește tocmai prin sarcasm și umor, contraste și critici fățișe, personaje remarcabile și exemplificări ireproșabile ale felurilor în care un sistem totalitar poate și va da greș în cele din urmă. Absurdul, forța implacabilă din acest roman, duce la un rezultat original, cutremurător și emoționant în egală măsură.
Yan Lianke, „Cele Patru Cărți”, Editura Polirom, anul publicării: 2025, nr. pagini: 392, traducere: Irina Ivaşcu
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Anna Zakharova / Unsplash
scrie un comentariu