Fost scriitor şi ziarist militar, Ion Aramă (18 octombrie 1936 – 26 septembrie 2004) a publicat între 1959 şi 2002 treizeci de volume, în care a povestit despre viaţa marinarilor militari ori despre evenimentele din Primul şi din cel de-Al Doilea Război Mondial. Dintre cărţile sale cele mai cunoscute, altădată bine primite de un public dedicat acestui gen de literatură, amintesc Cu Bircul Mircea în jurul Europei şi Rapsodia albastră ori Ţărm fără catarge, dintre cele dedicate marinarilor, precum şi Ultima redută, Detaşamentul Călina, Mareşalul şi soldatul ori Am fost cu toţii soldaţi, dintre cele dedicate conflagraţiilor mondiale. De altfel, dintre acestea fac parte şi cele două volume, republicate acum de Editura Univers, la 13 ani de la dispariţia scriitorului.
Se cuvine să inserez şi câteva cuvinte despre educaţia şi formarea lui Ion Aramă, mai ales pentru că acestea înlesnesc înţelegerea modului în care şi-a ales temele romaneşti. Astfel, tatăl său, Dumitru Aramă, care a fost timonier pe vasul de luptă Împăratul Traian, l-a orientat spre Liceul Militar de Marină de la Galaţi. În acest mod, Ion Aramă a descoperit plăcerea pentru mare şi pentru elementele cazone care aveau să-i populeze romanele. Şi tot în felul acesta se explică şi modul său de a sluji României, în timp ce a urcat în carieră, mai întâi la Editura Militară (redactor-şef), apoi la Apărarea Patriei (redactor-şef adjunct) şi Viaţa Armatei, dar şi după trecerea în rezervă.
Trecătoarea de fier şi Câmpia de foc sunt două dintre romanele istorice prin care Ion Aramă a scris cronica Primului Război Mondial. Republicarea lor, la Editura Univers, în anul 2017, după ce au apărut în 1977-1978 la Editura Militară, se doreşte un tribut adus eroismului poporului român, la 100 de ani de la luptele de la Mărăşeşti , Mărăşti şi Oituz. Originalitatea şi prospeţimea acestor romane sunt rezultatele efortului uriaş pe care scriitorul l-a depus ani la rând cercetând documente ori publicaţii vechi, dar şi intervievând zeci de veterani.
Primul dintre acestea, Trecătoarea de fier, oferă cititorului de azi o defilare de figuri istorice deosebite. Generalii Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu, Constantin Prezan, regele Ferdinand ori prim-ministrul Ion Brătianu dau culoare unei naraţiuni în care realitatea şi ficţiunea se întrepătrund, lăsând loc inclusiv unei poveşti de dragoste, care se va continua în Câmpia de foc, unor frumoase descrieri de fundal sau unui fir epic cu puternic iz de roman de spionaj, toate în cadrul unui Bucureşti aflat sub ocupaţie germană.
Întrepătrunderea planurilor pe care se derulează acţiunea din acest roman – care se referă la fapte din perioada 27 august 1916 – 13 august 1917 – este ţinută în frâu excelent de un scriitor cu un foarte bun simţ cinematografic, iar ritmicitatea construcţiei este asigurată de felul în care Ion Aramă a ştiut să-şi lase personajele să vorbească.
„De sus, din balcon, mitraliera ţăcănea mereu, în icnituri scurte, ca un câine care ţine la respect un musafir nepoftit. De-a lungul uliţei, înaintarea se oprise. Cum vedeau o mişcare pe drum, nemţii din balcon trăgeau o rafală…”
De altfel, dialogurile sale, din care nu lipsesc arhaismele şi regionalismele, dau viaţă poveştii, dublate fiind de un respect deosebit faţă de adevărul istoric, ilustrat de numeroasele secvenţe şi fragmente în care vocea narativă face loc documentelor istorice.
În privinţa modului în care a fost gândit romanul Trecătoarea de fier, Ion Aramă spunea în 1977 că şi-a dorit o ilustrare nu doar a sacrificiului militar, ci şi a celui făcut de românii care au luptat chiar dacă nu au îmbrăcat haina militară: „Personajele acestei cărţi sunt soldaţii români din Primul Război Mondial. Dar când spunem soldaţi, ne gândim nu numai la oamenii în haină militară. Alături de ei, mii şi mii de luptători fără uniformă s-au împotrivit cu hotărâre duşmanului, într-un veritabil război din umbră. Întregul popor s-a ridicat la luptă eroică împotriva ocupanţilor germani. El, poporul, am năzuit să fie personajul principal al cărţii”.
„Reţeta” cu care a fost construit Trecătoarea de fier, dacă poate fi vorba de o reţetă atunci când vorbim despre acest amestec dintre ficţiune şi realitate, pigmentat cu documente ale vremurilor povestite şi cu o vădită preocupare pentru viziunea cinematografică a acţiunii, se continuă în Câmpia de foc, în care sunt descrise luptele de la Mărăşeşti, Cosmeşti şi Oituz, precum şi războaiele din umbră, cele diplomatice şi de spionaj.
Titlul acestui roman are la origine metafora unui gazetar din acele vremuri, care descria luptele de la Mărăşeşti din 1917, şi din nou personajul principal este unul colectiv, românii, de la mic la mare, care au luptat în numele unui ideal. Altfel, pe lângă obişnuita galerie a personalităţilor istorice – dintre care se disting acum regele Ferdinand ori generalul Eremia Grigorescu – Ion Aramă îşi duce mai departe câteva figuri emblematice din romanul precedent, precum căpitanul Crivăţ, profesoara Victoria (soţia unui burghez din Transilvania), sublocotenentul Victor Popescu, actriţa Grete şi omul adus de spate, spionul german fără nume.
Încheiat în atmosfera efervescentă a Marii Uniri, Câmpia de foc confirmă forţa descrierilor lui Ion Aramă, care a lăsat impresia că reda în scris cu fidelitate maximă imagini pe care le avea în faţa ochilor.
„Mulţimea triumfa. Mii de glasuri se uniră într-un strigăt uriaş, puternic ca un bubuit de tunet, strălucitor ca soarele de vară, nestăvilit ca un torent de munte: Trăiască România Mare!”
Ion Aramă, Câmpia de foc, Editura Univers, 2017, 320 de pagini
Ion Aramă, Trecătoarea de fier, Editura Univers, 2017, 352 de pagini
Cărţile sunt disponibile pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.
scrie un comentariu