În curând în colecţia Buzz Books a Editurii Litera: „Dragă Edward” de Ann Napolitano. O ficţiune foarte bine scrisă care răspunde la câteva întrebări: Cum înveți să o iei de la capăt, după ce ai pierdut totul? Cum înveți să-ți recapeți încrederea? Cum găsești sensul vieții?
Într-o dimineață de vară, Edward Adler, un puști în vârstă de doisprezece ani, se îmbarcă la bordul unui avion care pleacă de pe Aeroportul din Newark cu destinația Los Angeles, împreună cu fratele său mai mare, cu părinții lor și alți 183 de pasageri. Printre aceștia se numără un afacerist de succes de pe Wall Street, o tânără care se confruntă cu o sarcină neașteptată, un soldat rănit în Afghanistan, un magnat, o femeie care fuge de soțul ei posesiv. Dar avionul se prăbușește, iar Edward este singurul supraviețuitor.
Povestea lui captează atenția întregii țări, dar băiatul se luptă să-și găsească locul în lume după pierderea tragică a familiei sale. I se pare că a rămas pentru totdeauna legat de avionul acela și de pasagerii din el. Apoi face o descoperire neașteptată, care-l va ajuta să obțină răspunsurile la câteva întrebări esențiale: Cum înveți să o iei de la capăt, după ce ai pierdut totul? Cum înveți să-ți recapeți încrederea? Cum găsești sensul vieții?
Dragă Edward este, în același timp, o poveste despre maturizare, un portret multidimensional al unor personaje de neuitat și o ilustrare a căilor prin care o inimă frântă poate învăța din nou să iubească.
„Noul roman al lui Ann Napolitano este cea mai bună poveste care are ca personaj principal un adolescent, de la Camera de Emma Donoghue încoace, și dacă va avea parte de aprecierea pe care o merită, va ajunge un fenomen literar: o narațiune remarcabilă, o scriitură impecabilă, o carte adevărată.“ – John Boyne, autorul bestsellerului Băiatul cu pijamale în dungi
„Dragă Edward este acel gen rar de carte care îți frânge inima și ți-o reface, pe măsură ce înaintezi într-o lectură care te va lăsa profund schimbat în bine. Este un roman despre diferența infimă dintre a fi victimă și a fi supraviețuitor, dintre a fi în viață și a trăi.“ – Jodi Picoult, autoarea bestsellerului O scânteie de viață
„Un roman uluitor, despre curaj și despre legăturile umane care se creează după o pierdere inimaginabilă. Frumos scris, cu personaje atât de intense încât te lasă cu respirația tăiată și cu inima frântă – o lectură extraordinară.“ – Helen Simonson, autoarea bestsellerului Dragostea târzie a doamnei Ali
Fragment
12 IUNIE 2013
07.45
Aeroportul din Newark străluceşte după recenta renovare. La fiecare îmbinare a barierei de securitate sunt plante în ghiveci, aşa încât pasagerii să nu‑şi dea seama cât de mult vor avea de aşteptat. Oamenii se reazemă de pereţi sau stau pe valize. Cu toţii s‑au trezit înainte de răsărit; pufnesc zgomotos şi se bâlbâie de oboseală.
Când cei din familia Adler ajung în faţă, îşi pun computerele şi pantofii în tăvile speciale. Bruce Adler îşi scoate cureaua, o rulează şi o așază frumos lângă mocasinii maro, într‑o tavă cenușie de plastic. Fiii lui sunt mai dezordonaţi, îşi aruncă tenişii direct peste laptopuri şi portofele. Şireturile spânzură afară din tava folosită în comun, şi Bruce nu se poate abţine să nu le bage înăuntru.
Pe indicatorul mare, dreptunghiular de lângă ei scrie: Toate portofelele, cheile, telefoanele, bijuteriile, dispozitivele electronice, computerele, obiectele metalice, pantofii, curelele şi alimentele trebuie plasate în recipientele special destinate controlului de securitate. Toate băuturile şi produsele de contrabandă trebuie aruncate.
Bruce şi Jane Adler stau de o parte şi de cealaltă a fiului lor de doisprezece ani, Eddie, în timp ce se apropie de scaner. Fiul lor de cincisprezece ani, Jordan, rămâne în urmă până când familia lui trece prin cadru.
Jordan îi spune agentului de securitate care operează dispozitivul:
– Aleg să nu o fac.
Agentul îi aruncă o privire.
– Ce‑ai zis?
Băiatul îşi îndeasă mâinile în buzunare şi spune:
– Aleg să nu trec prin dispozitiv.
Agentul strigă, aparent spre întreaga sală:
– Avem unu’ care A‑L‑E‑G‑E.
– Jordan, zice tatăl lui, din partea cealaltă a tunelului. Ce faci?
Băiatul ridică din umeri.
– Ăsta‑i un scaner cu retrodifuzie în tot corpul, tată. Este cel mai periculos şi mai puţin eficient dispozitiv de pe piaţă. Am citit despre el şi n‑am de gând să trec prin cadru.
Bruce, care e la vreo zece metri şi ştie că nu i se va permite să treacă înapoi prin scaner ca să se alăture fiului său, închide gura. Ar vrea ca Jordan să nu mai scoată nici un cuvânt.
– Dă‑te la o parte, puştiule, zice agentul. Blochezi trecerea.
După ce băiatul s‑a conformat, agentul zice:
– Să‑ţi spun ceva, e mult mai uşor şi mai plăcut să treci prin cadrul ăsta decât să te pipăie tipul ăla de acolo. Pipăitul e peste tot, dacă pricepi ce zic.
Băiatul îşi dă la o parte părul de pe frunte. În ultimul an a crescut cu vreo cincisprezece centimetri şi e slab ca un ogar. La fel ca mama şi fratele său, are părul cârlionţat și îi creşte aşa de repede, încât nu reușește niciodată să‑l țină‑n frâu. Tatăl are părul alb, tuns scurt. Albul a apărut când Bruce avea douăzeci şi şapte de ani, în anul în care s‑a născut Jordan. Lui Bruce îi place să arate spre capul său şi să‑i spună fiului: Uite ce mi‑ai făcut. Băiatul ştie că în acest moment tatăl îl fixează cu privirea, ca şi cum ar încerca să‑i trimită prin aer un strop de judecată sănătoasă.
Jordan zice:
– Există patru motive pentru care nu trec prin aparatul ăsta. Aţi dori să le auziţi?
Agentul pare amuzat. De‑acum nu mai e singurul atent la băiat; toţi pasagerii din jur ascultă.
– Of, Doamne, mormăie Bruce.
Eddie Adler îşi strecoară mâna în cea a mamei, pentru prima oară în cel puţin un an. Să‑și privească părinţii cum împachetează pentru această mutare de la New York la Los Angeles – Marea Transformare, cum i‑a zis tata – l‑a deranjat la stomac. Acum simte cum îi bolborosesc intestinele şi se întreabă dacă e vreo toaletă prin preajmă.
– Ar fi trebuit să stăm cu el, zice.
– N‑o să păţească nimic, spune Jane, atât pentru sine, cât și pentru fiul ei.
Privirea soţului e ațintită asupra lui Jordan, dar ea nu poate să se uite. În schimb, se concentrează pe plăcerea tactilă a mâinii copilului în mâna sa. Îi fusese dor de asta. Atât de multe ar putea fi rezolvate, îşi zice ea, dacă pur şi simplu ne‑am ţine mai des de mână.
Agentul îşi umflă pieptul și zice:
– Ia zi, puştiule.
Jordan ridică degetele, gata de enumerare.
– Unu, prefer să‑mi limitez expunerea la radiaţii. Doi, nu cred că această tehnologie previne terorismul. Trei, mă dezgustă faptul că guvernul vrea să‑mi fotografieze ouăle. Şi patru – își trage răsuflarea –, cred că poziţia pe care ești silit s‑o iei atunci când treci prin aparat – cu mâinile ridicate, ca şi cum l‑ar ataca un jefuitor – are rostul de a te face să se simți neputincios şi înjosit.
Agentul de securitate nu mai zâmbeşte. Se uită în jur. Nu‑i sigur că băiatul ăsta nu‑l ia peste picior.
Crispin Cox este într‑un scaun cu rotile parcat în apropiere, aşteptând ca agenţii de securitate să examineze scaunul ca să vadă dacă nu ascunde explozibili. Bătrânul clocoteşte din pricina asta. Să examineze scaunul său cu rotile ca să vadă dacă nu ascunde explozibili! Dacă ar avea destul aer în plămâni, ar refuza. Cine se cred, idioţii ăştia? Drept cine îl iau? Nu‑i deja destul de rău că trebuie să stea țintuit în scaunul acela şi să călătorească împreună cu o asistentă medicală?
– Pipăiţi‑l naibii pe băiat, mârâie el.
Bătrânul dăduse ordine timp de zeci de ani şi aproape niciodată nu i s‑a întâmplat să nu fie ascultat. Forţa vocii lui străpunge nehotărârea agentului, aşa cum trece printr‑o scândură mâna unui karatist care are centura neagră. Îi face semn lui Jordan să se ducă la alt agent, care îi spune să‑şi desfacă picioarele şi să întindă braţele. Familia lui se uită, consternată, cum agentul îşi mişcă brutal mâna între picioarele băiatului.
– Câţi ani ai? întreabă agentul când se întrerupe ca să‑şi potrivească la loc mănuşile de cauciuc.
– Cincisprezece.
Agentul face o mutră acră.
– Nu prea dăm de puşti care să facă asta.
– Dar de cine daţi?
– Hipioţi, de cele mai multe ori.
Se gândeşte o clipă.
– Sau foști hipioţi.
scrie un comentariu