Patru surori. Un blestem. O saga transgenerațională hipnotică. „Fiicele mării” de Eleanor Buchanan a apărut recent la Editura Trei în colecția Fiction Connection, traducere din limba engleză de Anca Dumitrescu.
Asemenea pietrelor de la inelele pe care le poartă, surorile erau menite să rămână împreună.
Dar s-au răzlețit în toată lumea.
Scoția, 1931. Când Charles Blackmore răstoarnă pietrele verticale străvechi din peninsula sălbatică Skara, un blestem se abate asupra întregii familii. După pierderea averii, cele patru fiice ale sale sunt nevoite să-și abandoneze casa, luând cu ele doar inelele moștenite de la mama lor. Cea mai mare, Iris, călătorește spre Ceylon, apoi spre Australia în căutarea unui unchi care le-ar putea salva de la sărăcie.
„Ceea ce face ca Fiicele mării să fie atât de irezistibilă este frumusețea scriiturii lui Eleanor Buchanan, ușurința cu care dă viață personajelor și atmosfera deosebită pe care o creează în toate aceste locuri fermecătoare. Este o carte uimitoare, mi-a plăcut enorm.“ - Santa Montefiore
„Fiicele mării este o epopee palpitantă care îl antrenează pe cititor într-un vârtej de intrigi familiale, idile nebănuite și aventuri prin toată lumea.“ - Zoë Marriott
După o carieră ce a purtat-o în jurul lumii, Eleanor Buchanan s-a stabilit în York și a început să scrie sub diferite pseudonime romane de dragoste și istorice, care i-au adus numeroase premii. Acum lucrează la o nouă serie de narațiuni captivante, în care se contopesc pasiunea pentru călătorii, încrederea în puterea poveștilor de dragoste evocatoare și fascinația pentru relația dintre trecut și prezent.
FRAGMENT
26
Iris
Colombo, iunie 1931
Iris lua micul‑dejun singură în sufragerie când Kasun, majordomul, i‑a adus două scrisori pe o tăviță.
— Mulțumesc.
Nerăbdătoare, a lăsat jos pâinea prăjită și a luat scrisorile. Una era de la Rose, iar a doua, a constatat ea cu inima îndurerată, de la Bertie Spencer. Îi scrisese de mai multe ori din Nuwara Eliya, invitând‑o să‑l viziteze. Sunt sigur că ți‑ar plăcea clima de aici. Este mult mai plăcută decât în Colombo, scria el mereu.
Reticentă în a‑i da vreun semn de încurajare, Iris se eschivase. Încă aștepta vești de la unchiul ei, îi răspunsese, și nu se simțea în largul ei să părăsească Colombo până nu le primea.
— Foarte abil, observase Ariadne. Dar asta nu‑l va descuraja pe Bertie. E genul de om devotat și nu va renunța.
Iris a pus deoparte scrisoarea de la Bertie cu un oftat vinovat și a deschis plicul de la Rose.
Draga mea Iris, trebuie să fiu rapidă, scria sora ei. Mătușa Edith a fost aici și i‑a spus tatei că trebuie să aibă ea grijă de fiicele lui, pentru că el nu e‑n stare. Am încercat să‑i explic că ne descurcăm foarte bine, dar ea s‑a uitat la mine cu acea privire ucigătoare tipică. Se pare că mătușa Bessy — îți amintești, s‑a măritat cu americanul ăla cu numele ciudat, Hiram Beckerdorf, care ne făcea să râdem — a venit din America și mătușa Edith a vorbit cu ea să le ia pe Lily și pe Daisy la New York. Mătușa Edith susține că Bessy le‑ar oferi un cămin confortabil și plin de dragoste.
Inutil să‑ți spun că, atunci când le‑am povestit fetelor despre acest plan, amândouă s‑au încăpățânat și au refuzat să plece. În ceea ce mă privește, mătușa Edith mi‑a propus cu reticență să stau cu ea în Edinburgh, dar nu voi accepta. Iris, am un plan! Dacă nu reușești să‑l găsești pe unchiul Ralph, mă voi duce la fratele tatei. Zilele trecute am primit de la unchiul Percy o scrisoare în care îi comunica tatei că se îndreaptă spre Egipt, unde speră să găsească un nou mormânt în Valea Regilor. E posibil să ne ajute. Dar defectul planului meu este că nu pot să le las pe Lily și pe Daisy singure aici. Mi‑e teamă de ce va face mătușa Edith dacă nu găsim noi o soluție mai bună. Nu am încredere că tata nu i le va da. Te rog, Iris dragă, poți să vii acasă și să mă duc eu în Egipt să‑l caut pe celălalt unchi al nostru?
Iris a lăsat scrisoarea să‑i cadă din mână și și‑a ascuns fața în palme. Ce‑i trecuse prin minte lui Rose? Avea nouăsprezece ani! Ideea ca sora ei să plece singură în Egipt — în Egipt! — îi îngheța sângele în vene. Rose nu pusese niciodată preț pe respectabilitate, dar cu siguranță își dădea seama că era prea periculos să ia în considerare o astfel de călătorie. Și ce se va întâmpla cu Lily și cu Daisy dacă ea va pleca în Egipt înainte ca Iris să ajungă acasă?
Dar care era alternativa dacă Iris nu‑l găsea pe Ralph? Abătută, a deschis scrisoarea de la Bertie. A citit pe diagonală scuzele lui că nu‑i scrisese mai devreme și era pe punctul de‑a o pune deoparte pentru a‑i răspunde mai târziu, când ochii i s‑au oprit asupra cuvântului unchiul.
Știu cât de nerăbdătoare ești să afli vești despre unchiul tău, scria el. Urma o poveste complicată despre unul dintre cazurile lui Bertie, în care fusese implicat un cultivator de ceai, dar concluzia, pe care Iris o citea cu entuziasm crescând, era că în sfârșit cineva recunoscuse numele lui Ralph Davidson. Nu pot spune că a vorbit despre unchiul tău în termeni măgulitori, scria Bertie, dar m‑am gândit că te vei bucura să afli că a fost aici, în Ceylon. Din păcate, se pare că acest Davidson — dacă este într‑adevăr unchiul tău — a plecat din țară, ceea ce va fi o veste dezamăgitoare pentru tine.
Iris, care stătea dreaptă pe scaun, a dat drumul scrisorii și s‑a lăsat pe spate. Ajunsese până în Ceylon doar pentru a descoperi că Ralph nu mai era acolo! Ce proastă fusese să plece fără să fie sigură, dar ce altceva ar fi putut face? Și ce ar fi trebuit să facă acum?
Nefericită, a luat din nou scrisoarea. Bertie încheia comunicându‑i că un cultivator de ceai pe nume Roy Markham cumpărase plantația de la Ralph și că, prin urmare, acesta ar putea să‑i spună mai multe. Aș fi încântat să te însoțesc la plantația domnului Markham, pentru a vorbi personal cu el, încheia Bertie. Se află la patru–cinci ore de mers cu mașina de Nuwara Eliya și pot aranja să stai la Hill Club, aici, dacă poți veni din Colombo.
Iris a recitit scrisoarea cu mai multă atenție. Era dezamăgitor că unchiul ei nu mai locuia în Ceylon, dar, dacă ar fi putut afla unde se dusese, ar fi fost posibil să plece după el. Merita să încerce, oricum.
A compus repede o scrisoare în care o îndemna pe Rose să i se opună ferm mătușii Edith și îi promitea că se va întoarce acasă cât mai curând posibil. În sfârșit, am o pistă, a scris ea. Îți voi dezvălui mai multe când voi ști unde se află Ralph. Dar te rog, Rose, nu te duce în Egipt și în niciun caz singură! Este mult prea periculos.
I‑a dat scrisoarea lui Kasun s‑o trimită prin poștă și s‑a dus să o caute pe Ariadne, care stătea întinsă în pat, răsfoind reviste de modă.
— Nu poți să te duci singură la Nuwara Eliya, a spus Ariadne când a aflat de planul lui Iris. Sună‑l pe Bertie și spune‑i că venim amândouă!
Plină de energie, a aruncat revista pe care o citea.
— E‑atât de cald aici acum! O excursie la Nuwara Eliya este exact ceea ce îmi doresc. Acolo sus este mult mai răcoare.
Bertie a fost încântat să audă veștile.
— O, ar fi minunat! O să‑ți fac rezervare la club și o să iau legătura cu Markham.
Drumul până la Nuwara Eliya era lung și sinuos. Deal după deal după deal, toate nuanțele de verde se revărsau spre mașină din toate părțile. Sariurile femeilor care culegeau ceai erau pete de culoare vii pe fundalul verde intens al plantațiilor care se întindeau pe versanți, cu verdele mai închis al pădurii tropicale în spate. Au împărțit drumurile înguste cu elefanți de muncă, biciclete și căruțe trase de boi, încărcate cu frunze de cocotier, și au trecut pe lângă tarabe pe care erau îngrămădite nuci‑de‑cocos, ananas și alte fructe exotice, până când, în sfârșit, au ajuns într‑un oraș răcoros, cenușiu și încețoșat, care părea complet ireal.
Iris crezuse că Ariadne glumea când îi spunea să‑și pună în bagaj hainele scoțiene, dar sus, în munți, Nuwara Eliya avea un climat complet diferit de cel din Colombo. O ceață joasă plutea deasupra lacului, iar bulevardele largi erau mărginite de clădiri cu structură din lemn, care păreau să fi fost proiectate ca locuințe englezești de cineva care nu fusese niciodată în Anglia.
Hill Club era o clădire imensă, asemănătoare unei barăci, cu o alee largă acoperită cu pietriș. Bertie le‑a ieșit în întâmpinare când au sosit, obosite după drumul lung cu mașina. Zâmbind, le‑a condus înăuntru, strigând instrucțiuni contradictorii peste umăr servitorilor care ieșiseră să le ia bagajele. Iris a fost plăcut surprinsă de camera ei, care avea un șemineu, o masă de toaletă și, pe pereți, tablouri cu o vânătoare de vulpi.
I‑ar fi plăcut să se odihnească în răcoarea binecuvântată, dar Bertie aștepta să le conducă la cină, așa că s‑a mulțumit cu o vizită la baia imensă din capătul coridorului foarte lung. Și‑a luat trusa de toaletă pentru a se spăla pe față înainte să‑și schimbe rochia pentru seară, dar era atât de obosită, încât și‑a prins mâna în ușă și s‑a lovit atât de tare, încât a trebuit să‑și înăbușe un țipăt. Capul îi zvâcnea și, o clipă îngrozitoare, s‑a temut că va leșina pe podeaua cu gresie albă și neagră, însă se părea că inelul suportase în mare măsură impactul. Îngrozită că opalul s‑ar fi putut sparge, l‑a scos de pe mâna care o durea ca să‑l studieze, dar, deși montura era îndoită, piatra în sine strălucea în continuare într‑un albastru intens și pur. Era frig în baie. Iris s‑a grăbit să‑și termine toaleta și s‑a întors în camera ei. Acum era bucuroasă că ascultase sfatul lui Ariadne și își adusese un cardigan, deși greutatea de pe umeri i se părea ciudată după ce îi fusese atât de cald.
Bertie o aștepta în hol și s‑a îngrijorat când a văzut‑o ținându‑și mâna rănită.
— Te‑ai lovit?
Iris i‑a povestit despre accidentul cu ușa.
— Va trebui să… verific inelul când mă întorc la Colombo. Mi‑e teamă că montura pietrei s‑a slăbit.
— Sunt mulți bijutieri în Nuwara Eliya, s‑a grăbit Bertie s‑o asigure. Pot să merg cu tine, dacă vrei.
— Ești foarte amabil, Bertie, dar aș vrea să‑l văd mai întâi pe domnul Markham. Putem merge mâine la plantația lui de ceai?
— Mă tem că nu. I‑am trimis un mesaj, dar majordomul lui mi‑a răspuns că este plecat în călătorie și că nu se va întoarce mai devreme de poimâine.
Probabil observând expresia dezamăgită de pe chipul lui Iris, s‑a grăbit s‑o liniștească:
— M‑aș bucura să te duc acolo joi. Am înțeles că Markham nu este cel mai sociabil om, dar sunt sigur că va fi dispus să te primească.
Iris a oftat în sinea ei.
— Bănuiesc că nu‑mi rămâne decât să aștept.
După atâta timp, ce mai contau două zile?
Bertie a condus‑o spre bar.
— Mă bucur să te revăd. Mă bucur că ai putut veni. Am pregătit câteva activități până se întoarce Markham. Am invitat câteva persoane la un picnic mâine, când se presupune că ceața se va risipi. Nu departe de aici e o cascadă frumoasă. Sper să‑ți placă.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
scrie un comentariu