Din dragoste faţă de scriitura lui Murakami, dar şi din cauza acestor vremuri tulburi care îmi sporesc anxietatea, am simţit nevoia unei lecturi echilibrante. Iată-mă, aşadar, revenind la Murakami, citindu-i al său „Autoportret al scriitorului ca alergător de cursă lungă’’. Scris în manieră autobiografică şi într-un stil cu totul minimalist, romanul acesta poate fi foarte bine asimilat unui „volum de memorii centrate în jurul alergării’’, după cum declară autorul însuşi în paginile cărţii.
Ce m-a frapat a fost sinceritatea deconcertantă a lui Murakami în acest exerciţiu de autoanaliză publică, mai ales în contextul în care Murakami, se ştie, este o personalitate discretă în ciuda imensei sale faime literare.
Dincolo de notiţele conştiincioase despre alergare şi kilometri parcurşi, acest roman vorbeşte despre autodepășire şi despre devenire, în versiune mai bună, a propriei persoane. Alergarea devine aproape o formă de meditație („Sau, poate, dimpotrivă, alerg ca să ajung la neant”), iar forțarea limitelor fizice, un demers de autocunoaştere. Depăşirea limitelor trupului conduce la o stare superioară a conştiinţei, asemănătoare nirvanei, care îi oferă scriitorului perspectiva necesară asupra actului creației.
În contrast deplin cu această perspectivă filosofică asupra alergării, Murakami demitizează total actul creației, indicând cu precizie momentul în care și-a dat seama că ar dori să scrie o carte („Era 1 aprilie 1978, ora unu și jumătate după-amiaza…”) și tot procesul ulterior, căruia nici el însuși nu i-a acordat, initial, prea mult credit. Odată cu recunoașterea publică a valorii romanului său de debut, Murakami se dedică total scrisului (și alergatului!), abandonând confortul unei afaceri înfloritoare și profitabile.
Concluzia pe care ne-o propune Murakami este aceea că, la final, singura cursă care contează este cea a propriei vieți.
Din acest motiv, Autoportretul lui Murakami poate concura, cu succes, cu cele mai prestigioase lucrări de dezvoltare personală. Pe mine Murakami m-a cucerit și de astă dată (a câta oară!), cu sinceritatea și franchețea cu care ni se dezvăluie nouă, cititorilor…
Haruki Murakami, „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”, Editura Polirom, anul publicării: 2009, nr. pagini: 235, traducere: Iuliana Oprina
Este dupa gusturi. Eu am impresia ca a fost scrisaca sa „umple ceva”, a primit o comanda de la editor: „Hei Haru’ mai am loc sa mai adaug o carte pe anu asta. Ai ceva in depozit ?”
„Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” de Haruki Murakami, pentru mine, pare o medie intre ghid si roman.
Totusi, dupa ce citesc recennzia, imi dau seama ca au fost o multime de unghiuri pe care nu le am realizat in timpul lecturii, felicitari recenzorului.
Orice carte depinde de gustul cititorului, e adevărat. Însă chiar şi dacă a fost făcută ca să „umple ceva”, tot a reuşit să devină un reper pentru mulţi, chiar şi scriitori, chiar şi de la noi.