Editura Polirom vă oferă un scurt fragment din volumul Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete de Andrei Şerban, apărut de curând în colecția „Ego-grafii”, cuvânt înainte de Toma Pavel.
Piesă cu piesă, Andrei Şerban compune un mozaic al artiştilor străini şi români pe care i-a cunoscut, o frescă personală a lumii culturale, cu punctele ei forte şi vulnerabilităţile mai puţin ştiute. Nume mari din lumea artei sunt evocate nu doar din perspectiva regizorului, ci şi a omului care a cunoscut alţi oameni. Peter Brook, o autoritate în teatrul contemporan, i-a facilitat autorului întâlnirea cu gândirea lui Gurdjieff. Ellen Stewart, fondatoarea teatrului newyorkez La MaMa, ieşit din şabloane şi devenit platformă de expresie pentru artiştii tineri, şi-a învăluit viaţa privată într-o aură de legendă. Meryl Streep, stăpânită de impulsuri contradictorii şi mereu imprevizibilă, avea în tinereţe ambiţia de a fi prima în toate. Pina Bausch le cerea dansatorilor o sinceritate absolută, aproape brutală, făcându-i pe unii să izbucnească în plâns la repetiţii. Dând la o parte măştile – tot atâtea conversaţii cu sine, autorul ne arată nemijlocit chipurile de sub ele, ipostaze ce construiesc împreună imaginea omului care îşi închină viaţa artei şi arta vieţii, ca să înţeleagă diferenţa dintre fantezie şi realitate.
Andrei Şerban, ca tânăr regizor absolvent al Institutului de Teatru din Bucureşti, a fost invitat cu o bursă Ford la New York, la teatrul La MaMa. A studiat apoi un an cu Peter Brook la Centrul Internaţional de Cercetări Teatrale din Paris. A ajuns curând unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru şi operă din lume, cu o carieră remarcabilă în SUA şi Europa. A lucrat pe scene prestigioase (Metropolitan Opera, Comedia Franceză, Opera din Paris şi Viena, Covent Garden, Teatrul Naţional din Londra etc.) şi a revenit după 1989 în România pentru a conduce timp de trei ani Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a pus în scenă, printre altele, Trilogia antică, montată iniţial la La MaMa, cu un succes internaţional răsunător. A rămas prezent în viaţa teatrală a ţării. A fost şeful catedrei de actorie la Universitatea Columbia, a predat la diverse şcoli de teatru din lume, a fost nominalizat pentru Tony Awards şi a primit numeroase premii şi distincţii, printre care Obie, „Mr. Abbott”, Elliot Norton for Sustained Excellence, Ordinul „Steaua României”, precum şi numeroase premii UNITER. A mai publicat albume cu fotografii din spectacolele sale (Editura ICR, 2008; Nemira, 2013) şi O biografie (Polirom, 2006, 2012).
FRAGMENT
„Pina Bausch nu suporta să fie etichetată. „N-am vrut niciodată să provoc. Am vrut doar să vorbesc despre noi.“ Când lucra, Pina examina deseori situaţii delicate, tulburătoare, răscolitoare şi le cerea dansatorilor o sinceritate totală, aproape viscerală, brutală. Punea întrebări incomode pentru toată lumea, inclusiv pentru ea. Unii nu mai puteau continua repetiţia şi erau nevoiţi să se oprească în hohote de plâns. Dar ştiau şi simţeau că Pina îi iubea, pe fiecare altfel, şi aveau multă încredere în ea. Pina îşi desfăcea faimoasele „cearşafuri“, de fapt coli mari de hârtie, un puzzle cu note copioase care descriau momentele improvizate de dansatori. „Niciodată n-am vrut să imit pe nimeni. Orice mişcare pe care o ştiam de altundeva am refuzat s-o folosesc.“ Peter mi-a povestit că de fiecare dată „ritualul“ era diferit, dar toţi încercau să răspundă în mişcare, explorând situaţii şi stări dificil de formulat în cuvinte. Pina insista ca totul să vină din inimă, să fie trăit. Coregrafia nu însemna nimic altceva pentru ea decât un mijloc prin care să descopere şi să comunice emoţii. Pabst era în sală şi observa atent repetiţiile. Nota şi el ce făceau dansatorii, cum îşi derulau fanteziile, sperând să găsească inspiraţia cea mai adecvată pentru noul decor. Pentru el, scenografia era dependentă de coregrafie. La începutul lungii lor colaborări, Peter îşi amintea că o întreba pe Pina dacă avea idei despre cum să fie spaţiul şi de fiecare dată ea răspundea „nu încă!“. După mulţi ani de lucru împreună a renunţat să mai întrebe.”
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Aleksandra Boguslawska pe Unsplash
scrie un comentariu