citeste-ma.ro vă oferă un fragment în premieră din volumul Diferiți. Genul văzut de un primatolog de Frans de Waal, apărut recent în traducerea lui Iulian Comănescu la Editura Humanitas.
Relația dintre sex și gen în lumea primatelor stă în centrul cărții marelui etolog Frans de Waal. La capătul unei călătorii fascinante, în care examinăm în detaliu comportamentele oamenilor, cimpanzeilor și maimuțelor bonobo, aflăm în ce măsură perspectiva noastră asupra genului este influențată de cultură. Frans de Waal contestă ideile tradiționale, arătând că biologia nu justifică inegalitățile de gen, și pledează pentru un model mai incluziv, care să țină seama de diferențe.
Pe baza observațiilor științifice și a experiențelor personale, primatologul olandez navighează pe terenul complex al relațiilor dintre indivizi, abordând subiecte precum identitatea personală sau socializarea și punând în discuție teoriile științifice depășite și concepțiile greșite despre dominare, putere și jocul împerecherii.
Această explorare provocatoare, care împletește rigoarea științifică și compasiunea, ne invită să ne regândim perspectiva asupra rolurilor de gen și să promovăm o societate mai echitabilă și mai atentă la dinamica relațiilor sociale. Nimic din toate acestea nu este însă posibil în lipsa unei înțelegeri profunde a moștenirii noastre ancestrale.
„Diferiți adaugă o dimensiune evolutivă importantă uneia dintre cele mai complexe probleme ale epocii noastre… Frumusețea unei cărți scrise de Frans de Waal este că, odată ce o citești, nu te vei mai uita niciodată la propria specie în același mod. “ — Washington Post
Cartea poate fi cumpărată de la:
FRAGMENT
Diferențele sexuale din comportamentul animal și cel uman dau naștere la întrebări care se află în miezul aproape oricărei discuții despre gen. Sunt oare comportamentele masculin și feminin diferite în mod natural, sau în mod artificial? Și cât de diferite sunt, de fapt? Și oare există doar două genuri, sau mai multe?
Dar, înainte de a intra în acest subiect, vreau să clarific de ce sunt interesat de el și ce poziție am în privința asta. Nu am intenția de a justifica relațiile dintre genurile umane prin moștenirea noastră genetică de primate. Și nici nu cred că lucrurile sunt perfecte așa cum sunt. Admit faptul că genurile umane nu sunt și nu au fost egale, oricât de mult sondăm în trecut. Femeile au tras lozul necâștigător în societatea noastră și aproape în oricare alta. Au trebuit să lupte din greu pentru fiecare ameliorare a situației lor, de la dreptul la educație la cel la vot și de la legalizarea avortului la salarii egale. Unele din aceste drepturi s‑au concretizat mai recent, unele încă nu, iar altele au fost consfințite, dar sunt contestate din nou. Toate acestea mi se par foarte nedrepte, și mă consider feminist.
Disprețul față de calitățile înnăscute ale femeilor are o lungă tradiție în societatea occidentală, care se întinde pe cel puțin două milenii. El este acela care a justificat dintotdeauna inegalitatea dintre genuri. Astfel, filozoful german din secolul al XIX-lea Arthur Schopenhauer credea că femeile rămân copii pe tot parcursul vieții lor, trăind astfel numai în prezent, în vreme ce bărbații sunt singurii care au capacitatea de a gândi în perspectivă. Un alt filozof german, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, credea că „deosebirea între bărbat și femeie este aceea dintre animal și plantă“. Nu mă întrebați ce voia să spună Hegel, dar, așa cum afirma filozoafa Mary Midgley, în materie de femei, greii filozofiei occidentale au produs un număr de reflecții cu totul penibile. Obișnuitele lor divergențe de opinii nu există pe această temă: „Nu pot fi multe chestiuni în privința cărora Freud, Nietzsche, Rousseau și Schopenhauer sunt de acord între ei și cu Aristotel, Sfântul Pavel și Sfântul Toma de Aquino, dar, în privința femeilor, au păreri extrem de apropiate“.
Nici măcar iubitul meu Charles Darwin n‑a scăpat de asta. Într‑o scrisoare către Caroline Kennard, o militantă americană pentru drepturile femeilor, Darwin își dă cu părerea legat de acest subiect: „Mi se pare că există o mare dificultate, care decurge din legile moștenirii, în privința faptului că ar putea deveni egalele intelectuale ale bărbatului“.
Toate acestea, într‑o epocă în care disparitățile în materie de educație puteau explica ușor contrastele intelectuale. Cât despre „legile moștenirii“ ale lui Darwin, tot ce pot spune e că mi‑am devotat întreaga carieră studiului inteligenței animale și nici odată nu am remarcat o diferență între cele două sexe. Există indivizi sclipitori, și alții nu tocmai sclipitori, de ambele părți, dar sutele de studii realizate de alții și de mine nu au evidențiat nici un fel de prăpastie cognitivă. În timp ce există o mulțime de contraste comportamentale între primatele mascul și femelă, capacitățile lor mentale par a fi evoluat în mod sincronizat. Și în specia noastră, de asemenea, chiar și domeniile cognitive în mod tradițional asociate cu un singur gen, precum abilitățile matematice, se dovedesc imposibil de departajat dacă sunt testate pe eșantioane suficient de mari. Ideea de ansamblu a unui gen care este superior mental celuilalt nu este susținută în nici un fel de știința modernă.
O a doua problemă care trebuie clarificată este concepția stereotipă referitoare la celelalte primate, folosită uneori pentru a apăra inegalitățile din societatea umană. În imaginația populară, maimuțele femelă sunt „proprietatea“ unui șef mascul și își petrec existența făcând copii și ascultându‑i ordinele. Sursa de inspirație principală a acestei idei este un studiu pe babuini de acum un secol, care, așa cum voi explica, a avut probleme metodologice majore și a generat o metaforă dubioasă. Din nefericire, studiul a rămas agățat de mentalitatea publicului, în ciuda tuturor informațiilor contrare care au survenit de atunci. Faptul că supremația masculină este ordinea naturală a lucrurilor a fost decretat iarăși și iarăși de o grămadă de scriitori populari din secolul trecut, iar o carte din 2002, intitulată King of the Mountain, scrisă de psihiatrul american Arnold Ludwig, continuă să susțină:
„Cei mai mulți dintre oameni au fost programați social, psihologic și biologic cu nevoia ca o figură masculină dominantă să le guverneze viața comună. Iar această programare corespunde foarte îndeaproape cu felul cum funcționează toate societățile de primate antropoide.”
Unul din scopurile pe care le am aici e să îmi dezvăț cititorii de ideea unui stăpân de sex masculin obligatoriu. La origine, studiul primatelor s‑a referit la o specie de care nu suntem foarte apropiați. Noi aparținem unei familii extinse de maimuțe (antropoidele sau hominizii), și nu celei a babuinilor. Dacă studiem speciile cele mai apropiate, din familia antropoidelor, obținem o imagine mult mai nuanțată, în care masculii dețin mai puțin control decât ne‑am putea imagina.
Chiar dacă primatele mascul pot fi agresive, e important să înțelegem faptul că nu și‑au dobândit agresivitatea și statura mai mare pentru a‑și domina femelele. Nu cu asta se ocupă zi de zi. Date fiind cerințele mediului, femelele au evoluat și ele până la dimensiunea optimă pentru ele. Corpurile lor sunt perfecte pentru genul de mâncare pe care îl culeg, pentru distanțele pe care le parcurg, pentru numărul de copii pe care îi cresc și pentru speciile de animale de pradă de care reușesc să se apere. Evoluția i‑a împins pe masculi dincolo de acest ideal, pentru a fi capabili să se lupte mai bine unii cu alții. Cu cât competiția dintre ei este mai intensă, cu atât caracteristicile lor fizice sunt mai impresionante. La unele specii, precum gorila, masculul e de două ori mai mare decât femela. Și, din moment ce scopul tuturor luptelor dintre masculi este acela de a ajunge la femelele cu care vor să se reproducă, a le face acestora rău sau a le lua mâncarea nu e niciodată scopul masculilor. De fapt, cele mai multe primate female dețin un mare grad de autonomie, culegând fructe întreaga zi pentru ele însele și socializând unele cu altele, în timp ce masculii au un rol periferic în existența lor. Societatea tipică de primate este, în esență, o rețea de afinități între femele, condusă de matriarhe.
Am mai văzut la lucru ideea șefului mascul atunci când a fost lansat Regele leu. În film, leul mascul este înfățișat ca șef – fiindcă cea mai mare parte a publicului nu își poate închipui un alt tip de regat. Mama lui Simba, puiul care va moșteni tronul regelui, aproape că nu joacă nici un rol în film. Și totuși, chiar dacă leii sunt mai mari și mai puternici decât leoaicele, ei nu joacă un rol central în haită. Aceasta este în esență o asociere între surori, care duc greul vânătorii și al îngrijirii puilor. Leii masculi rămân în preajmă timp de câțiva ani înainte de a fi expulzați de rivali. Așa cum spune Craig Packer, unul dintre cei mai mari experți în lei din lume, „femelele sunt esența. Sufletul haitei. Masculii vin și pleacă“.
FRANS DE WAAL s-a născut în 1948 în Olanda. A obţinut titlul de doctor în zoologie şi etologie la Universitatea din Utrecht. Începând cu 1981, a trăit şi a lucrat în Statele Unite. A publicat sute de articole ştiinţifice despre comportamentul primatelor în reviste precum Nature, Science, Scientific American şi altele. Cărţile sale, traduse în cincisprezece limbi, abordează teme fundamentale precum moralitatea, cultura sau religia prin prisma comparaţiei dintre oameni şi primate. Primul său volum, Chimpanzee Politics (1982), face o paralelă între luptele pentru putere ale cimpanzeilor şi intrigile din lumea politică. Au urmat: Peacemaking among Primates (1989; distinsă cu Los Angeles Times Book Award), Good Natured: The Origins of Right and Wrong in Humans and Other Animals (1996), Bonobo: The Forgotten Ape (1997), The Ape and the Sushi Master: Cultural Reflections by a Primatologist (2001), Tree of Origin: What Primate Behavior Can Tell Us about Human Social Evolution (2001), Our Inner Ape (2005), Primates and Philosophers: How Morality Evolved (2006), The Age of Empathy: Nature’s Lessons for a Kinder Society (2009), Are We Smart Enough to Know How Smart Animal Are? (2016). În prezent este profesor la Departamentul de Psihologie al Emory University şi conduce Centrul Living Links, din cadrul Centrului Naţional Yerkes pentru Studierea Primatelor, din Atlanta. Este membru al U.S. National Academy of Sciences şi al Royal Dutch Academy of Sciences. În 2007 a fost inclus de revista Time în Lista celor 100 cei mai influenţi oameni ai momentului, iar în 2011 Discover l-a numit printre cei mai importanţi 47 oameni de ştiinţă din toate timpurile.
Fotografie reprezentativă: Yoal Desurmont / Unsplash
scrie un comentariu