Este ora 5 dimineața și insomnia mi-a deschis ochii. Stau strâns învelită în plapumă și tot ce pot face este să înghit poezia Svetlanei Cârstean din volumul „Sînt eu”. O înghit ca pe un sirop amar care mă poate reconecta cu propriile mele emoții, ca pe un soi de medicament pentru melancolie.
nu sînt pregătită să mă despart de nimeni am o noțiune inflexibilă despre apropiere corpul meu stă înclinat în direcția din care vii tu
Și parcă în aceste trei versuri este o încapsulare a durerilor cauzate de toate despărțirile, de toate plecările și de toate îndepărtările. Citesc și mă gândesc că poate fi vocea oricărei femei care se leagă cu funii intrânde în carne de un om sau de o idee. Citesc și mă gândesc că poate fi o mărturisire în fața morții sau în fața vieții. Mă copleșesc toate aceste stări neînțelese și îmi pierd firul cuvintelor.
am așteptat dimineața ca să mă comport cum se comportă oamenii dimineața în primul rând m-am uitat în oglindă și n-am găsit nimic din cele cunoscute nici dimineața n-am găsit-o era întruna seară seara de dinainte
Svetlana Cârstean pune în aceste fraze mici un realism afectiv foarte confesiv, foarte intim. De parcă vrea să ne ia martori în fața unei judecăți. Iată-mă eu, femeia, dezgolită de frici și de nevoia de a fi aici și acum. Iată-mă eu, singurătatea, în fața plenitudinii vieții. Iată-mă eu, speranța, în fața necunoscutului.
există o naivitate a textului care te trădează și naivitatea asta îți ia mințile funcționezi de când te știu în tandem perfect cu o iluzie
Nu știu dacă voi face bine să scriu despre această carte prin prisma unui afon poetic, dar o să zic cu fermitate că îmi place această poezie interiorizată, stratificată, controlată de mâna fermă a creatoarei Svetlana Cârstean. Rostită în șoaptă, vocea sa poetică este vocea tuturor femeilor care pornesc în căutări spirituale, o voce care se temperează dar care nu-și pierde din curaj.
Am regăsit în paginile cărții teme recurente precum vulnerabilitatea, frica, absenteismul (absența tatălui, absența siguranței, absența copilăriei), doar că reinterpretate într-o cheie a femeii adult, a femeii care a supraviețuit și acum are de spus o istorie.
Sînt în pericol să cînt deși n-am avut niciodată voce sînt din generația copiilor care își doreau cu disperare să cînte bine imnul patriei din cea a copiilor care au crezut că a avea o patrie e la îndemână că s-au născut cu o țară și-o mamă în inventarul lor
O refulare limpede a tot ce crede că nu a avut sau nu a trăit – iată cum aș descrie acest volum confesiune, această carte memorie a unei fetițe care își salvează mama, o fetiță care spune că „În familia asta ne creștem în sens invers”.
Stau în pat și privesc răsăritul soarelui. Las aceste poezii să-mi cotropească mintea, să se culcușească în cotloanele minții mele, acolo unde trăiesc fantomele mele emoționale.
Svetlana Cîrstean, sînt alta, Editura Nemira, anul publicării: 2021, nr. pagini: 104
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Pawel Czerwinski / Unsplash
scrie un comentariu