„Femeile care duc ursuleţi de pluş sunt cele mai periculoase dintre toate. Ar face moarte de om ca să-i apere pe posesorii ursuleţilor. Marinare, am fost şi eu soldat ca ele.”
La graniţa dintre roman, eseu şi confesiune, cartea scriitoarei irlandeze Claire Kilroy este vocea mamelor neascultate către taţii care nu ştiu sau nu vor să asculte. „Soldat Marinar”, finalistă a Women’s Prize for Fiction 2024 şi publicată recent în excelenta colecţie Biblioteca Polirom în traducerea Andreei Focşăneanu, poate sau nu să placă, însă în orice situaţie nu va lăsa cititorul indiferent.
Susţineţi citestema.ro:
Soldatul este ea, mama, protectoarea, cea care stă de gardă, care veghează asupra celui care a fost parte din ea chiar dinainte de a se naşte. Însă un soldat nu este doar un executant, o punere în practică orbească a unor ordine. Ca pe orice front, cel de la baza piramidei militare îşi cunoaşte rolul şi ştie cui se subordonează, însă asta nu-l face mai puţin lipsit de suflet, de conştiinţă. Soldatul-mamă are nevoie de hrană corespunzătoare ca să reziste luptelor. Are nevoie de suport logistic şi emoţional. Iar mama de aici pare să nu aibă de niciunele.
De cealaltă parte, Marinarul este, aşa cum indică şi supranumele său, un navigator. Care-i va fi povestea încă nu se ştie, după cum nici mama sa nu cunoaşte cum vor arăta apele pe care va naviga acesta.
„Te treziseşi în noaptea aia de trei ori, poate chiar patru. M-am împleticit pe întuneric ca să te iau în braţe, am cântat „Roţile autobuzului se-nvârt” până când te-ai oprit din plâns.
- Nu te mai duce atâta la el, mi-a replicat soţul meu când m-am plâns ce obosită sunt. Îi dai prea multă atenţie.
- N-ai cum să-i dai unui copil mic prea multă atenţie. Nu se poate. Am citit studii pe tema asta.”
După cum lesne se înţelege, între Soldat şi Marinar este un gol. Golul acela în care ar trebui să funcţioneze un alt supererou, pe care să-l joace tatăl, care tată însă este mai degrabă figura decupată dintr-o fotografie veche. Odată cu naşterea copilului, tatăl are mai mult de lucru la birou, are întâlniri care nu suportă amânare şi dovedeşte o lipsă de empatie greu de anticipat. În noua ecuaţie a familiei cu un copil, tatăl devine o mare necunoscută şi o sursă continuă de frustrări. În timp ce mama e Soldatul care sughiţă de furie în tranşee, tatăl e generalul care fumează ţigări de foi cu picioarele pe birou.
„...Marinare, unde e bărbatul? Unde dispare când se-mpute treaba? Când eram însărcinată puteam să jur că eşti fată şi cât te-am purtat în pântec am exersat cum să te pregătesc pentru lumea bărbaţilor. Apoi ai apărut tu şi nu ştiu ce altceva să-ţi spun decât: nu fi ca ei.”
Ca bărbat şi ca tată, „Soldat Marinar” te va face să te uiţi măcar câteva secunde în oglindă. Da, te vei recunoaşte în figura aceea ştearsă din portretul de familie pe care l-a încercat Claire Kilroy. Măcar puţin, măcar o dată la trei nopţi, măcar o dată la câteva zile, ştii că ai gândit că ea e mai importantă decât tine în relaţia cu copilul. Că trebuie să fie ceva acolo, între ei, care-i face pe ei mai indispensabili în relaţia lor şi că tu mai mult incomodezi, că ea ştie sigur să-l ajute mai bine decât tine, că doar din ea a ieşit. Şi-apoi de ce să te deranjezi tu, de ce să te trezeşti tu în locul ei ca să vezi de ce plânge, oricum ştie ea mai bine. La urma urmei, e datoria ei. Ea e Soldatul, ea e datoare.
Ca mamă, citind cartea asta vei vedea că există cineva pe lumea asta care te înţelege. Cu amuzament, dar mai ales cu ascultarea deplină a furiei interioare pe care o resimte o mamă, Claire Kilroy pare prietena ta de-o viaţă.
„Afară era o zi frumoasă de iarnă, rece şi senină. În lumina imaculată o femeie împingea un cărucior dublu, complet îmbrăcată, cu părul pieptănat, cu amândoi copiii fericiţi şi un al treilea pe o trotinetă alături; m-am întrebat cum dracu' reuşeşte asta?”
Cu ochi neutri, textul lui Claire Kilroy, care îmbracă forme diferite şi formule diferite de adresare, vorbeşte despre ecuaţia dificilă pe care trebuie să o rezolve familiile tinere. Da, totul este splendid în anii aceia de îndrăgostire de la început (trei, dacă ar fi să-l ascultăm pe Beigbeder, dar în cazul unora totul se evaporă mult mai repede). Dar ce se petrece după, când apare primul copil, iar responsabilităţile duc la modificarea rutinelor?
„Soldat Marinar” nu învinovăţeşte pe nimeni, ci exprimă o stare de fapt, replicată, multiplicată în milioane de familii. Peste tot sunt Soldaţi care veghează şi Marinari care habar n-au pe ce ape vor naviga.
Claire Kilroy, „Soldat Marinar”, Editura Polirom, anul publicării: 2024, nr. pagini: 272, traducere: Andreea Focşăneanu
Cartea poate fi cumpărată şi de la: polirom.ro, libris.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro.
scrie un comentariu