anchete București interviuri recomandări

Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (5) – Horea Sibişteanu

Ne propunem să descoperim cărţile aflate pe lista de lecturi a scriitorilor în vara lui 2022. Aşadar, titlurile propuse nu vor fi neapărat apariţii noi, ci poate chiar parte din liste utile pentru scrierea cărţilor la care participanţii la anchetă lucrează în această perioadă. Ori, poate, lecturi mai vechi care se doresc împrospătate. Ori vreun titlu restant, pentru care nu a fost niciodată timp. Ori altă variantă… Şi nu doar atât, pentru că dacă tot suntem la o anchetă, credem că ar fi plăcut să vedem şi care sunt obiceiurile de lectură ale scriitorilor şi alte chestiuni din intimitatea lor de cititori-scriitori.

Horea Sibișteanu s-a născut pe 6 ianuarie 1987 la Bacău. A absolvit Facultatea de Construcții și Instalații a Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași în 2010 și un master de Ingineri Seismică la Universitatea Waseda din Tokio în 2013. A debutat în anul 2004 cu volumul de proză scurtă A șaptea viață (Editura Psihelp). A publicat proză scurtă în Subcapitol, Revista de Povestiri, Ateneu, Iocan, Steaua, Echinox, Vitraliu. A publicat în volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români, apărut la Editura Trei în 2016. Finalist al programului „Prima Carte” oferit de Fundația Friends for Friends. A publicat volumul de proză scurtă Fetiș, în colecția n’autor a Editurii Nemira în mai 2019. În prezent, are în pregătire un roman mozaic, care va apărea în toamna lui 2022, tot la Editura Nemira.

Este vara aceasta una deosebită din punctul de vedere al cărţilor pe care vreţi să le citiţi? O listă mai bogată sau poate mai rarefiată? Un titlu special pe care doriţi neapărat să-l parcurgeţi în următoarele săptămâni?

Vara aceasta e plină de cărți cumpărate la Bookfest. Nicio vară nu e la fel, însă vara asta e plină de speranță. După două veri de pandemie, acum pare că totul a trecut. E prima dată după mult timp, când am planuri de concediu.

Nu știu câte cărți o să citesc lunile acestea, dar știu sigur că în concediu o să vină cu mine “Vine vacanța cu trenul din Franța“, de Adina Popescu. Pe lângă asta, de curând și-a făcut loc în listă, chiar pe locul diin față, “Sezonul uraganelor“, de Fernanda Melchor. În jurul meu se vorbește despre cartea asta și simt că trebuie să o citesc.

Vă propuneţi şi recitiri pentru perioada următoare? În general, faceţi loc pentru recitiri sau capitolul acesta este mereu amânat din cauza noutăţilor sau a „urgenţelor”?

Foarte rar recitesc, și de obicei o fac în scop didactic. Dacă am de scris vreo scenă anume și știu că mi-a plăcut ceva în genul acela în nu știu ce carte sau că mi-a plăcut un mod de expunere, atunci recitesc paragraful sau ce mă interesează din cartea aceea.

Fiind vorba despre o perioadă dedicată vacanţelor, veţi schimba formatul cărţilor citite? Veţi trece de la cartea tipărită la fişierele de pe telefon sau tabletă? Cât de uşor vă este să citiţi în format electronic?

Am citit pe Kindle doi ani, când am locuit în Japonia, era foarte greu să comand cărți din România acolo. Nu-mi mai place. Citesc numai cărți în format fizic. Și, mai nou, ascult și audiobook-uri pe Audiotribe.

Nu fac diferențieri între anotimpuri pentru rutinele legate de cărți. Cititul mi se pliază pe activitățile pe care le am. Citesc mult în avion sau tren, când plec în delegații, și în weekenduri. În timpul săptămânii, în drum spre muncă sau spre casă, ascult audiobook-uri sau podcast-uri, printre sesiuni de muzică.

Trei cărţi, numai trei cărţi pe care trebuie să le citim cât mai repede. Care ar fi acestea?

Bogdan Munteanu, “Stai jos sau cazi“;

Ruxandra Burcescu, “Instabil“;

Jenny Erpenbeck, “Eu plec, tu pleci, el/ea pleacă“.

Unde citiţi de obicei vara? Aveţi un loc ideal? Dar un moment al zilei preferat?

Vara citesc în hamac. Am o terasă mare, deasupra Bucureștiului, și în diminețile de weekend, până să  bată soarele, sau seara, după ce soarele se mută dincolo de bloc, mă așez în hamac cu o carte.

Este vara mai potrivită pentru citit decât pentru scris? În ce vă priveşte, se schimbă în vreun fel proporţia citit-scris în funcţie de anotimp?

Mi-e destul de greu să spun asta. Adevărul e că vara stau mai puțin în casă, deci aș avea mai puțin timp de scris decât iarna. Dar cred că ține de perioade și inspirație. Acum nu scriu, în curând voi începe editarea pe viitorul meu volum și am vrut să îmi iau o pauză de scris, ca să editez cu poftă.

Cum arată cărţile pe care le citiţi? Subliniaţi, faceţi adnotări, lăsaţi semne din loc în loc sau rămâne totul imaculat în urma lecturii?

Totul rămâne imaculat, clar. Notițele mi le iau în telefon.

Din păcate, pentru că mereu țin o carte cu mine în rucsac, volumele mele au colțuri îndoite sau, în cel mai rău caz, sunt încrețite de la apă (m-au tot prins niște ploi pe stradă luna trecută).

Puteţi cumpăra cartea de la:

despre autor

Constantin Piştea

Editor-coordonator citestema.ro.

scrie un comentariu