Subiecte sunt peste tot. Trebuie doar să ții ochii deschiși și lumea se va plimba prin fața ta, la pas sau grăbită, ingorându-te ostentativ sau, din contra, privindu-te uimită că cineva a avut îndrăzneala să oprească timpul în stația Pământ și să coboare la prima. Când obosești de privit oameni care se repetă la nesfârșit, te poți așeza, turcește, grecește, românește sau într-un cot, pe iarbă, și de-acolo, de jos, poți asculta, pe diagonală, toate promisiunile inutile ce se ridică atât de sus încât riscă să afecteze grav, stratul de ozon.
Șerban Foarță privește lumea din toate unghiurile, senin și cu ochii larg deschiși. El nu scrie poezii, ci povestește ce vede. Poetul numerelor prime, jenat de pantofii lumii ce-l vrea încălțat în papuci cu două numere mai mici, bate step în mijlocul ei, pe acorduri de Vivaldi, și emite maxime în timp ce, rafinat și sofisticat, îți certifică, chiar de la prima lectură, dreptul de-a visa în toate acele culorile pe care tu și numai tu ți le alegi.
„Foarță Șerban din Turnu Severin,/ cu adresa-n Timișoara, str. Enescu George/ nr. 6, vârsta 58, Rac, – or’ce/ declar în continuare, o fac într-un deplin// acord cu mine însumi și pe proprie/ răspundere: și-anume că, tributar audio-/ vizualei noastre epoci, versific, sine studio,/ ce-auz, ce văz în presa căreia-i sunt o copie// fidelă (sau oglinda, cum spune regizorul/ danez, de teatru, Hamlet, într-o celebră scenă),/ că n-am, deci, o viziune macabră sau obscenă,-/ ajunge să deschideți un ziar, televizorul,// sau Tacit și barocul funebru al lui Barthes/ Roland, în care moartea (omor sau catastrofă)/ „trece mereu prin dulcea materie a vieții: stofă,/ metal, lemn, sticlă, – dacă se despart// de rostul lor, trădându-și vocația de unelte/ nevinovate…”, când se rupe o sinapsă/ în creieri, – ca în Crimă și pedeapsă,/ precum și-n fel de fel de/ alte distinse scrieri. [„Șerbano Domini MM”, pag. 99]
Poezia lui este despre oricine și orice, oricând. Nuanțat cameleonic, poetul extrage, rând pe rând, din bolul cu „o întrebare care nu ați vrea să vi se pună”, câte-un gând mototolit și pe trei sferturi șters, îl netezește, îl ghicește – el știe cum – și, cu un firesc de te ia cu amețeală, răspunde la tot ceea ce-ai vrut să știi, dar n-ai avut curajul să întrebi niciodată.
De la acuarelă la brânză și de la „lower power” la „amore mio”, poetul ajunge acolo unde nimeni n-a mai ajuns, în punctul în care limita de la zero la infinit nu este un număr, ci o „mulțime cu un singur element”. Zâmbind larg, Șerban Foarță se joacă cu formele și cu sensurile cuvintelor cu siguranța celui care vorbește mult pentru ca tu să te simți confortabil tăcând. Rămână vorba între noi, nici nu ai cum să vorbești în timp ce-l asculți cu gura căscată.
Șerban Foarță, „Mulțimea cu un singur element”, Editura Cartier, 2018, 254 pagini
Cartea este disponibilă pe libris.ro.
scrie un comentariu