Entuziasmul lucrurilor nechibzuite – despre „Oraşul fetelor” de Elizabeth Gilbert

„Oraşul fetelor”, cel mai recent titlu semnat Elizabeth Gilbert (cine nu o ştie după ce a publicat „Mănâncă, roagă-te, iubeşte” – 15 milioane de exemplare vândute în toată lumea?), pleacă de la o scrisoare pe care Vivian, „o femeie matusalemică”, care „se împleticeşte prin New York”, o primeşte de la Angela:

„Având în vedere moartea mamei, mă întreb – acum ai vrea să-mi spui ce ai fost tu pentru tata?”

Vivian spune că a primit scrisoarea în urmă cu câteva zile, iar semnul acesta de viaţă a surprins-o suficient încât să-şi stârnească fluviul memoriei. Scrisoarea Angelei e pretextul pentru un manuscris care fotografiază viaţa lui Vivian, din toamna anului 1940, pe când ea avea numai 19 ani, şi până prin 2010, când bătrâna Vivian face notările detaliate cu privire la trecutul ei şi la relaţia cu tatăl Angelei.

Vivian este de la un capăt la altul aşa cum sugerează şi mottoul pe care Elizabeth Gilbert l-a plasat la începutul romanului: „Vei face lucruri nechibzuite, dar fă-le cu entuziasm”. Este o femeie care şi-a trăit viaţa şi a ştiut să se ridice de fiecare dată când a avut de-a face cu vreo greutate, de aceea poţi crede că, mai mult decât a-i explica un lucru Angelei, manuscrisul acesta e mai mult felul ei de a se mai bucura o dată de cele trăite.

„Mi-am sărbătorit prima aniversare la New York exact aşa cum ţi-ai putea imagina: am ieşit cu animatoarele; i-am lăsat cu ochii în soare pe nişte vânători de fuste; am băut cocktailuri rând după rând, pe banii altora; ne-am distrat tumultuos; şi dintr-odată ne-am pomenit că încercam să ajungem acasă înainte să răsară soarele, simţindu-ne ca şi cum am fi înotat împotriva curentului printr-un râu cu apă stătută.”

Sunt memorabile multe pagini din carte, îndeosebi cele în care este vorba despre tinereţea lui Vivian: anii 40, când ea este trimisă de acasă, după ce e dată afară de la Vassar College. Părinţii, văzând că parcă nu mai au nicio şansă cu ea, o expediază la mătuşa Peg, care are o companie de teatru la New York. Cum şi-or fi imaginat acei părinţi că New Yorkul, cu amestecul acela de rase şi obiceiuri, i-ar fi putut fi de folos unei tinere rebele, greu de înţeles. La fel, după ce citeşti cum e descrisă mătuşa Peg, îţi este şi mai greu să pricepi ce planuri şi-au făcut părinţii lui Vivian. Dar asta e mai puţin important…

Romanul curge, aventurile vin una după alta, deşi sunt şi pasaje în care, în plasa detaliilor, acceleraţia are de suferit, iar pe lângă Vivian ajungi să cunoşti o seamă de personaje creionate cu atenţie de o scriitoare cu adevărat pricepută, care ştie să scrie filmic. Numai punctul de vedere ales, cel al lui Vivian la bătrâneţe, pare să fi fost un dezavantaj pentru Elizabeth Gilbert, pentru că astfel naratoarea simte nevoia să se oprească din când în când şi să explice anumite decizii, ceea ce ia din farmecul „poveştii”. Care farmec este revigorat de alte chestiuni: cum sunt descrise atmosfera lumii spectacolelor, viaţa din culise, relaţia fetelor etc.

În „Oraşul fetelor” ai parte şi de o relaţie de dragoste, de mult sex (prea mult, au spus unii, dar asta ţine de toleranţa cititorului la vulgaritate) şi de un fundal descriptiv deosebit. Poate n-ar fi stricat dacă Elizabeth Gilbert ar mai fi tăiat ori comprimat paginile, dar probabil la vânzările pe care le are în lume niciun editor nu mai are tupeul să-i atragă atenţia asupra acestui aspect. Altfel, o carte în care plonjezi, pentru că scriitura este adeseori fermecătoare – pur şi simplu, uiţi că e vorba de literatură şi ai senzaţia că te uiţi la un film. Un roman bun pentru orele de vară în care ai timp de pierdut şi de visat.

Elizabeth Gilbert, „Oraşul fetelor”, Editura Humanitas, anul publicării: 2019, nr. pagini: 412, traducere: Anca Bărbulescu

Cartea este disponibilă pe libris.ro.