Nicoleta Munteanu (n. 1998, Buzău) este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea Transilvania din Brașov, specializarea Română-Engleză și a unui masterat în Inovare culturală, în cadrul aceleiași facultăți.
Lucrarea sa de disertație a reprezentat și volumul de debut în poezia contemporană, intitulat Astronimic (Editura Bestseller, 2022). Volumul surprinde o suită de teme: maturizarea forțată, abuzul în relație, tema abandonului, codependența emoțională și relația mamă-fiică.
De asemenea, a publicat în reviste și platforme dedicate poeziei, precum Critic Arad, Noise Poetry, Spații Culturale, Kryton (Spania), eCreator, Poezia de Duminică şi O mie de semne.
Totodată, face parte din antologia „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare” (Editura Cartex, 2024), coordonator Marian Mihai.
mi-e scârbă de gândurile mele
de tot ce-ai vrut să-mi spui
& n-ai mai apucat
unele cuvinte rămân dârele de rușine
din genunchii copilului din mine
suflă, mamă, deasupra juliturii mele
suflă, mamă, căci rana mă ustură
culege din pielea mea pietricelele înfipte
suflă, mamă, cu durere pentru ce ai crescut
mi-e scârbă de pâinea mucegăită neasumată & veche
Dumnezeu plânge-n palme după ea
plânge cu sânge și cuie
tu devii
emoția scursă din tavan până la dulapul cu pâine
nu mă ating de nicio glumă făcută
nimic din ce se poate șterge nu îmi aparține
prieteniile sunt pentru cei care au răbdare să asculte
eu nu mai pot asculta nimic
râsul înfundat al copilului din dulapul cu pâine
mă face să cred că, într-adevăr, nu
tu mă strigi pe un nume care nu e al meu
și despre care nu știi nimic
stângăcia cuvintelor tale
nu e decât o parte
din pâinea arsă a lui Dumnezeu
care se coace prea mult
în pântecul fragil al conștiinței
& se naște prin găurile din palmele mele
Dumnezeu încă plânge cu sânge și cuie
când vei strânge pământul în mâini
când vei merge la supermarket după pâine
când te vei lovi de alți oameni la fel de pierduți
vei înțelege
că dezamăgirile cele mai mari vin din cuvinte
cuvântul din noi
& noi din toate
din pâine și lut
minciuni și cuie
n-a mai rămas nimic
de făcut prin casă
(acum totul e pus în ordine
liniștea e unde trebuie să fie)
încep să te ascult și simt nevoia să te întrerup constant
prieteniile sunt pentru cei care au răbdare să asculte
eu nu mai pot asculta nimic
iubirea pentru înțelepciune începe să mă obosească
atunci când refuză existența unei sticle de apă
atunci când refuză existența unor sfârșituri mai blânde
atunci când nici măcar nu pot duce un poem până la capăt
atât de mult doare
spațiul dintre două singurătăți
atât de mult mă dor
oboseala, foamea & scrisul
suflă, mamă, deasupra inimii mele
suflă, mamă, și mai crește-mă o dată
*
de fiecare dată
când îți vorbesc
mă duc mai jos
în timpul meu
devin copil
nu pot să te ating
nici măcar cu gândul
mi-aș vulgariza
propriul contur
al existenței
ar trebui să te văd
măcar o dată
întâmplător în supermarket
ca să știu că ești și tu lut
să te văd plângând
îmbătrânind
îmi împletești cuvintele
în vraja poemelor
nu exiști
nu exiști
nu exiști
nu
Exiști
x
i
ș
t
i
ca un puzzle necompletat
ca un rebus
cuvântul-cheie
e numele tău
mai trebuie doar
să-ți descifrez începuturile
te scrii ca o nebună
cu vocea mea
viciul posesiunii
îți dă dreptul să folosești
cuvinte străine
ca blestem pentru
tot ce-am vrut să spun
& n-am mai apucat
malaxorul poetului
sfărâmă orice urmă
a prezenței tale
exiști
nu exiști
exiști
nu
nu?
nu.
Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!)
scrie un comentariu