Cosmin Perța nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind de departe unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, excelând în numeroase direcţii literare – poezie, proză și eseu –, fiind recompensat cu unele dintre cele mai importante premii literare și având fragmente de operă traduse în 18 limbi. În cele ce urmează mă voi apleca asupra celui mai recent volum al său de poezie, Hate me love, apărut anul trecut la editura ART, în colecția pocket, coordonată de Mihok Tamaș, volum ce marchează o revenire la poezie după o pauză de șapte ani, anteriorul volum de poeme fiind Cântec de leagăn pentru generația mea, apărut în anul 2018, la editura Paralela 45.
Dintru început voi spune că volumul Hate me love este conceput sub forma unui triptic poetic, fiecare dintre cele trei secțiuni ale cărții purtând ca titlu unul dintre cele trei cuvinte în limba engleză: Hate, Me și Love. Astfel că, ceea ce aparent era un titlu oximoronic, care în traducere înseamnă Urăște-mă, iubire!, devine o sintagmă ce definește o poziționare existențială a poetului între dragoste și ură, elementul de echilibru dintre cele două extreme fiind chiar secțiunea centrală, dedicată sinelui, și intitulată cum nu se putea mai potrivit, Me. Dar să le luăm pe rând. Sau pe sărite…
Hate. Adică ură. Dar ce anume urăște poetul Cosmin Perța?! Urăște pe cineva anume, vreo fostă iubită, vreun om care să-i fi făcut vreodată vreun rău de neiertat? Nu. Nicidecum. De altfel, ar fi fost chiar o contradicție în termeni dacă cel care a scris de-a lungul timpului printre cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română, s-ar fi lăsat acum târât în mrejele urii. Dar totuși ce urăște el? Urăște un sistem opresiv, care nu pune accentul decât pe muncă, pe exploatarea omului de către om, care urmărește uneori chiar dezumanizarea omului, prin uitare de sine. De altfel, secțiunea aceasta este formată dintr-un singur poem fluviu, Poetry riot, care s-ar traduce drept Poem de revoltă. Așadar, poetul se revoltă împotriva celor care orchestrează, din umbră sau fățiș, un mod de funcționare al societății complet defectuos, îndreptat exclusiv împotriva omului, condamnat la o muncă de Sisif pentru a supraviețui în condiții decente:
„Muncește, îți amintești?/ Pauzele lungi înseamnă că nu ne iubești./ Dragostea se plătește, nu știai?/ Am mai zis: cine nu trage la jug, nu ajunge în rai./ Cine nu produce, nu merită tandrețe,/ E un leneș cu o mie de fețe./ Să nu dea naiba să te îmbolnăvești,/ Boala e doar un pretext ca să nu muncești”; „Plângi, plângi, c-o să-ți cumpăr o inimă de plastic, un/ baypass argintiu și curat, un aparat röntgen în miniatură,/ un aparat de iradiat cu cobalt în miniatură, un bisturiu neînceput”.
De altfel, Cosmin Perța a mai exploatat tema sistemului opresiv în romanul Teofil și Câinele de Lemn, apărut în anul 2012, la editura Herg Benet.
Secțiunea Love cuprinde ce altceva decât o serie de poeme de dragoste. Ceea ce este însă de remarcat la aceste poeme este faptul că, de data aceasta, avem de-a face cu o dragoste matură, așezată sub semnul asumării depline și sub zodia prezentului. Departe de zvâcnetele iubirii adolescentine. Poetul lasă să se înțeleagă că pentru el iubirea este echilibru, liniște, pace și mai ales prezent. Nu se mai gândește nici la trecut, nici la viitor, ci pur si simplu se bucură sincer și curat de prezența iubitei în viața lui:
„Iubita mea doarme în camera de lângă camera în care lucrez/ Îmi imaginez respirația ei egală și sacadată/ Și nu există nimic mai liniștitor decât asta./ Iubita mea doarme/ Asta înseamnă că e aici/ Și nu poate pleca nicăieri/ Cum poate va face peste câteva ore/ Sau mâine dimineață./ Iubita mea doarme/ Și nimic nu e mai liniștitor decât asta”; „Am crescut, iubire./ Pot să mă uit în jur fără ca absența ta să mă sperie./ Pot să zâmbesc când mă gândesc la tine/ Și să fiu fericit/ Știind că tu ești oricum/ În fiecare pliu al pielii acesteia/ Care e corpul nostru/ De neseparat”.
În fine, ciclul central, Me, cel menit să asigure echilibrul părților opuse, cuprinde poemul fluviu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, care inițial a făcut obiectul unei instalații poetico-video. Este un poem autobiografic, amplu, intens, în care sunt evocați și părinții și bunicii poetului, în care acesta își povestește viața, reconstruindu-o parcă după o serie de clișee fotografice, în care redefinește lumea în care a trăit după chipul și asemănarea sa și a alor săi, în care resimțim acea atmosferă de liniște și pace, de deplină asumare a întregii vieți. Este un moment în care, parcă urmând îndemnul lui Marin Sorescu, Cosmin Perța trage o linie pe dedesubt și adună. Și îi iese pe plus. Atât ca experiențe de viață, cât și ca învățăminte însușite sau stări sufletești trăite. Drept care, este, după câte se pare, mulțumit cu viața sa de până acum. Acesta fiind și motivul pentru care, am ales, la rândul meu, ca titlu pentru această cronică, acest vers atât de frumos, de pur și de liniștitor: „Aici e raiul. Vi-l prezentăm în toată ex-tra-va-gan-ța sa”.
Așadar, Cosmin Perța revine în poezia românească cu un nou volum deosebit de puternic, cu o construcție foarte bine pusă la punct, în care își dovedește deplina maturitate poetică, dar și umană, în care ni se înfățișează exact așa cum este, cu bune și cu rele, cu puncte tari, dar și cu vulnerabilități. Un volum prin care nu se poate să nu ni-l apropiem și mai mult de suflet pe poetul și omul Cosmin Perța.
Cosmin Perța, „Hate me love”, Editura ART, anul publicării: 2026, nr. pagini: 80
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Priscilla Du Preez 🇨🇦 / Unsplash
scrie un comentariu