A fost publicată la Editura Lebăda Neagră o carte cât o viaţă pentru Leonard Relea. Ne veţi da dreptate citind ce a scris pentru rubrica noastră, „scriitorii, despre cărţile lor”.
Mă numesc Leonard Relea și vin din secolul trecut
Cine sunt?
Mă numesc Leonard Relea și vin din secolul trecut. M-am născut în Iași și trăiesc, încă, în Iași. Am învățat pe brânci matematică și fizică pentru Politehnică. În anii 80, ingineria era o opțiune ca să par om serios. Așa era moda atunci. Cred că am ratat să fiu un om serios. Am ajuns un politehnist îndrăgostit de presă. Am stat vreo 27 de ani în zona presei scrise unde am fost redactor, redactor-șef adjunct, redactor-șef și mai ales secretar general de redacție, adică omul care are toate pârghiile unui ziar în mână, de la texte până la tipar. Am lucrat în presă locală și centrală la cotidiene, săptămânale și alte publicații cu peridiocitate uneori neclară. Am stat captiv în zona presei scrise crezând la început că fac ce-mi place, dar era doar o iluzie. Și am rămas până în ziua în care mi-am dat seama că trebuie să evadez dacă vreau să rămân viu.
Acuma sunt doar un autoexilat pe „tărâmul cuvintelor”. Așa am început să scriu pentru mine, cu timiditate, cu neîncredere, cu ezitări, chiar cu frică uneori.
De ce abia acum?
Dacă ar fi să vă spun când am început să lucrez la acest volum, privind retrospectiv la vechimea textelor, atunci ar trebui să spun că l-am început în 1988. Cel mai vechi text este din 1988, când, la 18 ani, dădeam admitere la Politehnică dar, epuizat psihic, nu-mi doream decât să mai treacă o zi. Așa că în loc să rezolv problemele la fizică am început să relatez pe o ciornă ceea ce vedeam în sală. De aceea textul se numește Ciorna. Habar n-aveam atunci cum se scrie un text care ar putea fi literar. Știam doar ceea ce învățasem la orele de Limba și Literatura Română. Adică mai nimic. Am regăsit acest text, întâmplător, printr-un dosar cu hârtii vechi, în primăvara lui 2025. După 37 de ani. Și am constatat cu surprindere că este scris aproape în stilul pe care mi l-am cristalizat ulterior. De aceea cred că știam să scriu proză înainte de a începe să o fac. Dar nu-mi spusese nimeni că pot.
Ideea de a scrie o carte o aveam încă din liceu, fără să știu clar ce înseamnă asta. Pur și simplu voiam să scriu fără să știu ce. Și a dospit acolo, iată, vreo 37 de ani. De ce așa de mult? Pentru că am început târziu și pentru că am avut multe ezitări.
Majoritatea textelor sunt scrise în perioada 2016 – 2018, ani în care presiunea activitații de presă scăzuse destul de mult și am avut timp să mă gândesc cum să fac o schimbare. Practic începusem să mă antrenez de prin 2015 când am fost invitat să scriu pe un blog, pe site-ul Revistei de Cultură Contemporană Timpul. A fost o ocazie rară pentru mine, care mi-a prins foarte bine, obligându-mă să ies din standardul scriiturii de presă cotidiană și să mă reinventez ca gândire și mod de a scrie. A fost o activitate prolifică pentru mine, timp de 5 ani, pe diverse subiecte, cu texte de opinie, de analiză, de relatare, prezentare și literare. Între timp site-ul vechi a dispărut, la fel și munca mea de 5 ani în mediul online. Am avut, totuși, inspirația să-mi salvez majoritatea textelor.
Volumul „Cafeneaua noastră” conține proze scurte și ultrascurte (unele de o jumătate de pagină): texte de ficțiune, dar și texte despre oameni reali și întâmplări adevărate, ori decupaje cotidiene.
De obicei scriu la laptop, dar am scris și cu pixul pe hârtie, cocoșat pe marginea unei mese într-un bar sau într-o patiserie, pe o bancă într-un parc, în gară, în tren sau în autobuz, ca să nu pierd o idee, o imagine, o emoție. În general, nu scriu texte mari. Practica jurnalistică m-a învățat că condensez totul în cât mai puține cuvinte.
Se spune că un text bun este acel text din care nu mai ai ce tăia!
De ce „Cafeneaua noastră”
De ce se numește „Cafeneaua noastră”? Pentru că există în Iași o cafenea care se numește chiar așa, Cafeneaua noastră, unde într-o vară am început să scriu primul text pe care îl găsiți în această carte. A fost un loc de care m-am îndrăgostit la prima vedere, aș putea spune, unde am petrecut, în cei doi ani pomeniți mai sus, mai multe ore în care, stând într-un colț al meu, citeam, savuram o cafea generoasă și scriam. Va trebui să le mulțumesc pentru că m-au suportat. De asemenea, mulțumesc, de câte ori am ocazia, tuturor celor care m-au încurajat să scriu după ce citeau textele pe care le postam, cu ezitare, în mediul online.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citeste-ma.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu