Bulgaria, țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026, vine la București cu o delegație impresionantă formată din 14 scriitori, poeți și autori pentru copii, reprezentând unele dintre cele mai importante voci ale literaturii bulgare contemporane.
Publicul îi va putea întâlni atât în cadrul evenimentelor organizate la Romexpo, cât și la o serie de dialoguri, lansări și lecturi care vor avea loc în librării și alte spații culturale din oraș.
Cu siguranță, una dintre cele mai așteptate prezențe de la Bookfest 2026 este Gheorghi Gospodinov, considerat unul dintre cei mai importanți autori europeni contemporani. Fanii îndrăgitului scriitor bulgar au ocazia de a-l întâlni atât la Bookfest, cât și în cadrul unui eveniment care va avea loc în afara salonului de carte. Astfel, miercuri, 3 iunie, de la ora 18.00, Gheorghi Gospodinov va intra într-un dialog cu Mircea Cărtărescu la Scena ARENA din cadrul Bookfest, amfitrioana evenimentului fiind jurnalista culturală Mirela Nagâț. A doua zi, 4 iunie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc lansarea celei mai recente traduceri în limba română din opera lui Gheorghi Gospodinov: romanul Grădinarul și moartea (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Anansi. World Fiction, 2026).
Ioanna Elmy, considerată una dintre cele mai puternice și promițătoare voci ale literaturii bulgare contemporane, o scriitoare care astăzi își împarte viața între Sofia și Statele Unite ale Americii, va veni și ea la Bookfest 2026. Toți cei care au îndrăgit romanul Născute din vinovăție (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Polirom, 2025) o pot întâlni la Scena Agora de la Romexpo sâmbătă, 6 iunie, ora 12.00.
De asemenea, Elena Alexieva, una dintre cele mai redutabile și premiate figuri ale literaturii bulgare contemporane, recunoscută internațional pentru modul chirurgical în care îmbină ficțiunea psihologică, dramaturgia și analiza socială, își va lansa și ea la Bookfest 2026 prima sa traducere în limba română: romanul Vulcan, considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii bulgare contemporane (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Anansi. World Fiction, 2026).
Un alt nume nou al literaturii bulgare intrat recent pe piața de carte din România este Kostadin Kostadinov, tradus la Editura Eikon cu romanul Vânătorul de fluturi din Ada Kaleh (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, 2026). Prin scriitura sa nuanțată, Kostadin Kostadinov pătrunde adânc în psihologia umană, transformând destinele marginale și scenele rurale balcanice în narațiuni puternice despre supraviețuire și identitate.
Petia Kokudeva, una dintre cele mai iubite și premiate voci ale literaturii pentru copii din Bulgaria contemporană, jurnalistă, călătoare neobosită și o adevărată exploratoare a imaginației pure, își va lansa în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026 prima carte din seria Lupo și Tumba, apărută în traducere la Editura Arthur (traducere de Lora Nenkovska). Ea va fi prezentă la Bookfest pe 5 iunie, atât pentru o întâlnire cu cei mai mici dintre cititori, cât și pentru un dialog pe teme profesionale alături de scriitoarele din cadrul Asociației De Basm.
La Bookfest 2026 vin și patru voci esențiale ale poeziei bulgare contemporane, fiecare aducând la București un parcurs cultural de excepție: Nadejda Radulova, o voce rafinată a lirismului feminin, reputată traducătoare și editoare, care explorează subtil corpul, intimitatea și mitologiile personale; Gheorghi Gavrilov, unul dintre cei mai dinamici și premiați poeți ai noului val, a cărui scriitură viscerală și cerebrală surprinde tensiunea cotidianului urban; Iordan Eftimov, critic literar, universitar și poet experimental, figură centrală a postmodernismului bulgar, cunoscut pentru ironia fină și rigoarea conceptuală; și Ivan Hristov, poet și etnomuzicolog, maestru al ritmurilor interioare care îmbină arhetipurile balcanice cu modernitatea textuală. Pe toți, traduși la Casa de Editură Max Blecher, îi puteți întâlni atât la Bookfest, cât și în cadrul unor evenimente organizate în oraș, vineri, 5 iunie, și sâmbătă, 6 iunie.
Petar Chuhov și Maria Ghetova, doi cunoscuți poeți reprezentând generații diferite ale literaturii bulgare contemporane, vin de asemenea la Bookfest 2026. Creațiile lor au fost parțial traduse și promovate în România în paginile unor publicații de profil. Cu ei vă puteți întâlni în zilele de weekend ale Salonului de Carte Bookfest.
Lista oaspeților bulgari care vor sosi la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest îi include și pe Emil Andreev și Ivan Stankov, doi dintre cei mai apreciați și premiați autori bulgari contemporani, ale căror opere de referință au fost traduse în limba română și publicate la prestigioasa Editură Humanitas. Cititorii îi pot întâlni pe cei doi scriitori, care reconstituie magistral spiritul balcanic, vineri, 5 iunie, în cadrul a două evenimente organizate la standul Bulgariei, alături de scriitorii români Andreea Răsuceanu și Cezar Paul-Bădescu.
Todor P. Todorov, scriitorul bulgar nominalizat la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2024, se va întâlni în cadrul unui dialog la Bookfest 2026 cu scriitorul român Bogdan Crețu, nominalizat la același premiu în 2025. Evenimentul, care reunește două dintre cele mai puternice voci ale prozei est-europene contemporane, va avea loc sâmbătă, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest.




scrie un comentariu