Când a început să scrie această carte-eseu, la sfârşitul lunii februarie 2020, Paolo Giordano consemna că în lume erau numai 85 000 de cazuri confirmate în privinţa infectării cu noul virus Covid-19. Numărul deceselor se apropia de 3 000. Astăzi, statistica mondială spune că numărul cazurilor confirmate a trecut de 1 600 000, iar cel al deceselor a ajuns la aproape 96 000.
Ca un pasionat de cifre, Giordano ştia de la început că situaţia se va înrăutăţi dramatic, mai ales în Italia. El povesteşte cum a mers la o petrecere, în perioada în care pandemia abia dădea din coate, şi s-a ferit să îmbrăţişeze gazda, iar eschiva asta nu a fost privită prea bine. Între timp, doar în Italia, au fost înregistrate peste 18 000 de decese cauzate de acest virus gripal, aşa că nu mai e nevoie să subliniem cine avea dreptate atunci, la început.
„Natura preferă creşterile vertiginoase sau mult mai lente, funcţiile exponenţiale şi logaritmii”, scrie Giordano în acest eseu, în care pune în relaţie matematica şi mediul înconjurător, în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la ce se întâmplă şi la felul în care vor evolua lucrurile şi riscă o afirmaţie care ar trebui să ne pună pe gânduri: „…tot ceea ce se întâmplă cu Covid-19 se va întâmpla tot mai adesea. Contaminarea e doar un simptom. Ecologia este infectată.”
De altfel, am regăsit acest mesaj sumbru în mai multe cărţi publicate în ultimii ani. La Yuval Noah Harari, David Wallace-Wells şi Paolo Giordano există un semnal de alarmă justificat: omul a stricat planeta, i-a compromis mecanismele până în acel punct din care posibilitatea reparării este un proces foarte complicat, dacă nu chiar imposibil. Unii au spus chiar că pandemia aceasta ar fi un scenariu pus la cale tocmai pentru a salva planeta, pentru a pune totul pe o pauză benefică atmosferei şi ecosistemelor distruse de exploatarea în exces.
Nu cred în astfel de scenarii şi nicio Giordano nu crede, mai ales că el este de părere că această criză este cu atât mai importantă cu cât demonstrează lipsa de unitate la nivel decizional şi imposibilitatea unor răspunsuri sigure chiar şi din partea oamenilor de ştiinţă.
„În vremea contaminării, ştiinţa ne-a dezamăgit. Aveam nevoie de certitudini, dar ni s-au oferit opinii. Am uitat că întotdeauna a fost astfel şi că, în ştiinţă, îndoiala e şi mai sfântă decât adevărul. Acum nu ne mai pasă de asta. Ne uităm la experţii care se ceartă, cum fac copiii care îi văd pe părinţi certându-se: de jos în sus. Apoi începem să ne certăm între noi.”
Lumea s-a surpat, liderii mondiali au luat tot felul de decizii care au demonstrat că sunt mai degrabă uşor de separat decât de adus împreună, iar omul obişnuit priveşte totul fără să înţeleagă mare lucru, cu excepţia faptului că este martorul unui moment unic în istorie.
„Epidemia este o infecţie a reţelei noastre de legături”, mai notează Giordano, care crede că acum, în izolare, oamenii – cel puţin unii dintre ei – înţeleg în sfârşit că sunt membrii unei comunităţi. Că aici nu mai e vorba de satul sau oraşul meu, de judeţul sau de ţara mea, ci de planeta noastră. Şi, da, unii nu vor înţelege niciodată asta – vor arde deşeuri la marginea marilor oraşe şi vor face mereu doar ce le aduce lor plăcerea imediată.
Giordano explică simplu care este mecanismul pandemiei – cum se extinde şi cum poate fi oprită – şi care sunt motivele cele mai clare pentru care e bine să stăm izolaţi. Cartea asta nu este doar despre Covid-19, ci este şi despre felul în care omul ar putea să se retragă, măcar o perioadă, pentru a face un bine planetei. Că nu se va schimba mare lucru vom vedea la scurt timp după ce această criză se va fi încheiat, când industriile îşi vor încorda din nou muşchii, iar liderii mondiali vor arăta aceeaşi lipsă de unitate în decizii.
Paolo Giordano, „În vremea contaminării”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, traducere: Anamaria Gebăilă, nr. pagini: 104
Cartea este disponibilă:
Din 16 aprilie 2020, pe polirom.ro şi la librăriile online.
scrie un comentariu