Am început să citesc „Iubita mea, Sputnik” după ce citisem aproape toate (credeam eu) lucrările importante ale lui Murakami, şi enumăr aici „1Q84”, „Cronica Păsării-Arc” şi „Kafka pe malul mării”, alături de alte volume care mi-au plăcut la fel de mult, dar pe care le-aș plasa în planul al doilea ca importanță („În căutarea oii fantastice”, „Dans, dans, dans”, „Pădurea norvegiană”, „Tzukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj”, „La capătul lumii și în țara aspră a minunilor”, „Bărbați fără femei”, „Pinball 1973. Ascultă cum cântă vântul”). Am început, așadar, această lectură cu plăcerea cu care încep orice carte scrisă de Murakami, dar fără sentimentul că această cărticică (de numai 200 și ceva de pagini) îmi va rezerva vreo surpriză…
Plot-ul cărții este dezarmant de simplu: o tânără non-conformistă (Sumire), aspirantă la titlul de scriitoare celebră, complet lipsită de preocupări legate de propria persoană (fumează excesiv, se îmbracă aiurea etc.), dar consumată de pasiunea lecturii și a discuțiilor filozofice, purtate, de regulă, cu bunul său prieten K. (ce o iubește în secret), duce o existență boemă și lipsită de griji, până la momentul întâlnirii cu Miu.
Miu, o femeie de afaceri mai în vârstă decât Sumire, reprezintă întruchiparea eleganței și a stilului: este feminină, se îmbracă elegant, poartă conversații interesante, este, pe scurt, o femeie rafinată și sofisticată. În Sumire se produce declicul unei îndrăgostiri violente: Sumire cea lipsită de orice preocupări amoroase, se trezește acum purtată de tumultul unui noian de senzații și dorințe ce-i răscolesc existența într-un mod nebănuit. E de notat paralela de senzații erotice între care pendulează K. și Sumire: K. este puternic activat de apropierea de Sumire, în timp ce Sumire este bulversată de nou-descoperita pasiune fizică pentru Miu. Sumire se descoperă nu asexuată, cum credea, ci lesbiană.
Dorința de apropiere, inclusiv fizică, o face să accepte un post de secretară a lui Miu, ceea ce duce la o metamorfoză spectaculoasă a lui Sumire, pe care reîntâlnind-o, K. aproape că nu o mai recunoaşte. Un interes de afaceri le poartă pe cele două femei în Grecia, unde va ajunge si K., alarmat de un telefon al lui Miu, care-i semnala dispariția lui Sumire.
„Sumire aştepta în tăcere continuarea.
— A scrie romane e ceva asemănător. Oricât de multe oase ai aduna şi oricât de frumoasă ar fi poarta, nu poţi da naştere unui roman însufleţit, într-un anumit sens, poveştile nu ţin de lumea noastră. Pentru a crea o poveste adevărată, trebuie să uneşti cele două lumi şi să înfăptuieşti un fel de botez magic.”
Nu voi mai dezvălui din acţiunea romanului. Voi spune doar că, la un moment dat, epuizând toate mijloacele de căutare a lui Sumire, K. acceptă, aproape resemnat, ideea pierderii sale. Sunt de notat pasajele despre sentimentul însingurării, descrise într-o manieră aproape lirică, de o sfâșietoare tristețe, încât nu pot să nu stârnească neliniști și temeri… Nu poți să nu te gândești că, până la urmă ne naștem și murim singuri, veșnic în căutarea sufletului-pereche.
Aș remarca descrierea sugestivă a atmosferei de vacanță din mica insula grecească, dar care nu m-a marcat (așa cum a făcut-o, inegalabil, Fowles în „Magicianul”), Murakami punctând elementele-cheie ale peisajului elen, fără a insista pe descrieri amănunțite care să te transpună pe deplin în atmosferă. E oarecum de înțeles, de vreme ce focusul e în altă parte, respectiv pe enigma dispariției lui Sumire.
Se poate regăsi, oarecum tangențial, și în acest roman simbolul coborâtului în fântână (simbolul central din „Cronica Păsării-Arc”), metaforă a introspecției, ca modalitate esențială de descoperire și cunoaștere a sinelui profund.
Nu în ultimul rând, cred că acesta nu este roman despre lesbianism, ci despre nevoia profund umană, de a iubi, de a-ți căuta jumătatea, cu sentimentul că doar prin celălalt ești întreg. Tocmai de aceea m-a emoționat profund deznodământul, care este unul deschis: fiecare îl poate interpreta după cum simte, într-o cheie pozitivă sau nu…
În tot cazul, finalul a constituit, pentru mine, revelația acestei mici bijuterii, pentru care Murakami, mi-a devenit (încă) și mai apropiat.
Haruki Murakami, „Iubita mea, Sputnik”, Editura Polirom, anul publicării: 2014, nr. pagini: 252, traducere: Andreea Sion
Cartea este disponibilă pe libris.ro şi elefant.ro.
scrie un comentariu