Unii lasă cărţile ca neatinse, alţii le amprentează cu notiţe de tot felul sau semne colorate. Cum îmi spunea cândva Dan C. Mihăilescu, unele cărţi arată după lectură precum un câmp de bătălie. Sunt curios să aflu cum arată cărţile după ce le citesc şi alţii. Poate romane ale unor colegi de generaţie ori poate compendii specializate care îi ajută în propria documentare. Însă vreau să aflu şi cum s-au adaptat scriitorii la formele moderne de lectură – ecranele de diverse forme ori audiobookurile – şi dacă au locuri preferate pentru citit, o cafenea, un mijloc de transport sau un cadru anume în care se pot concentra mai bine.
Despre relația fizică cu cartea
Cum arată, de obicei, o carte după ce ai terminat-o: curată, subliniată, plină de semne, cu foi îndoite?
În funcție de carte, de genul ei.
Dacă este literatură, va fi relativ curată. Subliniez doar cu un roșu special, care nu irigă foaia, luat de la Librarium, un pix care costă trei lei. Subliniez sintagme, nume, expresii care mi se par absolut originale. Să iau un exemplu, Străveacul și alte vremi, de Olga Tokarczuck. Prima propoziție, care dă și tonul metaforico-structural este: „Străveacul este un loc așezat în mijlocul universului.” Am subliniat „în mijlocul universului”, am înțeles cu ce fel de roman am de-a face, unul legat de credințe, de ideea Centrului Lumii, întâlnită în „Istoria credințelor și ideilor religioase” a lui Mircea Eliade.
Dacă este o carte de eseuri, sau de istorie, subliniez sau încercuiesc, după importanță, ani, nume. Pe margini am trei tipuri de semne: un punct=luare la cunoștință, un „văzut”, v,=interesant, un semnul crucii, mic,+= de reținut.
Sus, deasupra paginii, fac o sinteză a ideilor. Cum ar fi: „apa vieții= ieftină=înăuntru”, „Apa vie – Ioan 7.38.” Din Jung, „Psihologi și alchimie.”
Când e cazul, nume. Cum ar fi: „1890, W. James; 1889, Henri Bergson.” Iar sus: „Trecerea de la romanul „bine făcut” la romanul punctului de vedere; Aristotel-Joyce.” Din „Poeticile lui Joyce”, de Umberto Eco.
Ți s-a întâmplat să recitești o carte și să te surprindă propriile însemnări de la o lectură mai veche?
Da, la cărțile citite în tinerețe și reluate acum. Atunci subliniam cu creionul, nu exista „pix special”. M-a surprins, cum să spun, inteligența notațiilor, în acea vreme, anii 80, de unde am tras concluzia că eram mai inteligent în tinerețe.
Despre ce și cum citesc scriitorii
Ce tip de cărți citești cel mai atent: literatura colegilor de generație sau volumele de documentare?
Citesc puțin din literatura colegilor români, 4-5-6. Dar mult din literatura străină. Și multă „documentare”, adică istorie, știință, religie.
Citești altfel o carte atunci când știi că îți va fi utilă pentru un proiect literar?
Da. Bineînțeles. De pildă, recent am citit cu atenție – căci o răsfoisem odată – o carte publicată la noi prin 2000, o carte de filosofie a unui arhitect. Deci despre spațiu, despre locuire. Despre drumul de la a fi pe stare (domus, rădăcini, Centrul Lumii) la a fi, azi, pe mișcare, megalopolis-ul etc. Asta pentru a scrie – și am și terminat – un roman intitulat „Facerea și sacrificiul”.
Ai autori contemporani pe care îi citești cu creionul în mână?
Nu cu creionul. Cu sufletul, pentru a absoarbe cu el, dacă este cazul, toată mișcarea-nuanțele din roman.
Despre formele moderne de lectură
Cum s-a schimbat lectura ta odată cu ecranele: tabletă, e-reader, telefon?
Nu folosesc. Folosesc atenția, plăcerea, atmosfera. Notele extinse sunt scriere pe apă, le uiți, nu-ți sunt de folos tocmai pentru că le notezi cu o așa râvnă.
Folosești funcții precum highlight, notițe digitale sau bookmarks? Le revezi vreodată?
Nu.
Ce loc ocupă audiobookurile în rutina ta de cititor?
1,5%.
Despre spațiul lecturii
Unde citești cel mai bine și de ce: acasă, într-o cafenea, în tren, noaptea?
Am un fotoliu larg, din piele, cu o măsuță înainte. Acolo mă cocoloșesc.
Ai nevoie de liniște absolută sau poți citi și în zgomot?
Citesc în orice condiții. Pentru că aleg ce-mi place. Intru-n pagini, rămân un timp acolo.
Privire reflexivă
Crezi că felul în care citești spune ceva esențial despre felul în care scrii?
Da, spune. Dacă notezi mult, scrii la fel. Cu specificațiile de mai sus.
Ce carte ai vrea să arate „ca un câmp de bătălie” după ce e citită de cineva?
Niciuna. O carte este un suflet pus pe masă. Nu duci „bătălii” pe el. Îi memorezi ființa: frazarea, informația, adâncimile.
Cumpără cărţi de Nicolae Stan:
Susţine citeste-ma.ro:
scrie un comentariu