Unii lasă cărţile ca neatinse, alţii le amprentează cu notiţe de tot felul sau semne colorate. Cum îmi spunea cândva Dan C. Mihăilescu, unele cărţi arată după lectură precum un câmp de bătălie. Sunt curios să aflu cum arată cărţile după ce le citesc şi alţii. Poate romane ale unor colegi de generaţie ori poate compendii specializate care îi ajută în propria documentare. Însă vreau să aflu şi cum s-au adaptat scriitorii la formele moderne de lectură – ecranele de diverse forme ori audiobookurile – şi dacă au locuri preferate pentru citit, o cafenea, un mijloc de transport sau un cadru anume în care se pot concentra mai bine.
Despre relația fizică cu cartea
Cum arată, de obicei, o carte după ce ai terminat-o: curată, subliniată, plină de semne, cu foi îndoite?
Dacă mi-ai fi pus întrebarea asta acum zece-cincisprezece ani, răspunsul ar fi fost simplu. Și altul. Cărțile mele au fost, mult timp, curate și fără însemnări.
Poate fiindcă am avut mereu respect pentru carte ca obiect. Mama mea a fost bibliotecară și mi-a insuflat dragostea pentru lectură, dar și pentru cartea de hârtie, pe care o ții în mână și îți stârnește imaginația încă dinainte să-i dai paginile. Una dintre amintirile mele vechi este cu un raft lung de cărți de unde scotea cu grijă una, o scutura puțin, apoi îi mângâia coperțile. Uneori regăsesc și la mine gestul ăsta.
Sau poate cărțile mele erau curate fiindcă însemnările pe cărți îmi sugerau cursurile din studenție, subliniate și adnotate, ca să mă conducă imediat la ideile principale. Iar eu, cel puțin la cărțile de ficțiune, nu-mi doream ca o a doua lectură să mă conducă pe același drum.
Între timp mi-am mai schimbat abordarea. A fost treptat, recunosc, și a început cu non-ficțiunea. Dar și acum, când încep o carte, nu o fac cu creionul alături și greu mă hotărăsc să subliniez. De obicei marchez pe margine paragrafele pe care le consider importante și apoi îmi notez, la sfârșitul cărții, paginile de interes. Rar semne de întrebare sau corecturi, dacă e cazul. Prefer să pun un fel de fișe separate pe care să-mi notez ideile. Iar atunci când subliniez, am grijă să nu o fac prea mult, doar câteva cuvinte, o frază mai importantă, ca să păstrez lizibilitatea textului, care-mi pare că se diluează cu cât subliniezi mai mult.
Și totuși sunt unele cărți, chiar și de ficțiune, pe care le subliniez mult. De exemplu, acum citesc Cartea neagră, de Orhan Pamuk, și e subliniată (fără adnotări, adevărat) la aproape fiecare capitol. Dar asta și fiindcă o citesc mai mult ca pe o carte de non-ficțiune.
Ți s-a întâmplat să recitești o carte și să te surprindă propriile însemnări de la o lectură mai veche?
Nu prea, tocmai fiindcă aceste mici notații sunt un obicei nou.
Dar am avut o altfel de experiență. Am dat de cărți adnotate de mama mea, cărți care m-au emoționat foarte mult și care mi-au devenit prețioase, pentru că le-am simțit ca o discuție între noi două, o discuție dincolo de text și dincolo de timp.
Există vreo carte „distrusă” de lectură la care ții în mod special?
În general, cărțile pe care le-am citit în adolescență, peste care au venit valuri succesive de lectură, sunt ceva mai obosite.
Și tot de atunci am un volum de poezii de Eminescu, format mic, lunguieț, cu semnătura imprimată pe copertă, pe care l-am dus la un moment dat la școală pentru ora de limba română și una dintre colege l-a luat să-l răsfoiască și n-a mai vrut să mi-l dea. Făcea colecție cu toate edițiile din cărțile lui Eminescu și îi lipsea ediția aceea. Până la urmă am recuperat cartea, care din toată istoria asta a ieșit cam jumulită și cu câteva pagini desprinse. O am și acum, lipită și cârpită de tatăl meu, și de fiecare dată când o văd am un ușor regret că nu i-am lăsat-o fetei.
Despre ce și cum citesc scriitorii
Ce tip de cărți citești cel mai atent: literatura colegilor de generație sau volumele de documentare?
Citesc diferit ficțiunea de non-ficțiune (la non-ficțiune intră și documentarea). Și aici nu mă refer neapărat la atenție, ci mai degrabă la faptul că citesc o carte de ficțiune cursiv, până la final, pe când o carte de non-ficțiune poate fi întreruptă, în funcție de interes și de subiect, și reluată mai târziu. Am obiceiul să citesc mai multe cărți în paralel, ficțiune, non-ficțiune, poezie, și uneori mă mai poticnesc, apoi reiau. Cât despre literatura care se scrie acum, ca să mă întorc la întrebarea ta, citesc cu atenție și cărți care-mi plac, și cărți care nu-mi plac în mod deosebit, tocmai ca să înțeleg lumea în care trăim, cu problemele, cu preferințele și abordările ei.
Citești altfel o carte atunci când știi că îți va fi utilă pentru un proiect literar?
Din păcate da, o carte din care mă documentez pierde puțin din bucuria lecturii. Dar știu că voi putea reveni la ea mai târziu, dacă într-adevăr mi-a plăcut.
Despre formele moderne de lectură
Cum s-a schimbat lectura ta odată cu ecranele: tabletă, e-reader, telefon?
Am rămas destul de fidelă cititului pe hârtie. Ocazional, citesc pe kindle și foarte rar pe telefon.
Folosești funcții precum highlight, notițe digitale sau bookmarks? Le revezi vreodată?
Folosesc highlight pe kindle, mi se pare mai ușor și mai puțin distructiv 😊 decât subliniatul și notițele pe o carte de hârtie. De obicei le revăd la sfârșitul lecturii, așa cum fac și la cărțile pe hârtie cu puținele sublinieri.
Ce loc ocupă audiobookurile în rutina ta de cititor?
O carte pe lună, poate două, am avut și luni în care n-am ascultat prea mult. Depinde de program. Într-o vreme ascultam în timp ce pregăteam ceva la bucătărie, dar am constatat că devin prea absorbită în carte și, după câteva eșecuri culinare, am renunțat să asociez cele două activități.
Despre spațiul lecturii
Unde citești cel mai bine și de ce: acasă, într-o cafenea, în tren, noaptea?
Îmi place să citesc acasă, dar și când sunt plecată am mereu o carte la mine. Și îmi plac cafenelele sau spațiile de așteptare care au cărți, de multe ori le răsfoiesc și rămân cu dorința de a citi cărți de care poate nici nu știam.
Ai nevoie de liniște absolută sau poți citi și în zgomot?
Depinde de zgomot. Zumzetul de voci din cafenele, monotonia roților de tren, zgomotele uniforme și familiare au în general ceva liniștitor, care îndeamnă la lectură. Într-o vreme puteam să și scriu pe fond de vuvuzele, atât timp cât era un zgomot oarecum constant.
Există un ritual al lecturii de care te agăți?
Încerc să citesc cât mai variat, poezie sau un eseu dimineața, la cafea, când știu că timpul este limitat. Apoi seara, când mă eliberez, mă „așez” la citit pentru ceva mai lung. Dar obiceiul ăsta face lectura cam dezorganizată. Uneori, nu apuc să termin dimineața eseul sau vreau să continui cu poezie sau vreun articol început, care mă conduce la altă carte, din care citesc câteva pagini și mă atrage în ea. Nu ajung să citesc cât aș dori, dar și această vagă nemulțumire devine imbold către lectură.
Privire reflexivă
Crezi că felul în care citești spune ceva esențial despre felul în care scrii?
Cred că da, cititul și scrisul se influențează reciproc.
Ceea ce citești te definește, nu doar ca cititor, ci și ca om. Alegerile de lectură pe care le facem nu sunt întâmplătoare. Sunt o urmare a interesului, a dorinței de a afla, de a înțelege lumea în care trăim și rolul nostru în ea. De a simți, de a ne aminti, de a ne întrista și a ne bucura.
La fel este și cu subiectele pe care și le alege un scriitor: vorbesc despre el, îi arată temerile, nemulțumirile, dorințele și nostalgiile. Îi arată felul de a gândi și felul în care se poziționează în lume și în societate. Și la asta contribuie, bineînțeles, și lecturile. Așa cum și ceea ce scrie la un moment dat îi influențează lecturile.
Ce carte ai vrea să arate „ca un câmp de bătălie” după ce e citită de cineva?
Dacă te referi la o cartea de-a mea, nu am preferințe. Am văzut, de exemplu, biografia romanțată a lui Pallady cu sublinieri și însemnări pe ea și am tras cu ochiul, să aflu ce anume a atras atenția. Este un altfel de feedback, pe care scriitorul îl are rar și de aceea devine prețios.
Anca VIERU este absolventă de politehnică şi are un master în comunicare. A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Editura Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Editura Humanitas, 2013). În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi reeditat în 2018 în colecţia Top 10+. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic (2018), nominalizat la Festival du premier roman, Chambery, Franța, volumul de proză scurtă Fără poză de profil (2022), nominalizat la Premiile Sofia Nădejde, şi biografia romanţată Pallady. Ulise legat de catarg (2023). I-au apărut povestiri şi fragmente de roman în revistele iocan şi Familia și în antologiile Retroversiuni. Blocaje (Editura Paralela 45, 2024) și Kiwi. Destine (Editura Polirom, 2025). Povestirea De-o parte tu a fost dramatizată, împreună cu povestiri ale altor autoare, în spectacolul Antologia dispariției la Teatrul Național Iași, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul a câștigat Premiul cel mare la Gala Uniter 2024.
Cumpără cărţi de Anca Vieru:
Susţine citeste-ma.ro:
Foto Anca Vieru: Sorin Mircea Vasilescu
scrie un comentariu