Unii lasă cărţile ca neatinse, alţii le amprentează cu notiţe de tot felul sau semne colorate. Cum îmi spunea cândva Dan C. Mihăilescu, unele cărţi arată după lectură precum un câmp de bătălie. Sunt curios să aflu cum arată cărţile după ce le citesc şi alţii. Poate romane ale unor colegi de generaţie ori poate compendii specializate care îi ajută în propria documentare. Însă vreau să aflu şi cum s-au adaptat scriitorii la formele moderne de lectură – ecranele de diverse forme ori audiobookurile – şi dacă au locuri preferate pentru citit, o cafenea, un mijloc de transport sau un cadru anume în care se pot concentra mai bine.
Despre relația fizică cu cartea
Cum arată, de obicei, o carte după ce ai terminat-o: curată, subliniată, plină de semne, cu foi îndoite?
Subliniez fraze sau paragrafe întregi. Notez pe marginea paginilor, evidențiez cu markere, folosesc post-it-uri pentru secțiunile la care am de gând să revin.
Notezi pe margini? Ce fel de lucruri ajung acolo: idei, reacții emoționale, trimiteri pentru mai târziu?
Da, notez păreri, gânduri, marchez cu emoticoane. Folosesc creionul, niciodată pix, stilou. Prefer creioanele cu gumă, clasice sau mecanice.
Ți s-a întâmplat să recitești o carte și să te surprindă propriile însemnări de la o lectură mai veche?
Obișnuiesc să recitesc, da, dar nu prea făceam însemnări în trecut. Citeam altfel acum zece ani, de pildă – și pentru că nu aveam timp, erau mici copiii. Iar când eram studentă, citeam bibliografiile mai degrabă pentru examene.
Există vreo carte „distrusă” de lectură la care ții în mod special?
Da, Lecții de respirație de Anne Tyler, Doamna Dalloway de Virginia Woolf, Colecționarul de John Fowles.
Despre ce și cum citesc scriitorii
Ce tip de cărți citești cel mai atent: literatura colegilor de generație sau volumele de documentare?
Citesc la fel de atent orice gen de literatură, ficțiune, non-ficțiune, din orice epocă literară.
Citești altfel o carte atunci când știi că îți va fi utilă pentru un proiect literar?
În cazul documentărilor, dacă sunt domenii specializate, tehnice, fac rezumate, îmi notez idei pe măsură ce parcurg textul. Iar când am de făcut recenzii, îmi notez imediat, în agendă, impresii și citate.
Ai autori contemporani pe care îi citești cu creionul în mână?
Pe toți autorii îi citesc cu creionul în mână, dar nu ca un critic literar. Din fiecare poveste învăț, chiar dacă nu este mereu lectura ideală. Mă simt norocoasă că am acum timp să citesc cât și ce vreau, că-mi permit să-mi iau orice carte. E un privilegiu.
Despre formele moderne de lectură
Cum s-a schimbat lectura ta odată cu ecranele: tabletă, e-reader, telefon?
Folosesc mult Kindle-ul. Chiar mi-ar plăcea să am și literatură română pe e-reader. Probabil că nu e imposibil, dar nu mă pricep la tehnică. Kindle-ul are un mare avantaj – nu mai deranjezi pe nimeni cu lumina veiozei în toiul nopții, cu frunzăritul.
Folosești funcții precum highlight, notițe digitale sau bookmarks? Le revezi vreodată?
Da, mă ajută funcțiile astea: subliniez, fac notițe și folosesc semnul de carte pe Kindle. E foarte interesant că poți vedea ce au subliniat cititori din lumea largă. E un soi de comunicare cu oameni pe care nu o să-i întâlnești decât acolo. Revăd notițele din Kindle. Când sunt paragrafe care-mi plac, le notez și de mână – am mereu o agendă pe noptieră.
Ce loc ocupă audiobookurile în rutina ta de cititor?
Am încercat, dar nu am reușit să ascult cap-coadă o carte. Doar la podcasturi mă concentrez și pot asculta integral.
Despre spațiul lecturii
Unde citești cel mai bine și de ce: acasă, într-o cafenea, în tren, noaptea?
Acasă citesc cel mai bine. Am mereu o carte cu mine în metrou, dar nu prea reușesc în public. Am nevoie de liniște și să fiu singură sau, dacă e cineva cu mine, trebuie să citească și el/ea, să lucreze în tăcere. Citesc mai mult seara, noaptea. Cred că așa m-am obișnuit, poate pentru că sunt mai retrasă. Evit mulțimile, agitația, zgomotul. Mi-ar plăcea să citesc afară, la lumină naturală – visez la o grădină cu un loc bun de citit.
Ai nevoie de liniște absolută sau poți citi și în zgomot?
Nu chiar absolută, dar prefer liniștea.
Există un ritual al lecturii de care te agăți?
Poate cititul în pat, seara, înainte să adorm. Înainte nu aveam nevoie de semn de carte, îndoiam colțul paginii. Acum sunt dependentă de semne de carte: din carton, piele, metalice, magnetice. Și un marker sau creion mereu la îndemână.
Privire reflexivă
Crezi că felul în care citești spune ceva esențial despre felul în care scrii?
Nu m-am gândit. Nu-mi dau seama. La fel ca la scris, unde am multe drafturi până la versiunea finală, și la citit revin asupra lecturilor. Reiau din plăcere sau ca să-mi lămuresc anumite chestiuni. Sunt o cititoare lentă, citesc și recitesc ca să înțeleg, să absorb, mă folosesc de toate lecturile.
Ce carte ai vrea să arate „ca un câmp de bătălie” după ce e citită de cineva?
Pentru mine o carte care arată „ca un câmp de bătălie” după lectură e o carte iubită, răscitită, recomandată și dăruită prietenilor, cum ar fi: Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, publicată la editura Polirom, editori Alin Mureșan și Clara Mareș; cartea Georgianei Țăranu, Nicolae Iorga și seducția fascismului italian, editura Humanitas; romanele Danielei Rațiu, Frica și Sfârșitul lumii e un tren, editura Cartier. Patru cărți absolut necesare, cu toții ar trebui să le citim, recitim, să discutăm despre ele și să le facem cunoscute.
Simona Goșu, prozatoare și traducătoare, născută în București, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română, și Masteratul de Lingvistică Aplicată și Predarea Limbii Engleze la Universitatea din București. A publicat proză scurtă în diverse reviste și antologii. A debutat în 2020 cu volumul de povestiri Fragil, care a câștigat Premiul revistei Observator cultural pentru Debut, ediția 2021, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT, 2021 și Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, la secția Debut-Proză, ediția 2021. Fragil este finalist al Premiului Național pentru Proză Ziarul de Iași, ediția 2021, și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Două proze din volum au fost incluse în spectacolele câine cu om. câine fără om și Seaside Stories, în regia lui Radu Afrim. În 2023, a publicat romanul Stela, nominalizat la Premiile Observator cultural pentru Proză, ediția 2024, Premiile Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2024, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT 2024. Romanul Stela este finalist al Premiului Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2024 și a fost pus în scenă de Gianina Cărbunariu la Teatrul Nottara din București.
Cumpără cărţi de Simona Goşu:
Susţine citeste-ma.ro:
Foto Simona Goşu: Ema Cojocaru
scrie un comentariu