În general citesc ficțiune. Din varii motive… unul dintre ele fiind și iluzia (asumată!) că, indiferent de cât de destabilizator ar fi subiectul lecturii mele, el este totuși, ficțiune. Recent, mi-am încălcat obiceiul și m-am apucat să citesc „Trei femei” de Lisa Taddeo.
„Trei femei” este o operă de nonficțiune literară, întemeiată pe munca a nu mai puțin de opt ani de documentare. Nota autoarei, ce prefațează cartea, ne indică faptul că aceasta a dorit să transmită adevăruri despre femei și despre dorință, să „inventarieze vigoarea și asprimea dorinței feminine” . Personal, pot să certific că a inventariat destul de bine dorința celor trei protagoniste ale cărții sale, cartea abundând în detalii de genul acesta… Ce m-a răvășit însă pe mine au fost bucățile de viață crâncenă, pe care Lisa Taddeo ni le-a dezvăluit cu rigoarea și minuțiozitatea jurnalistului de excepție. Și aceasta nu este ficțiune…
Avem, așadar, cazurile a trei femei, de vârste și condiții total diferite, care explorează zona propriei sexualități, fie în manieră extremă, de tip borderline, așa cum este cazul lui Sloane, fie într-un mod asumat umilitor, așa cum este cazul Linei. Lui Sloane, o frumoasă și prosperă femeie de afaceri, deținătoarea unui restaurant select, îi place să facă dragoste cu o altă persoană, în prezența soțului ei. Pe de altă parte, Lina Parrish, o gospodină din Indiana, femeie căsătorită și mamă a doi copii, inițiază partide de sex cu un fost iubit al său, despre care știe sigur că își iubește soția și că nu o va părăsi pentru ea. La o primă vedere am putea avea niște judecăți critice asupra acestor femei, nu-i așa?! Dar cred că judecățile ni s-ar mai nuanța aflând că Sloane a fost la un pas de a fi molestată, la nouă ani, de propriul său frate, sau că Lina a trăit, ca adolescentă, experiența violului, iar ca soție, trauma de a-și fi implorat luni în șir soțul să o sărute sau să facă dragoste cu ea… fără rezultat!
„Treptat, dar hotărât, Lina le povestește celorlalte despre soțul ei, Ed, pe care timp de trei luni îl așteptase în patul conjugal, fără să primească în schimb vreo atingere. Nici măcar din greșeală.”
Cel mai zguduitor, însă, a fost pentru mine cazul lui Maggie, o adolescentă provenită dintr-o familie cu părinți alcoolici și frați care părăsiseră căminul părintesc din cauza tensiunilor familiale. Maggie, care experimentează debutul sexualității cu un bărbat divorțat și mai în vârstă decât ea, ajunge să fie văzută la școală ca o „ciudată”, iar în propria familie, o proscrisă.
„Mama ei, prin intermediul surorii, i-a cerut lui Maggie să facă un test de sarcină și un set complet de analize pentru boli cu transmitere sexuală. Totul s-a acoperit rapid cu o peliculă de rușine. […] Toți erau atât de preocupați că își pierduse virginitatea încât uitaseră să dea atenție faptului că tocmai își pierduse virginitatea.”
În acest punct, Aaron Knodel, unul dintre profesorii ei, singurul care o ascultă cu atenție și interes atunci când îi mărturisește infernul prin care trece, pare omul providențial, cel care, cu înțelegere, tact și multă răbdare ar putea-o ajuta pe Maggie să se re-echilibreze emoțional. Însă Aaron, profesor dedicat, soț și tată a doi copii mici, figură a autorității și stâlp al societății (este numit Profesorul Anului) mânuiește cu pricepere de păpușar ițele din care va construi, în jurul fetei, un castel de iluzii, menit a-i întreține speranțele, dar și a-i îndepărta prietenii, cărora Maggie li s-ar fi putut confesa. Astfel, îi interzice ca ea să inițieze apeluri telefonice sau mesaje pentru el, dar, în schimb, o sună frecvent seara sau noaptea, discutând cu ea ore în șir, îi trimite bilețele cu adnotări erotic explicite, lucrurile continuând astfel, într-un crescendo amețitor, până când brusc, constatând că Maggie s-a implicat mai mult decât ar fi dorit profesorul ei, acesta pur și simplu o abandonează, fără nicio preocupare pentru ce a lăsat în urmă, în sufletul lui Maggie.
Ce a urmat veți descoperi într-o carte care, pe lângă jurnalism de o calitate excepțională, îmbină un talent narativ cu totul special și o evidentă aplecare spre decelarea celor mai fine și mai subtile nuanțe ale psihicului și erosului feminin. Într-o notă de sinceritate dezarmantă, alături de povestea celor trei femei, Lisa Taddeo dezvăluie scurte fragmente, tăioase ca niște cioburi, din viața propriei sale mame, confruntată cu ciudățeniile sexuale ale unor bărbați, în încercarea de a ne transmite mesajul că sexualitatea e o sumă de zone luminoase, dar și de întunecimi abisale, pe care uneori ni le recunoaștem, dar, pe care, de cele mai multe ori, le negăm, voit sau nu. Ceea ce suntem ca ființe sexuale, pornește cu mult înainte de a fi adulți, din copilărie, sau chiar de mai demult, din copilăria și tinerețea mamelor și a taților noștri, confruntați, la rândul lor, cu propriile dorințe, fantasme, dar și constrângeri. Din această confruntare, psihicul nostru poate ieși învingător și recalibrat, dar se și poate prăbuși sub puterea stigmei sociale și a marginalizării. Pentru că oamenii sunt foarte puțin dispuși să își forțeze propriile limite încercând să înțeleagă lucruri neobișnuite sau atipice: “…până când nu mi-ați simțit durerea, nu ar trebui să mă judecați”, spune Lina, la un moment dat.
Rănile stigmatizării sunt crâncene; ele nu dispar și, deși „se transformă în culoarea acceptabilă a unei vânătăi”, urmele lor mușcă adânc: lui Sloane i-au provocat anorexie o bună parte din tinerețe, iar Lina s-a îmbolnăvit fizic din cauza însingurării emoționale. Maggie și-a pierdut direcția pentru cel puțin șase ani, într-o perioadă când viața ei ar fi trebuit să se așeze pe un făgaș, care să-i asigure funcționalitatea ca adult.
„Tu ești femeia, tu ar trebui să ai puterea.” Aceasta cred că este deviza la care Lisa Taddeo ne invită să reflectăm, mai ales atunci când corabia pare că naufragiază…
Lisa Taddeo, „Trei femei”, Editura Litera, anul publicării: 2019, nr. pagini: 333, traducere: Carmen-Iulia Bourceanu
scrie un comentariu