E cel puţin interesant să citeşti o carte în care numele din titlu nu este de regăsit ca atare în conţinut. Kaspar Hauser, copilul crescut de lupi şi devenit legendă, e aici simbolul pentru Bobiţă, un alt copil, cu evidente legături biografice cu autorul, Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS).
Sunt 12 texte, care-l au ca personaj principal pe Bobiţă/Bobby, la vârste diferite, din copilărie şi până dincolo de 30 şi ceva de ani, când de-acum coordonatorul de colecţie de literatură (una dintre suprapunerile biografice ale cărţii, în care eşti tentat să ghiceşti detalii din viaţa lui BAS) şi agentul literar participă la târguri de carte.
„M-am aşezat pe o băncuţă din curtea bisericii şi am aşteptat să se întâmple ceva. Niciodată nu se întâmpla nimic, totul părea învelit în vată, rulat cu încetinitorul.”
Nu am citit cartea asta ca pe un roman, ci ca pe un şir de proze scurte, în care, uneori, anumite elemente se legau şi-mi aminteau de alte secvenţe deja povestite, de alte cadre, aşezate în alt text din volum, dar cu alte cuvinte şi dintr-o altă perspectivă. M-au impresionat, în cheia prozelor scurte, cele care povestesc copilăria propriu-zisă, cele care poate i-au servit povestitorului într-un soi de aşezare a trecutului. Există însă, în mai toate textele, o violenţă şi o vulgaritate pe care le-am mai întâlnit la prozatorii români şi despre care n-aş spune că mă câştigă de cititor. Dimpotrivă. Asta, deşi pe moment par de o naturaleţe care dau bine scriiturii şi îi conferă autenticitate. La final, însă, m-am gândit cu ce-au ajutat aceste înclinaţii mesajului cărţii şi dacă nu cumva cartea ar fi putut să fie scrisă fără ele. Probabil că nu, pentru că ar fi fost o altă carte, însă tind tot mai des să iau aceste „urme” drept nişte pete de cerneală pe o hârtie de calitate. Am citit şi din Bukowski, şi, de la ai noştri, „Muzici şi faze” – Ovidiu Verdeş, iar BAS e pe alocuri un amestec între cei doi, deşi merge deseori mai departe, mai adânc în trecut, şi reuşeşte să suprapună mai multe planuri aducând textelor un rafinament pe care nu l-am regăsit la ceilalţi doi.
Am înţeles că trecutul acestui Kaspar Hauser/Bobiţă a necesitat spre povestire un anumit limbaj. Din trecutul acesta face parte un personaj pe care n-ai cum să nu-l ţii minte, Tătuţu, unul dintre cei cu care s-a recăsătorit mama lui Bobiţă şi care joacă unul dintre cele mai importante roluri în formarea sau deformarea lui.
De altfel, cartea a fost recomandată ca roman al deformării, o formulă potrivită, pentru că dincolo de a fi un soi de bildungsroman, atunci când găseşti potrivit să lipeşti prozele şi să le iei în calcul drept un singur corp, mare, şi nu 12 corpuri mici, distincte, aici se află mărturia în mai multe puncte a unei modelări. În bine sau în rău, fiecare cititor va interpreta pentru sine. Uimitor, însă, ţinând cont de dezorganizarea de acasă şi de amintirile dure din copilărie, mi s-a părut felul în care Bobiţă ajunge să crească profesional şi să se afirme în lumea editorială. E adevărat, în paralel, eşuează în viaţa de familie (aici nu se mai suprapun detaliile biografice 🙂 ), dar asta este altă poveste, pe care mi-aş fi dorit-o mai detaliată, ca să înţeleg cât anume din eşecul părinţilor se repetă în viaţa copilului.
Cel mai mult, faţă de alte cărţi ale scriitorilor români contemporani, mi-a plăcut controlul poveştii, al ansamblului. Ţi-e clar, în cazul multor proze scurte de aici, că scriitorul ştie mult mai multe decât redă şi că le drămuieşte cu atenţie… În orice caz, un comentariu de acest tip, care să înglobeze corect toate povestirile, este greu de făcut, pentru că ele sunt scrise diferit şi se referă la perioade diferite. Cred, totuşi, că partea cea mai unitară, mai coerentă, este cea care redă chiar copilăria. Restul arată bine fragmentar, însă parcă neîncadrat. Ori poate că aşa şi trebuia să fie, pentru că aşa e/a fost viaţa acestui Kaspar Hauser – ruptă în bucăţi şi doar bucăţile pot vorbi despre ceea ce cândva a fost un întreg. Iar întregul se numeşte copilărie, chiar şi cu Tătuţu, cu chiloţii lui largi şi cu băieţii de cartier care-i fură banii lui Bobiţă.
Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, Editura Polirom, 2017, 256 de pagini
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Annie Spratt pe Unsplash
scrie un comentariu