În ultimii ani am fost deseori la Brașov pentru a-mi lansa cărțile editate de Libris și a mă întâlni cu cititorii de acolo. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți într-un oraș deosebit. Așa l-am cunoscut, grație lui Laurențiu Ciprian Tudor, poetul cordial de la poalele Tâmpei, pe Cristian Muntean. Un preot, un purtător atipic de reverendă prin atitudine și viziune, îndrăgit de foarte mulți brașoveni, un om de o rară bunătate și o impresionantă (cool)tură umanistă. Voiam să știu ce resort îi activează preZENța formidabilă și i-am propus un dialog, cel mai lung din câte am purtat până acum, a durat 8 luni!
Am plecat de la premisa – socratică aș spune – că angajându-mă în acest dialog voi ajunge să-mi cunosc mai bine interlocutorul, iar când am ajuns spre final, mi-am dat seama că, oarecum prin ricoșeu, tot punându-i întrebări, am ajuns să fac o radiografie a propriului meu gând și suflet. Şi nu este – oare – acest fapt miza subiacentă a oricărei prietenii? Ce altceva se întâmplă cu noi în orizontul revelator al apropierii dacă nu tocmai acest fapt de a ajunge, după ce am dat ocolul ființei prietenului, la noi înșine?
Cartea poate fi cumpărată de la:
L-am întrebat pe companionul meu ce înseamnă să îți iubeşti aproapele ca pe tine însuți, am vorbit despre parabola fiului risipitor, despre îndoială şi fecunditatea ei în economia credințelor noastre, despre inteligența artificială, despre temerile și speranțele omului contemporan, am vorbit despre muzica lui Mozart etc. Nu am primit răspunsuri axiomatice și nici nu era legitim să am asemenea așteptări. Întrebările şi răspunsurile filosofiei nu pot avea un caracter de axiomă, au, în schimb, farmecul unor fandări, al unor înșurubări introspective menite a sonda penumbrele și luminile ființei.
Când am ajuns la final, companionul meu de discuții mi-a mărturisit:
„Am bifat o premieră excepțională. M-am spovedit, eu, preot și teolog ortodox, în fața ta, catolic și filosof pe deasupra! Cu întrebările tale m-ai purtat prin toate încăperile sufletului meu! Am râs, am lăcrimat de emoție, m-am îndoit și am crezut alături de tine, am citit poezie, am vorbit despre muzică și pictură, despre temeri și speranțe. Cât într-o viață!”
Fragmente
Dacă în Antichitate educația servea transmiterii cunoștințelor și edificării omului după paradigma unei culturi, modernitatea propune o educare a gândirii după norme care să asigure eficiența. Educația de azi nu mai îmbracă chipul clasic în care ucenicul făcea ucenicie la picioarele maestrului, ci a devenit un act de achiziție de informații/deprinderi, dar mai puțin de modelare a omului într-o paternitate pe care doar teologia nu a evacuat-o până azi.
Pentru mine, a te cultiva înseamnă a-ți asuma calitatea de ființă așezată pe axa verticalității, înseamnă a da un rost mai înalt trecerii tale prin lume. Nu spun că fără cultură nu se poate trăi, se poate, dar se trăiește sărac, într-o singură dimensiune, în captivitatea mărginită a propriilor instincte.
Lăsând la o parte clipele filosofale, îți mărturisesc sincer că eu mă feresc de oamenii care nu sunt niciodată clintiți de îndoială, socotindu-se pe sine în posesia adevărului absolut. Văd în această atitudine nu un semn al inteligenței, ci, mai degrabă, o lipsă a folosirii ei. Doar semidocții și fanaticii pot avea convingeri de nezdruncinat. A te îndoi de instanțele apriorice ale lumii și de raționamentele gata fabricate, a-ți pune, din când în când, sub semnul întrebării propria autoritate rațională și morală este, din unghiul din care privesc eu lucrurile, o chestiune de onestitate și smerenie. Echilibrul între îndoială și certitudine, dozajul optim al folosirii lor este apanajul unei superiorități de ordin spiritual.
Înainte de a fi preocupat să înțeleg zeitatea pe care o venerează un om, eu caut bunătatea sa. Orice ființă umană care include în economia faptelor sale iubirea față de semeni și apetența pentru frumos îmi este un potențial prieten.
Cosmin Neidoni s-a născut în 8 martie 1975 la Timișoara. A absolvit Facultatea de Filosofie în cadrul Universității de Vest, fiind apoi bursier Erasmus al Universității din Köln, Germania. A făcut studii de Politică Europeană în cadrul școlii masterale Jean Monet cu o teză de absolvire despre problematica Războiului Rece.
Scrie și publică în română și germană, fiind citit și citat de reviste și pagini culturale din Austria, Germania și Elveţia. Din 2016 este prezent în antologia de fragmente și aforisme a autorilor de limbă germană. În 2018 a prefațat un studiu de artă fotografică, „Territorien des Selbst”, al Academiei de artă din Klagenfurt.
A tradus și prefațat în limba română cartea „199” a lui Adrian Morgenstern.
Din 2019 este contributor al platformei jurnalistice „Republica”.
Cristian Muntean (n. 1971) este preot, profesor, poet, eseist, publicist, redactor TV. Licențiat în teologie ortodoxă, cu specializări în Israel și Germania, doctor în teologie biblică și membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Preot la biserica Adormirea Maicii Domnului din Brașov-Cetate și profesor de Vechiul Testament și arheologie biblică la seminarul din localitate.
Publică în diferite reviste teologice și culturale numeroase articole, recenzii, studii și poezii. A publicat volumele de poezie: Singurătățile dorului (2003), Tăceri roditoare (2005), Neînserate dimineți (2008), Citadela sufletului meu (2011), Nostalgii (2013), Semne de carte (2015) și Oglindiri în acuarelă (2019), precum și volumele de eseuri: Ierusalim, istorie și eshatologie, Înțelesuri ortodoxe, Episcop Dr. Vasile Coman – teme de lectură, Mărturisire și dialog, Înțelesuri ale Evangheliei, Ortodoxia romantică, Bucuria credinței, Gânduri pastorale și Bucuriile Cuvântului – respirații omiletice.
Cosmin Neidoni, Cristian Muntean, „Ca o zi de duminică. Dialog epistolar”, Editura Libris Editorial, anul publicării: 2020, nr. pagini: 286
Cartea poate fi cumpărată de la:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu