Străinul – şi străinul din mine: era ca atunci când descoperi ceva nou la o persoană pe care credeai că o cunoşti perfect. – Cine a ucis-o pe Bambi?, Monika Fagerholm
Povestirile şi romanele scrise de Monika Fagerholm, prozatoarea de limbă suedeză, au acumulat numeroase premii de-a lungul anilor, iar romanul Cine a ucis-o pe Bambi? (Vem dödade bambi?, 2019) a fost recompensat cu premiile Tollander, Stina Aronson şi, în 2020, cu Premiul Selma Lagerlöf şi Nordic Council Literature Prize.
Uciderea lui Bambi este uciderea inocenţei. Nu există mistificare în jurul a ceea ce scrie Fagerholm, într-un roman care atinge realităţile dureroase ale lumii moderne. În acelaşi timp, o poezie aparte a scrierilor din această carte face ca lumina să se opună întunericului, ca ceea ce nu se spune să devină mai important decât ceea ce se spune.
Patru adolescenţi se fac vinovaţi de un viol. Fărădelegea care are loc în mijlocul unei comunităţi înstărite lasă urme adânci asupra unor destine prinse la mijloc. Gusten, unul dintre cei patru, rememorează întâmplările din urmă cu aproape opt ani de zile, analizând totodată şi relaţiile prezente. Părinţii şi copiii sunt prinşi într-un malaxor al hazardului. Cum arată dreptatea într-o lume care încearcă să muşamalizeze totul? Cine poartă vina atunci când pedeapsa oficială nu e suficient de aspră? Sunt întrebări la care societatea trebuie să răspundă prin fapte concrete, dincolo de ficţiune.
Gusten e cel care continuă să meargă prin viaţă privind constant la paşii pe care îi lasă în urma sa. El e cel care e conştient că nu poate lăsa nimic în urmă, nu cu adevărat, nu aşa cum încearcă sau se prefac ceilalţi. Imponderabilitatea lui e reală, iar dezintegrarea regulilor care ar trebui să ţină lumea laolaltă face parte din angrenajul literaturii lui Fagerholm: „De parcă s-ar afla pe o planetă nedescoperită. Sau, mai bine zis, pe una pe care o cunoaşte, dar care, din păcate, nu mai era potrivită pentru viaţa umană, care trebuia părăsită, iar cei care au plecat de aici şi-au petrecut toţi aceşti ani în spaţiu, plutind necontrolat în aer.”
Romanul Cine a ucis-o pe Bambi? este despre ceea ce se întâmplă când ceva care a fost pare să nu mai fie, dar schimbă totul pentru totdeauna. Încercările stângace şi de suprafaţă ale celor care îşi doresc ca trecutul să fie uitat, făcând din agresori victime, nu acoperă pe deplin rana supurândă. Mirajul nu funcţionează şi în sens invers, iar neşansa loveşte în toţi cei care încearcă să închidă forţat o uşă care nu mai poate fi reparată. Singura linişte care se aşterne, într-un roman în care verosimilul şi concretul locuiesc preponderent, e cea care ne spune că nimic nu va mai fi vreodată la fel, că nimic nu se mai poate face acum, că nu există cale de întoarcere după ce a fost înfăptuit ceva:
„Şoapte teatrale care se auzeau peste tot.
Şi, mai târziu, toate astea au dispărut ca şi cum nici n-ar fi fost.
Tăcerea răsunând ca un ecou în urechile noastre, iepurii, o câmpie întinsă, albă.”
Şi, mai presus de orice, romanul scris de Monika Fagerholm pare să fie o desprindere mâhnită de tot ceea ce ar fi putut fi inocent până la capăt. E abandonul în faţa miracolului copilăriei şi e, totodată, deziluzia faţă de ceea ce lumea este numai la suprafaţă, o poleială care se şterge atunci când e apăsată cu degetul, un înveliş subţire care nu rezistă în faţa jocurilor de adulţi care vor să se comporte ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Printre poveştile de declin, această naivitate dezarmantă e solitară în misiunea sa:
„Dar ulterior poţi să te întrebi: oare când e ultima oară? Când punem obiecte, jucării şi alte brizbrizuri în dulapuri, când s-a terminat definitiv cu jocurile şi nu le mai scoatem, când e momentul ăla în care nu mai avem nevoie de ele, când devenim prea mari pentru aşa ceva? Aşa e, aveţi dreptate: de cele mai multe ori nu ne dăm seama, nici măcar nu ne amintim (dacă gestul cu pricina nu e legat de vreun eveniment important ca, de pildă, când uităm telescopul pe plajă şi îl găsim spart şi stricat). Dar de cele mai multe ori nu ne amintim exact momentul, una din dăţi devine pur şi simplu ultima dată.”
Romanul nu se sfieşte în a aborda etica unor situaţii similare, în a arăta cu degetul către cei care au tendinţa de a-i transforma în victime pe cei vinovaţi. Lacunele din sistem se desprind ca nişte roţi ruginite care nu fac decât să pericliteze bunul mers al lucrurilor. Cine a ucis-o pe Bambi? e despre o responsabilitate comună, cu un final neaşteptat, cu o reorânduire care nu ne poate face decât să vrem să avem mai multă grijă de noi şi de toţi ceilalţi.
Monika Fagerholm, „Cine a ucis-o pe Bambi?”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 256, traducere din limba suedeză de Gabriella Eftimie
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Sami Takarautio pe Unsplash
scrie un comentariu