Interviu cu scriitorul Alexandru Vlad: „În România, succesele sunt perisabile”

Scrie întotdeauna cu stiloul cu cerneală negră pe hârtie cu pătrăţele. Lucrează cel mai bine dimineaţa, iar dacă ar mai avea numai trei luni de trăit şi-ar umple timpul cu… o poezie. Acesta este Alexandru Vlad, autorul romanului „Ploile amare”.

 – Domnule Alexandru Vlad, aţi fost anticar, galerist la Uniunea Artiştilor Plastici, dactilograf, remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe unele şantiere, proiecţionist la un cinematograf sătesc, bibliotecar, redactor la revista Steaua şi Vatra, etc. Cât v-a ajutat acest periplu profesional în dezvoltarea ca scriitor?

Mult. Aş putea să mă opresc aici cu răspunsul. În toate aceste locuri am cunoscut oameni, alţii decât aceia pe care-i întâlneşti pe ruta liceu-facultate-învaţamânt-scriitorime. Mai mult decât faptul că i-am cunoscut, am perceput lumea din perspectiva lor. Am trăit în aceleaşi condiţii în care trăiau ei, am fost funcţional în angrenajul în care erau şi ei. Mi-am făcut prieteni, unii mă opresc şi astăzi cu plăcere, mă consideră demn de încredere deşi am ajuns scriitor.

– Este meseria de scriitor cea mai apropiată de sufletul dumneavoastră?

Îmi place la masa de scris (când merge), dar nu neapărat viaţa de scriitor – în lumea literară. O evit pe cât pot, fără ostentaţie – Doamne fereşte!

– Aveţi activitate de prozator, eseist, poet, traducător şi publicist. Ce aţi scrie dacă, Doamne fereşte, aţi fi avertizat că mai aveţi numai două-trei luni de trăit?

O poezie.

– Recunosc faptul că „Ploile amare” a fost primul lucru scris de dumneavoastră pe care am ajuns să îl citesc. Şi m-a impresionat. Totuşi, întorcându-mă în timp, am constatat că aţi primit Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1980. De atunci, au mai fost câteva premii, dar parcă abia acum, prin acest roman, talentul dumneavoastră atinge vârful recunoaşterii publice. În topul personal, este „Ploile amare” cea mai puternică realizare?

Alţii spun că aşa ar fi şi dintr-un anumit punct de vedere probabil au dreptate. E total ficţională, se supune unor rigori clasice, o compoziţie destul de complexă care mi-a dat de furcă, are ambiţia să fie o anatomie a comunismului rural. Am vrut să dau literaturii române o carte despre care consideram că-i lipseşte. Dar mai dragă îmi este (dacă mi se permite) Curcubeul dublu. Şi unele din prozele scurte, cum ar fi Drumul spre Polul Sud.

– Un sat sub ape, iar apele scot la suprafaţă păcate. Cum v-a venit ideea şi cât timp aţi lucrat la acest roman?

Cu ideea acestui roman cochetam încă prin anii 80, ca roman de sertar. O parabolă a totalitarismului. L-am abandonat şi m-am ocupat de traduceri (aveam copiii, aveam nevoie de bani), am început un alt roman mai apoi. O vreme am lucrat în paralel la ambele. Când mă blocam la unul mă refugiam în celălalt. Nu se mai putea, până la urmă am dat cu banul şi am forţat lucrurile la Ploile amare. Textele vechi le-am aruncat aproape pe toate, dar ideea a rămas. Faci un plan şi când acesta se vrea schimbat refaci opisul şi toate calculele. Îţi asculţi instinctul.

– V-a(u) schimbat viaţa „Ploile amare”?

Doamne fereşte, spun iar. Fişa medicală e aceeaşi, starea financiară aceeaşi. Poate multă lume se uită la mine cu alţi ochi, nu anticipau genul acesta de carte de la mine. Statutul meu, în măsura în care am nevoie de el, s-a întărit. Dar în România succesele sunt perisabile. Nu am de gând să dau din doi în doi ani o carte, ca să mă menţin în vreun top.

– Cum scrieţi? (instrument de scris, la birou, în pat etc.)? Aveţi tabieturi?

Scriu la masă (uneori masa din curte) cu stiloul cu cerneală neagră (sau un substitut al acestuia), totdeauna pe hârtie cu pătrăţele. Scriu mărunt şi ordonat, am impresia că asta creşte densitatea textului. Uneori refac pasaje direct în calculator, dar dacă mă împiedic revin la hârtia mea cu pătrăţele.

– Care parte a zilei vă favorizează scrisul?

Dimineaţa lucrez bine. Şi după-amiaza, dacă se întâmplă să găsesc destul curaj să atac text. Notiţe în carnete fac atunci când îmi vine.

– Cât ţine scriitura de inspiraţie şi cât de muncă, de rutină?

Ataci din rutină şi continui din inspiraţie. Începi dintr-un puseu de inspiraţie şi mai departe te bazezi pe muncă. Inspiraţia e mai importantă atunci când ai o revelaţie, îţi dă o soluţie, decât atunci când înaintezi în text. Înaintezi în text cu o empatie enormă, care, în parte, va fi recuperată de cititor la lectură. Cel mai bine este, la romancier, când inspiraţia şi rutina merg împreună.  

– Mi-aţi mărturisit deja, la prima noastră „convorbire” că locuiţi la ţară, lângă Cluj, şi nu aveţi telefon (nici măcar mobil), nici radio, nici TV. Cum reuşiţi?

Nu fac asta din excentricitate. E adevărat – am copilărit la ţară, am hoinărit vreo 25 de ani pe munte, mai mult de unul singur. Dar declicul a fost un moment când doctorul m-a privit lung, a repetat de trei ori analizele şi m-a sfătuit să-mi schimb viaţa. Să fac ce vreau…

---

Alexandru Vlad, prozator, eseist, poet, traducător şi publicist, s-a născut la 31 iulie 1950, în comuna Suceagu (Cluj). A absolvit, în 1975, Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, secţia limba şi literatura română şi limba şi literatura engleză. În timpul studenţiei, a frecventat Cenaclul „Echinox“. A fost anticar (1975-1978), galerist la UAP (1978-1979), dactilograf la IJTL (1979-1990), o scurtă perioadă redactor la revista Steaua, precum şi, ocazional, remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe unele şantiere, proiecţionist la un cinematograf sătesc sau bibliotecar. După 1990, a lucrat în redacţiile mai multor publicaţii din Cluj-Napoca. A fost redactor pentru Cluj al revistei „Vatra” din Târgu Mureş şi redactor al revistei de arte vizuale „Balkon” din Cluj. A publicat: Aripa grifonului (nuvele, 1980); Drumul spre Polul Sud (nuvele, 1985); Frigul verii (roman, 1985); Atena, Atena (nonfiction, 1994); Sticla de lampă (2002); Fals tratat de convieţuire (cu Daniel Vighi şi András Visky) (2002); Viaţa mea în slujba statului (proze scurte, 2004); Vara mai nepăsători ca iarna (publicistică, 2005); Curcubeul dublu (2008); Măsline aproape gratis (proze asortate, 2010); Ploile amare (roman, 2011).