Cu romanul „Lila”, Marilynne Robinson a câştigat National Book Critics Circle Award (2014) şi a fost nominalizată la National Book Award (2014). Este vorba despre al treilea – şi ultimul – roman din ciclul Gilead, în care acţiunea se petrece într-un orăşel prăfuit şi fără semnificaţie din Iowa, un orăşel în care câinii dorm pe strada principală în mijlocul zilei.
Ca ultimă parte a trilogiei Gilead, „Lila” a fost publicată la şase ani după „Acasă”, din care se ramifică, dar nu esenţial, aici fiind vorba despre soţia pastorului James Ames, prietenul lui Robert Boughton, unul dintre cele trei personaje principale din „Acasă”. Cartea păstrează atmosfera şi temele mari, cadrul şi unele caractere, însă evoluează, în acelaşi ritm lent, calculat şi surprinzător de tensionat, pe o altă direcţie: cea a relaţiei dintre Lila şi Ames.
Două scene importante te impresionează şi-ţi rămân în minte după lectură. Prima dintre ele se petrece chiar în debut, când Lila, pe la patru-cinci ani, fără părinţi şi batjocorită ca o Cenuşăreasă, este răpită ori salvată de pe prispa casei care o găzduia de către o femeie pe nume Doll. Este aici o fugă pentru salvare şi un început promiţător, care te face curios să afli ce anume s-a mai petrecut cu fetiţa răpită şi ce anume a determinat-o pe Doll să o salveze.
Apoi, o altă scenă marcantă este cea în care Lila, acum adultă, ajunge, după un parcurs dramatic ce va fi detaliat ulterior şi pe o vreme teribilă, fix în biserica în care slujeşte pastorul Ames. James Ames, trecut bine de 60 de ani, la decenii de la pierderea soţiei şi a copilului, găseşte în Lila, doar dintr-o privire, acel ceva care i-a tot lipsit atâta timp.
Aşa că romanul devoalează istoria acestei relaţii oarecum ciudate dacă ţinem cont de diferenţa de vârstă şi de educaţie dintre cei doi, iar în paralel explică parcursul acestei femei excepţionale, Lila.
„Nu mi-am dorit să fiu neştiutoare toată viaţa. Dar nu prea am avut ce să fac ca să schimb asta.”
Aici, Lila trăieşte fix perioada în care viaţa ei, în sfârşit, se poate schimba. Totuşi, din trecutul dur ea vine cu un set de principii care se cer lămurite ori măcar privite prin oglinda pastorului Ames. După ani şi ani de muncă de rutină, cu o credinţă pe care poate nu a înţeles-o suficient, deşi a slujit-o, pastorul are, la rândul său, şansa de a înţelege diferit dragostea. Faptul că poate iubi o persoană salvând-o pare să fie ceea ce căutase toată viaţa.
În roman nu se intră uşor. Aşa cum am remarcat şi când am citit „Acasă”, Marilynne Robinson are „darul”, prin fragmentarea textului şi prin salturi în timp, să te facă să nu înţelegi mare lucru din start. Pe de altă parte, şi tensiunea are un fel „robinsonian” de a creşte, fiind un fel de tensiune a aşteptării, o curiozitate legată de cum se pot schimba nişte oameni doar cu ajutorul comunicării.
E clar, Marilynne Robinson rămâne acolo, ca o scriitoare cu amprentă, pe care o voi căuta şi încerca să o cunosc mai bine, şi în romanele ei – e de citit „Housekeeping” (1980), romanul de debut, care a fost înainte de ciclul Gilead –, dar şi în tot soiul de înregistrări de pe Youtube, chiar şi în conversaţia sa cu preşedintele Obama, publicată de The New York Review of Books în 2015.
Marilynne Robinson, „Lila”, Editura Litera, 2018, traducere: Alina Bilciurescu, nr. pagini: 336
Cartea este disponibilă pe site-ul editurii şi pe libris.ro.
scrie un comentariu