Mulţi scriitori spun că scriu ca să se cunoască mai bine şi, oricât de bătătorită ar părea explicaţia asta, ea chiar are o bază solidă. De pildă, cartea lui Richard Ford despre părinţii săi zice, de fapt, multe despre el. Chiar cred că Ford a scris despre ai lui nu neapărat din respect faţă de ei, ci mai degrabă pentru a-şi da seama de unele chestiuni despre sine.
Richard a apărut între Parker şi Edna când ai lui fuseseră deja căsătoriţi de vreo 15 ani, iar asta scriitorului ajuns la o vârstă chiar i se pare un lucru demn de menţionat. Tatăl lui era comis voiajor, iar părinţii obişnuiau să călătorească foarte mult împreună pentru ca tatăl să livreze apret în tot felul de localităţi din mai multe state americane. Richard reia de câteva ori ideea că ai lui erau atât de obişnuiţi cu rutina şi cu distracţia de care aveau parte în astfel de călătorii profesionale, încât în mod sigur apariţia lui a fost luată ca o întrerupere.
De altfel, după apariţia copilului, cuplul a fost nevoit să se stabilească undeva, iar tatăl să-şi asume singur livrările. O casă nouă şi o viaţă cu totul nouă pentru cei trei Ford – însă părinţii aveau să trăiască mereu cu nostalgia ritualurilor pierdute.
„Cu siguranţă, nu citeau. Nu aveau televizor, doar radioul din maşină. Nu exista aer condiţionat în maşină sau în camere. Numai ventilatorul din tavan şi fereastra deschisă, doar dacă era plasă de ţânţari. Mergeau la filme, care mamei îi plăceau, dar pe el îl lăsau rece.”
Trebuie amintit că această carte este formată din două eseuri: unul dedicat mamei, scris după moartea ei, în 1981, celălalt, tatălui, scris acum câţiva ani, adică la 55 de ani de la moartea sa (1960). Richard Ford a avut relaţii diferite cu părinţii săi, mai ales în copilărie, când tatăl era mai mereu plecat în timpul săptămânii din cauza muncii sale. Astfel, pe tată a ajuns să-l cunoască mai bine abia în adolescenţă şi ai zice că, din acest motiv, mai degrabă portretul mamei ar trebui să fie mai precis, mai detaliat.
Am rămas cu impresia că ambii părinţi au avut mai degrabă o prezenţă palidă în copilăria şi tinereţea lui Richard. Mai mult, în mod ciudat, nu am găsit niciun rând care să explice legătura dintre mediul acela educaţional primar şi destinul său de scriitor. Tatăl, un tip mulţumit cu viaţa lui, oarecum comod, fără ambiţii, absent din viaţa copilului şi cu rare implicări (nu era foarte bun la treburile gospodăreşti şi nici în privinţa dezvoltării unei relaţii cu propriul copil), pare să-şi fi găsit în Edna perechea ideală: o fată de la ţară, dedicată şi supusă, cu aceeaşi lipsă de aspiraţii ca şi partenerul ei.
Şi deşi e clar că în copilărie şi în adolescenţă lui Richard i-au lipsit multe, el a scris adeseori în cartea asta despre fericire:
„Am spus întotdeauna, şi încă sunt convins de asta, că am avut o copilărie fericită. Dar asta nu înseamnă că aceea a fost implicit o viaţă normală.”
Cum anume vede Richard Ford normalitatea şi anormalitatea din viaţa lui, mai ales din anii tinereţii, se înţelege cu uşurinţă din cartea aceasta, scrisă cu sensibilitate şi cu durere. Simţi regretul scriitorului, deşi nu poţi să pui degetul fix pe rana respectivă. Impresia e că lipseşte ceva, că sunt numai nişte bucăţi şi că scriitorul salvează anumite lucruri, pe care le păstrează doar pentru sine. Deşi se deschide în câteva rânduri (chiar aminteşte în treacăt despre impulsivitatea tatălui – avea să moară de inimă, într-un episod care avea să-l marcheze pe tânărul Richard), sentimentul este că a preferat o imagine edulcorată.
„Cu cât reuşim să ne vedem mai complet părinţii, până la urmă, să-i vedem aşa cum îi vede restul lumii, cu atât avem mai multe şanse să vedem lumea aşa cum este.”
Lumea lui Richard Ford este şi lumea romanelor sale, dar şi lumea în care a trăit împreună cu părinţii săi. Iar cartea aceasta şi-a propus să prezinte măcar o parte din cea în care Richard a fost al treilea element dintr-o familie oarecum banală pentru America anilor 50-70. Episoadele rare de violenţă domestică, zgomotele patului de dincolo, absenţa tatălui şi certurile cu mama au colorat anii timpurii ai celui care avea să ajungă un mare scriitor.
Richard Ford, „Între ei. Amintiri despre părinţii mei”, Black Button Books, traducere de Anca Dumitrescu, anul publicării: 2019, nr. pagini: 120
scrie un comentariu