După mai bine de trei decenii de la debutul său editorial, Adrian Alui Gheorghe vine cu o surpriză de proporții: „Opera poetică”, ce include primele șase volume de poezie din perioada 1987- 2010 plus „Antologate (Alte fire de jazz)”.
Prefațat de o notă a autorului în care acesta punctează, printre alte destăinuiri, că „Un singur lucru nu poate face nici Dumnezeu pe lumea asta: să facă neîntâmplate cele ce s-au întâmplat”, volumul de poezii este un triumf și o recunoaștere: Adrian Alui Georghe stă singur, cu spatele la un zid invizibil de trăiri și emoții și ne zâmbește senin, dezvăluindu-ne o lume în care cuvintele sunt cele care „readuc/ toate lucrurile la locul lor”.
„Îi duci unei cărți înțelesurile:/ Primește, rogu-te, această pereche de îngeri/ Care nu mai are adăpost decît între rîndurile/ Ca niște tranșee săpate prin inima/ Azilului permanent/ Uite-i cum tremură ca pielea apei/ Zgîriate de lună/ I-am mai învățat cîte ceva în lumea asta/ Să strănute musical/ Să imobilizeze felinarul care conspiră/ Să decapiteze valurile de sare ale sîngelui/ Iar subînțelesurile – pot demonstra – / Îmi aparțin ca și cum respirînd litere/ Te înăbuși: E ordinul tău de retragere/ Cu propriul trup ștergi urmele pe care le-ai făcut/ Pe cuvinte mușcăturile/ Măruntaiele unei cutii în care n-a pulsat/ Întunericul absolut/ Cel din care se nasc zilele tuturor.” (vol. „Gloria milei”, „Autoexecuția”, p.180)
Poetul a învătat, în timp, să ierte. „Mamă, te iert că m-ai născut/ Tată, te iert că ai pierdut cel de-al doilea război mondial”. Apoi a învățat să se ierte. „Am tăcut poezie pentru un veac înainte. (Am înțeles că fericirea omului e că are drept la cuvânt. Drama lui începe în momentul în care chiar trebuie să spună ceva). / De aceea sunt melancolic pe o temă destul de ciudată:/ ploaia care trebuie deșirată cu tot cu cer.” Ca scriitor a ajuns la vârsta cărților lui, iar ca poet este viu în măsura în care poeziile lui sunt citite, ascultate, comentate și cerute. Între poet și poem nu mai există bariere, poezia lui, un drum regăsit printre spaime și iubiri, amestecă realități și se dovedește a fi un pariu câștigat. Cu viața.
Am avut ocazia să-l ascult recitând și am rămas surprinsă de cât de plăcut știe să se facă publicului. La una dintre seratele de poezie, după ce ne-a citit poeme, iar ne-a citit poeme și ne-a citit din nou poeme, ne-a întrebat, zâmbind, cât e ceasul. O doamnă de lângă mine i-a răspuns că e devreme și că sigur mai avem timp pentru încă o poezie. Am fost întru totul de acord cu ea. Adrian Alui Gheorghe este unul dintre marii poeți care știe că timpul poate fi măsurat în poezie.
Adrian Alui Gheorghe, „Opera poetică”, Editura Paralela 45, anul publicării: 2016, 320 pagini
Cartea este disponibilă pe libris.ro.
scrie un comentariu